Eligibility for compensation for ethnic persecution and displacement under Law No. 189/2000 based on school attendance in a different locality versus authorized domicile.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) admitted the appeal of the pension authority, quashed the appellate court’s judgment, and dismissed the claimant’s action, thereby upholding the initial administrative decision that recognized status only for specific periods. The dispute concerned whether the claimant qualified for compensation under Law No. 189/2000 as a person who suffered persecution on ethnic grounds and was displaced from their domicile between January 16, 1942, and August 30, 1944. While the lower courts had accepted documentary evidence that the claimant attended school in a different city during this period, the Supreme Court held that this alone did not prove forced displacement due to ethnic persecution, as the claimant remained authorized to reside in their original domicile via an identity card, and the statutory requirement of suffering ethnic persecution to justify the move was not met. The decisive legal basis was Article 1(c) of Law No. 189/2000, which mandates proof of ethnic persecution and displacement from the domicile for the entire relevant period, distinguishing voluntary or authorized residence changes from state-imforced displacement.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000; Eligibility for compensation for ethnic persecution and displacement under Law No. 189/2000 based on school attendance in a different locality versus authorized domicile: În adevăr, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Casa Județeană de Pensii Timiș, prin decizia nr. 268 din 15 iulie 2002, a admis cererea formulată de A.T., cetățean român, cu domiciliul în Timișoara și, pe cale de consecință, a stabilit că, acesta, în perioada 6 septembrie 1940 – 15 ianuarie 1942 și 1 septembrie 1944 – 6 martie 1945, a fost strămutat din Basarabia în România.
Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 334 din 15 octombrie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.T.; a anulat decizia nr. 268/2002 și a obligat Casa Județeană de Pensii Timiș să stabilească pe seama reclamantului drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, și pentru perioada 16 ianuarie 1942 – 30 august 1944.
S-a reținut, pe baza adeverinței nr. 1597/1943 emisă de Liceul Internat C.N. Iași, că reclamantul a urmat cursurile clasei a IV-a la acest liceu, în anul școlar 1942 – 1943 și, potrivit declarației autentificate a numitei G.T., după absolvirea anului școlar 1943, acesta a rămas în Iași, iar în anul 1944 s-a stabilit în Buftea, unde a urmat cursurile de la Liceul B.Ș.; totodată, s-a reținut că și pentru perioada cuprinsă între 16 ianuarie 1942 – 30 august 1944 reclamantul a avut calitatea de persoană strămutată.
Împotriva sentinței a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Timișoara, susținând, în esență, că, din actele dosarului nu rezultă calitatea reclamantului de persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, pentru perioada 16 ianuarie 1942 – 30 august 1944.
Recursul este fondat.
În adevăr, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.
În cauză, din actele dosarului, la care prima instanță face referire, rezultă că, în perioada 16 ianuarie 1942 – 30 august 1944 reclamantul a urmat cursurile liceale pe teritoriul României; dar din aceste acte nu rezultă că, reclamantul a avut de suferit din motive etnice, pentru a fi nevoit să urmeze cursurile liceale, în perioada respectivă, în altă localitate decât comuna Florești, județul Soroca, unde a fost autorizat să se stabilească, potrivit Biletului de identitate nr. 797 din 16 iulie 1943.
Așadar, pentru perioada 16 ianuarie 1942 – 30 august 1944, reclamantul nu a făcut dovada că a avut de suferit persecuții din motive etnice, pentru a fi incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În consecință, recursul apare fondat, urmând să fie admis, casată sentința și pe fond respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 334 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul A.T.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 25 septembrie 2003.