Cumulative passport suspension: distinct legal grounds under criminal and administrative regimes preclude single-sanction violation

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 197 din 11 decembrie 2006, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul M.S.V., prin care, în contradictoriu cu pârâții S.P.C.E.E.P.S.J.B. și D.G.P. din cadrul M.A.I., solicita anularea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5 ani, dispusă de primul și menținută de cel de-al doilea pârât.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantului i s-a suspendat dreptul de folosire a pașaportului, de către pârâtul S.P.C.E.E.P.S.J.B., pentru o perioadă de un an, până la data de 10 iunie 2005, în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, ca urmare a returnării.

Această măsură nu a fost contestată de reclamant potrivit art. 15 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 65/1997, aflată în vigoare la data la care măsura a fost dispusă de autoritatea administrativă.

Prin sentința penală nr. 1912 din 2 noiembrie 2004 a Judecătoriei Moinești, reclamantul a fost condamnat, în baza art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei unui stat străin, la pedeapsa de 3 luni închisoare și, drept urmare, în temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 112/2001, modificată prin Legea nr. 252/2002, pârâtul S.P.C.E.E.P.S.J.B. a suspendat dreptul reclamantului de a folosi pașaportul, până la data de 15 noiembrie 2009, măsură care a fost menținută de pârâtul M.A.I. – D.G.P.

Mai reține instanța de fond că intrarea în vigoare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu produce nici un efect asupra măsurii suspendări dispuse în temeiul O.U.G. nr. 112/2001, act normativ care cuprinde dispoziții penale speciale. De asemenea, nu pot fi adăugate dispozițiilor tranzitorii din Legea nr. 248/2005 alte situații decât cele care sunt expres reglementate și nu se poate reține nici faptul că O.U.G. nr. 112/2001 ar fi fost implicit abrogată prin dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, astfel cum susține reclamantul, întrucât ordonanța în discuție nu cuprinde dispoziții contrare celor din legea respectivă.

În ceea ce privește principiul unicității sancțiunii, invocat de reclamant, prima instanță a reținut că acesta nu a fost încălcat, întrucât cele două măsuri au cauze diferite.

Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând, în drept, prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., dar rezumându-se la a reitera motivele invocate în fața instanței de fond.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Într-adevăr, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 112/2001 privind sancționarea unor fapte săvârșite în afara teritoriului țării de cetățeni români sau de persoane fără cetățenie domiciliate în România, astfel cum a fost modificată prin Legea de aprobare nr. 252/2002, „Cetățeanului român condamnat în temeiul dispozițiilor art. 1-3 i se refuză eliberarea pașaportului sau, după caz, i se suspendă dreptul de folosire a acestuia pe o perioadă de 5 ani".

În speță, prin sentința penală nr. 1912 din 2 noiembrie 2004 a Judecătoriei Moinești, recurentul-reclamant a fost condamnat în temeiul art. 1 din actul normativ sus menționat, pentru infracțiunea de „intrare sau ieșire dintr-un stat străin prin trecerea ilegală a frontierei acestuia".

Pe cale de consecință, în temeiul art. 5 din același act normativ, pentru recurentul-reclamant a intervenit, de drept, măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5 ani.

Această măsură este, însă, distinctă și are o altă cauză decât măsura suspendării dreptului de a călători în străinătate, dispusă anterior pentru o perioadă de un an, în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997.

Astfel, în timp ce măsura dispusă în temeiul O.G. nr. 65/1997 a fost luată ca urmare a returnării recurentului din Marea Britanie, în baza acordului de readmisie încheiat de acest stat cu România, măsura dispusă în temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 112/2001 a intervenit, de drept, ca urmare a condamnării recurentului prin sentința penală nr. 1912 din 2 noiembrie 2004 a Judecătoriei Moinești.

Rezultă, așadar, că cele două sancțiuni, prevăzute de art. 5 din O.U.G. nr. 112/2001 și, respectiv, de art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, deși identice în conținut, au un regim special, diferit, în ceea ce privește cauzele, condițiile și durata aplicării, așa încât nu se poate vorbi, în speță, de încălcarea principiului unicității sancțiunii.

De asemenea, nu poate fi reținută nici critica recurentului, potrivit căreia sancțiunea a fost aplicată în temeiul unor dispoziții legale abrogate, întrucât din cuprinsul Legii nr. 248/2005, invocată de recurent, nu rezultă că O.U.G. nr. 112/2001 ar fi fost abrogată, acest act normativ nefiind expres menționat printre cele abrogate. în acest sens sunt prevederile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora „în vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora".

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală, corect și amplu motivată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul M.S.V., împotriva sentinței civile nr. 197 din 11 decembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2007.