Restriction of free circulation rights after EU accession: Appeal dismissed, upholding denial of post-accession automatic restriction

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra prezentului recurs civil constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 19 decembrie 2006 pe rolul Tribunalului Suceava reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel 3 ani pentru pârâtul C.G.R.

Acțiunea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 38 lit. a), art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată de O.G. nr. 5/2006.

În fapt s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 9 noiembrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară și ratificat prin Legea nr. 137/1997.

Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 108/CA din 23 ianuarie 2007 a respins acțiunea ca nefondată.

S-a reținut că potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005 măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din această lege se poate aplica numai până la data aderării României la Uniunea Europeană fapt ce s-a împlinit la 1 ianuarie 2007.

Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 67 din 9 martie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

S-a reținut că dispozițiile art. 38 lit. a) din Decretul nr. 248/2005 nu sunt în concordanță cu Directiva Consiliului nr. 38/2004, a Parlamentului European din 29 aprilie 2004.

Singura condiție impusă de legea internă este aceea ca persoana în cauză să fi fost returnată. Or, conform Directivei citate măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație poate fi luată numai pentru motive de ordine publică, sănătate sau securitate publică, iar normele europene au fost transpuse în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat în termen legal recurs.

Criticile în fapt s-au referit în esență la împrejurarea că exercitarea dreptului la liberă circulație are loc cu respectarea unor obligații impuse de lege și limitările aduse acestui drept și permise de Legea nr. 248/2005 nu contravin nici normelor constituționale (art. 53) și nici reglementărilor internaționale care consacră acest drept.

S-a arătat că migrația ilegală care presupune o deplasare a persoanelor care au intrat ilegal pe teritoriul unui stat sau care nu mai îndeplinesc condițiile de ședere în acest stat este o problemă de interes public și deci supusă limitărilor.

S-a mai susținut că împrejurarea că România a devenit stat membru al Uniunii Europene după 1 ianuarie 2007 nu înlătură aplicarea dispozițiilor invocate, de vreme ce la momentul returnării pârâtului din Italia, România nu era stat membru al Uniunii Europene pentru a se aplica Directiva 38/2004/CE.

Criticile formulate au fost întemeiate pe dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate s-a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Dreptul la liberă circulație al cetățenilor români nu este un drept absolut, el trebuind să se exercite cu respectarea cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) din Constituția României, care îl consacră.

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație.

Dacă s-ar fi dorit o asemenea consecință, legiuitorul ar fi stipulat în mod expres că o asemenea restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 al Tratatului Comunității Europene prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor UE și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, publicată în Jurnalul oficial al UE din Legea nr. 158 din 30 aprilie 2004, solicită prin art. 27 că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European aprobată prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (conform art. 35 din O.U.G. citată) a transpus Directiva nr. 38/2004/CE.

Ca urmare, normele de reglementare comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern, preeminență consacrată la nivel de principiu de textul art. 20 din Constituția României.

Se constată că în cauză reclamanta nu a dovedit în condițiile art. 1169 C. civ. incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute de directiva citată.

Împrejurarea că România a devenit țară membră UE la o dată ulterioară momentului returnării pârâtului nu este de natură să înlăture aplicarea dispozițiilor comunitare față de dreptul intern aflat în conflict cu aceste norme.

Instanțele au făcut sub acest aspect o corectă aplicare a dispozițiilor art. 52 care impune aplicarea prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 până la momentul aderării României la UE.

Aplicarea măsurii prevăzută de legea internă după 1 ianuarie 2007 nu-și mai găsește suport legal nici în dispoziție chiar a legii ce se cere aplicată și nici în dispozițiile principiului constituțional al preeminenței dreptului internațional față de norma de drept intern aflată în conflict cu aceasta.

Ca urmare instanțele au constatat în mod legal și temeinic că în cauză reclamanta nu a făcut dovada în condițiile art. 1169 C. civ., existenței vreunei situații care să impună măsura restrângerii acestei libertăți în ce privește pe pârât.

Văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ. s-a respins recursul pentru considerentele mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 67 din 9 martie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2007.