Passport authority’s bid to restrict freedom of movement to Italy rejected for lack of real threat

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25 aprilie 2007, la Tribunalul Călărași, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a cerut, în temeiul Legii nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului pârâtei Ș.O.F. la libera circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult trei ani.

În cuprinsul acțiunii s-a arătat că, la data de 14 noiembrie 2006, pârâta a fost returnată din Italia, în baza acordului de readmisie încheiat de această țară cu România.

Soluționând litigiu în primă instanță, Tribunalul Călărași, secția civilă , prin sentința nr. 447 din 28 februarie 2007, a respins acțiunea formulată de reclamantă, cu motivarea că, după aderarea României la Uniunea Europeană, oricare persoană care are cetățenia română este cetățean al Uniunii și ca atare are dreptul la liberă circulație și de ședere liberă pe teritoriul statelor membre ale Uniunii.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 290 din 25 aprilie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Călărași, cu motivarea că, dacă ar fi fost admisă acțiunea, s-ar fi dispus, în cauză, o restrângere nejustificată a dreptului fundamental la liberă circulație.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte susținând că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece, în temeiul art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, se impunea, în cauză, restrângerea exercitării dreptului pârâtei la liberă circulație.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Prin Legea nr. 248/2005 a fost reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Potrivit art. 38 din această lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:

a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;

b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Rezultă, din dispoziția legală enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele amintite, în funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.

Aplicarea prevederilor art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie făcută prin coroborare cu dispozițiile art. 2 pct. 2 din Protocolul 4 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu cele din Directiva Parlamentului și Consiliului Europei nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004.

Potrivit acestor reglementări, orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar condițiile de restrângere a dreptului fundamental privind libertatea de circulație se referă la asigurarea securității naționale, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea libertăților altora.

Pentru aplicarea unor măsuri de restrângere a dreptului fundamental la libera circulație ori chiar de expulzare dintr-un stat membru al Uniunii Europene este necesar ca statul respectiv să respecte principiul proporționalității întemeiat pe comportamentul individual al persoanei în cauză, care trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.

Din actele dosarului rezultă doar că pârâta a fost returnată din Italia la data de 14 noiembrie 2006, după ce a lucrat, în țara respectivă, timp de un an, îngrijind doi copii.

Nu a fost depusă la dosar nici o dovadă că pârâta, prin activitatea pe care a desfășurat-o sau urma să o desfășoare în străinătate, ar fi adus atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și statul din care a fost returnată.

Nu s-a dovedit nici că pârâta, prin comportamentul individual, ar fi reprezentat o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.

În raport cu înscrisurile existente în dosar, instanța de apel a aplicat corect prevederile Legii nr. 248/2005 atunci când a confirmat sentința primei instanțe, prin care a fost respinsă cererea de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 290 din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2007.