Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5919/2007 AI generated

Passport directorate prevails: six-month England-only travel restriction upheld on returned illegal entrant.

Case Number Decizia nr. 5919/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) allowed the appeal by the Passport General Directorate, quashed the lower court decisions (Tribunalul Galați judgment of 18 January 2007 and Curtea de Apel Galați decision of 12 April 2007) that had rejected the request, and — rejudging — granted the application, restricting the defendant's right to free movement to the territory of England for a period of 6 months. The dispute concerned a request to limit the free movement right, within the European Union, of a Romanian citizen returned from England after illegal entry and irregular residence there. The decisive legal basis was the application of domestic law (arts. 38 and 39 of Law No. 248/2005) over the EU framework (Directive 2004/38/EC, art. 27, and Protocol No. 4 ECHR, art. 2(4)), the Court holding that restrictions are permitted where provided by law and justified by the public interest in a democratic society and that the defendant's unlawful conduct justified the measure.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 39 din Legea nr. 248/2005; Passport directorate prevails: six-month England-only travel restriction upheld on returned illegal entrant: Se susține că în mod greșit curtea de apel a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar fi trebuit să fie avute în vedere pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație, fără a avea în vedere obligațiile ce revin cetățenilor români care părăsesc România, a căror nerespectare poate duce la îngrădirea dreptului la liberă circulație, în condițiile Constituției României, a legii române speciale și a art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 la CEDO.

Keywords

AI generated
restriction of free movement passport unlawful entry right of return framework decision directive

Cited Legislation

AI generated
art. 20 alin. (2) din Constituție
S-a considerat că instanța națională are obligația să aplice dreptul comunitar și să-i asigure efectul deplin, înlăturând din oficiu aplicarea normei interne contrare, conform art. 20 alin. (2) din Constituție.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Recursul de față ce poate fi întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:
art. 39 din Legea nr. 248/2005
38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, în raport de care recursul de față va fi admis conform art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 100 din 18 ianuarie 2007 a Tribunalului Galați, a fost respinsă acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte București, prin care s-a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului T.Ș., returnat din Anglia la data de 26 octombrie 2006.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere în esență că libera circulație a persoanelor constituie una din cele patru libertăți din cadrul pieței interne și polițiștilor comunitari la nivelul Uniunii Europene, esența acesteia constând în eliminarea discriminărilor între cetățenii statelor membre. Baza legală a liberei circulații o constituie art. 14(7 A) din Tratatul de la Roma, precum și art. 61(731) din același tratat, precum și art. 45 din Carta Uniunii Europene privind drepturile fundamentale ale cetățenilor.

Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 39-42 privind libera circulație a persoanelor din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și faptul că în decembrie 2000 România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar ce are la bază prevederile tratatelor constitutive care guvernează libera circulație a persoanelor. S-a considerat că instanța națională are obligația să aplice dreptul comunitar și să-i asigure efectul deplin, înlăturând din oficiu aplicarea normei interne contrare, conform art. 20 alin. (2) din Constituție. Pe fond s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză motivele de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică pentru a se restricționa de către statele membre dreptul la liberă circulație a cetățenilor Uniunii, indiferent de naționalitate.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 117 din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel Galați.

Soluția are în vedere prevederile art. 27 din Directiva 38/2004/CE, în sensul căruia statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. Prin urmare norma comunitară prevede limitativ situațiile în care statul poate restrânge libera circulație a persoanelor, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu pericol social pentru ordinea, siguranța și sănătatea publică a statului din care a fost returnat. în aceste condiții, s-a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situații în care se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la liberă circulație și de aceea s-a constatat inaplicabilitatea legii interne. Și cum nu s-a făcut dovada că pârâtul s-ar afla în una din cele trei situații ce ar impune restricționarea dreptului la liberă circulație în spațiul Uniunii Europene, s-a decis că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.

Împotriva acestei decizii, Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recursul de față, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii cererii și restrângerea dreptului la liberă circulație față de T.Ș., pentru cel mult 3 ani, pe teritoriul Angliei.

Se susține că în mod greșit curtea de apel a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar fi trebuit să fie avute în vedere pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație, fără a avea în vedere obligațiile ce revin cetățenilor români care părăsesc România, a căror nerespectare poate duce la îngrădirea dreptului la liberă circulație, în condițiile Constituției României, a legii române speciale și a art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 la CEDO.

Recursul de față ce poate fi întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:

Potrivit textului redat în susținerea recursului, drepturile recunoscute în paragraful I pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri, care prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.

Tot astfel, art. 27 din Directiva 38/2004/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii pentru motive de ordine publică, siguranță sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Potrivit art. 6 alin. (1) din aceeași directivă, cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pe o persoană de cel mult trei luni.

În speță s-a făcut dovada că pârâtul a intrat ilegal în Anglia, anume la 14 aprilie 1999 și a locuit acolo fără forme până la data de 31 august 2006, când a fost returnat, conform declarației olografe din aceeași dată (fila 4 dosar fond).

În aceste condiții, rezultă că sunt pe deplin incidente prevederile legii interne, respectiv art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, în raport de care recursul de față va fi admis conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în sensul casării deciziei recurate, precum și a sentinței pronunțate în cauză. în rejudecare, se va admite cererea, dispunându-se limitarea dreptului la liberă circulație a pârâtului, pe timp de 6 luni, pe teritoriul Angliei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 117 A din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 100 din 18 ianuarie 2007 a Tribunalului Galați și, rejudecând admite cererea, dispune limitarea exercitării dreptului la libera circulație a pârâtului T.Ș. pe timp de 6 luni, pe teritoriul Angliei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2007.