Pension claim fails: ethnic persecution not attributable to Romanian state under Law 189/2000.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta S.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 19626 din 16 ianuarie 2006, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma Diktatului de la Viena au avut loc persecuții asupra etnicilor maghiari, în urma cărora reclamanta, împreună cu părinții săi, a fost nevoită să se refugieze din orașul Câmpia Turzii, la Cluj, oraș aflat sub ocupație maghiară.

Prin sentința civilă nr. 186 din 10 aprilie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.E. și a dispus anularea hotărârii nr. 19626 din 16 ianuarie 2006, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. A obligat pârâta să recunoască reclamantei, statutul de persoană refugiată pentru perioada 28 mai 1942 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2006.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că și etnicii maghiari au avut de suferit în urma persecuțiilor etnice, dovedite în cauză cu declarațiile celor doi martori.

Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj care a motivat că așa zisul refugiu a avut loc în luna septembrie a anului 1941, din localitatea Câmpia Turzii, localitate aflată sub administrația Statului român, schimbul de domiciliu nefiind urmare a persecuției etnice, așa cum prevede Legea nr. 189/2000.

Examinând cauza, în raport cu motivele invocate în cererea de recurs și cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiarii acestui act normativ sunt persoanele, cetățeni români, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice.

Din interpretarea acestei prevederi legale, care face referire la regimurile instaurate în România, rezultă că persecuția din motive etnice dă naștere drepturilor prevăzute în actul normativ menționat, numai dacă a fost exercitată de autoritățile Statului român sau dacă a fost consecința unor schimburi de populație sau cedări de teritorii.

Potrivit declaraților martorilor S.M. și S.J., părinții reclamantei, P.I. și I.P., s-au refugiat din Câmpia Turzii, la Cluj, în luna septembrie 1941, refugiul fiind consecința persecuțiilor exercitate de către Organizația Legionară din localitatea Tamasfalău, județul Covasna. Reclamanta s-a născut în timpul refugiului, în anul 1942.

Într-adevăr, utilizarea noțiunii de „cetățean român” în O.G. nr. 105/1999 conduce la concluzia, corect reținută de instanța de fond, că legiuitorul i-a avut în vedere pe toți cetățenii români, indiferent de etnia lor, care au avut de suferit persecuții din motive etnice, fie în teritoriile cedate, fie în cele păstrate în continuare sub administrația românească.

Numai că în cazul concret al intimatei-reclamante, ai cărei părinți, cetățeni români de origine maghiară, s-au mutat, potrivit declarațiilor martorilor, din teritoriul rămas sub administrația Statului român, în Ardealul de Nord, în luna septembrie 1941, nu se poate reține o persecuție etnică, exercitată de o autoritate statală centrală sau locală, pentru că gruparea legionară fusese înlăturată de la putere în ianuarie 1941.

Totodată, este de reținut că singurele probe administrate de reclamantă în susținerea cererii sale sunt declarațiile de martori, care nu pot fi considerate concludente, întrucât conțin o neconcordanță, în sensul că localitatea indicată drept punct de plecare în refugiu este Câmpia Turzii, dar cauza refugiului ar fi fost persecuțiile exercitate de Organizația legionară din localitatea Tamasfalău, județul Covasna.

În consecință, reținând că instanța de fond a constatat greșit că reclamanta se încadrează în prevederile O.G. nr. 105/1999, Înalta Curte va admite recursul și, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 186 din 10 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de S.E., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2007.