Qualification of post-1944 intra-regional displacement as ethnic persecution for compensation under Law 189/2000

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 20 iulie 2005, reclamanta T.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Covasna, anularea hotărârii nr. 1609 din 7 iunie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de actul normativ indicat pentru acordarea drepturilor compensatorii, întrucât în perioada iunie 1944 - mai 1945, împreună cu familia sa, de etnie maghiară, din cauza persecuțiilor exercitate pe criterii etnice, au fost nevoiți să se refugieze din satul Gârbău, județul Sălaj, în satul Deja și să-și abandoneze în localitatea de domiciliu toate bunurile.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 175/F/CA din 4 septembrie 2006, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii atacate și a obligat pârâta să-i emită reclamantei, o nouă hotărâre, prin care să i se constate calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada iulie 1944 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești cuvenite, începând cu data de 1 iunie 2005.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și ale art. 4 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Împotriva sus menționatei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Covasna, solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și 10 și ale art. 3041 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei T.B., ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că prima instanță a apreciat în mod incorect că intimata-reclamantă se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, având în vedere că aceasta nu a dovedit că schimbarea domiciliului a fost consecința unor persecuții din motive etnice, ci s-a datorat evenimentelor politico-militare de la acea dată, ținând cont și de faptul că mutarea s-a făcut dintr-o localitate aparținând Ardealului de Nord, într-o localitate aparținând aceleiași regiuni, iar evenimentele respective au afectat și pe etnicii români, nu numai pe cei maghiari din zonă.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe, beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată strămutată sau expulzată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate”.

În mod eronat, recurenta-pârâtă susține că intimata-reclamantă nu s-ar afla în această situație.

Astfel, din declarațiile autentice ale martorilor M.C. și H.L., coroborate cu actele de stare civilă și de proprietate depuse de reclamantă în sprijinul cererii sale, rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în luna iulie 1944, intimata-reclamantă împreună cu familia, de etnie maghiară, s-au refugiat din localitatea de domiciliu Gârbău, județul Sălaj (localitate cu populație majoritară de etnie română), în localitatea Deja, județul Sălaj, până în mai 1945, motivele refugiului fiind de natură etnică.

În consecință, față de dovezile existente la dosar, se constată că sentința atacată este legală și temeinică, considerente pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Covasna împotriva sentinței civile nr. 175/F/CA din 4 septembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2007.