Nullity of administrative disciplinary sanction for omitting mandatory contestation deadline and invalidity of acts issued by illegally constituted committee

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamantul A.B. a formulat contestație împotriva Ordinului nr. 81 din 19 ianuarie 2006, emis de Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând anularea ordinului de sancționare, ca netemeinic și nelegal și până la soluționarea cauzei să se dispună suspendarea acestuia.

Capătul de cerere privind suspendarea Ordinului nr. 81 din 19 ianuarie 2006 a fost respins prin încheierea din 29 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1736/2006.

Prin sentința civilă nr. 1903 din 20 septembrie 2006, pronunțată de aceeași instanță, a fost admisă acțiunea reclamantului, a fost anulat Ordinul nr. 81 din 19 ianuarie 2006, emis de Autoritatea Națională a Vămilor, ca nelegal și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru motivarea soluției, instanța de fond a reținut faptul că actul contestat este nelegal, deoarece nu prevede și termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată, actul fiind emis cu încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) lit. e) din H.G. nr. 1210/2003 care prevede, sub sancțiunea nulității absolute, că actul administrativ trebuie să cuprindă și termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată.

În același timp, s-a reținut că la baza actului contestat a stat Referatul nr. 58505 din 16 ianuarie 2006, întocmit de Comisia Disciplinară organizată la nivelul Autorității Naționale a Vămilor, prin Ordinul nr. 1684 din 15 iunie 2005, act ce a fost anulat prin sentința civilă nr. 1582 din 14 octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 1372 din 19 aprilie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, deoarece respectiva comisie de disciplină a fost nelegal constituită.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor și a considerat că sentința este nelegală și netemeinică.

Primul motiv de recurs se referă la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, s-a considerat că, chiar dacă nu a fost prevăzut termenul în cuprinsul actului administrativ, el este prevăzut în mod expres atât în Legea nr. 188/1999, cât și în Legea nr. 554/2004, norme la care face trimitere actul contestat.

Referitor la soluția instanței de fond, că sunt lovite de nulitate absolută, actele care au stat la baza emiterii ordinului contestat, pentru că au fost emise de către o comisie de disciplină care nu ar fi funcționat legal, invocă faptul că ordinul contestat a fost emis la data de 19 ianuarie 2006, dată la care sentința civilă nr. 1582 din 4 octombrie 2005 nu devenise irevocabilă, iar executarea ei era suspendată prin efectul recursului declarat, astfel încât cercetarea prealabilă a faptei a fost efectuată de către o comisie de disciplină constituită legal la momentul respectiv.

Din coroborarea art. 20, cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că recursul în contenciosul administrativ are caracter devolutiv, iar potrivit art. 22 și urm. din Legea nr. 554/2004, hotărârea judecătorească formulată în materia contenciosului administrativ se execută numai după data dobândirii caracterului irevocabil.

Se invocă și faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, în sensul că, deși autoritatea a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii ca urmare a radierii de drept a sancțiunii, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca rămasă fără obiect, și în subsidiar, ca nefondată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii ca legală și temeinică.

Examinând probele aflate la dosar, dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Prin Ordinul nr. 81 din 19 ianuarie 2006, emis de Autoritatea Națională a Vămilor, reclamantul a fost sancționat începând cu 19 ianuarie 2006, cu „mustrare scrisă,” conform art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, iar în art. 3 se precizează că se poate face contestație la secția de contencios administrativ a curții de apel competente.

Se poate observa că această referire din art. 3 al ordinului atacat nu acoperă dispoziția expresă a art. 35 alin. (2) lit. e) din H.G. nr. 1210/2003, potrivit cărora, sub sancțiunea nulității absolute, în actul administrativ de sancționare a funcționarului public trebuie să se prevadă termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată.

Faptul că a fost indicat în art. 3 că actul a fost emis și poate fi contestat la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, nu acoperă și cerința indicării termenului, pentru că art. 35 alin. (2) lit. f) din același act normativ prevede tot sub sancțiunea nulității absolute, că actul de sancționare să cuprindă și instanța competentă la care actul administrativ poate fi contestat, astfel că a fost respectată cerința art. 35 alin. (2) lit. f) din H.G. nr. 1210/2003, dar nu și cea a art. 35 alin. (2) lit. e).

În privința celui de al doilea motiv de recurs, se constată că și acesta este nefondat.

Chiar dacă se susține că hotărârea instanței de fond nu era irevocabilă și era supusă recursului în momentul emiterii actului contestat, totuși prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a fost anulat Ordinul nr. 1684 din 15 iunie 2005, prin care a fost constituită comisia de disciplină din cadrul Autorității Naționale a Vămilor.

Nu se poate spune că până la anularea prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, actul anulat ar fi fost valabil, iar actele emise în baza lui ar fi legale.

În materia dreptului administrativ, anularea unui act are efect retroactiv, actele de anulare sting efectele actelor anulate, considerându-se că acestea din urmă nici nu au existat, chiar dacă anularea vizează numai efectele juridice pe care actele anulate le-au produs.

Anularea unui act administrativ are ca efect nulitatea tuturor actelor juridice care au fost condiționate, sub aspectul legalității, de existența actului administrativ.

Referitor la motivul de recurs invocat legat de nepronunțare a instanței asupra unui mijloc de probă hotărâtor pentru dezlegarea pricinii din practicaua hotărârii instanței de fond rezultă că a făcut mențiunea că pârâta nu a avut dovada comunicării ordinului către reclamant, iar chestiunea nu a fost invocată ca o veritabilă excepție, pentru că reprezentantul a pus concluzii pe fondul cererii și numai ulterior în baza înscrisului depus la instanță în ziua judecății, a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Prin analizarea fondului cauzei, instanța de fond a considerat că nu a fost invocată o excepție, ci a fost depus un înscris ca mijloc de probă.

De altfel, chiar în motivele de recurs se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă, hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.

Înscrisul depus la dosar a fost apreciat ca mijloc de probă, iar instanța de fond a analizat ansamblul probelor administrate în cauză.

De altfel, se constată că la data de 19 iulie 2006 a fost radiată de drept sancțiunea disciplinară „mustrare scrisă” aplicată reclamantului, dar această radiere s-a datorat numai scurgerii termenului prevăzut de lege de la aplicarea sancțiunii și nu pentru că sancțiunea ar fi fost revocată de autoritatea pârâtă.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 1903 din 20 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2007.