Judicial limitation of free circulation rights following cross-border readmission: automatic application vs. proof of public security exceptions under EU law

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 107/C/2007 pronunțată la 29 ianuarie 2007, Tribunalul Bihor a respins ca nefondată cererea reclamantei de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului K.N., returnat la 7 septembrie 2006 din Ungaria, în temeiul Acordului de readmisie încheiat între România și Ungaria.

S-a considerat că dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, invocată ca temei al acțiunii (alături și de art. 39 și art. 52 din aceeași lege) nu sunt imperative și nu atrag în mod absolut măsura limitării exercitării dreptului la liberă circulație.

S-a apreciat, în raport de art. 2 din Protocolul 4 la Convenție Europeană pentru apărarea dreptului omului și libertățile fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, că nu s-au dovedit situațiile de excepție care impun restrângerea acestui drept fundamental, măsura solicitată de reclamantă nefiind considerată necesară în cauză.

Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 98/2007 A din 12 aprilie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantei declarat împotriva sentinței nr. 107/2007 a Tribunalului Bihor.

În considerentele deciziei s-a arătat că, potrivit normelor comunitare, aplicabile de la 1 ianuarie 2007 și în România, măsura limitării liberei circulații poate fi luată doar în anumite situații de pericol pentru securitatea națională, siguranța publică, sănătatea sau morala publică, situații care nu s-au dovedit în cazul dedus judecății.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termenul legal prevăzut.

În fapt, în esență, recurenta a arătat că singura condiție impusă de legea română [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] pentru aplicarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate este aceea a preluării cetățeanului român dintr-un stat cu care România a încheiat un acord de readmisie.

Criticile formulate fac posibilă încadrarea acestora în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în raport cu care, verificându-se legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele următoare:

Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr, dreptul la liberă circulație a cetățenilor români nu este absolut, el trebuind să se exercite cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) din Constituția României care se consacră. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.

Potrivit legislației primare (art. 18.10 TCE), orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004 se stabilește, prin art. 27, că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European (publicată în M. Of. la 21 iulie 2005) aprobată prin Legea nr. 260/2005, cu modificările și completările aduse de O.G. nr. 30/2006 (aprobată prin Legea nr. 500/2006), a transpus în legislația națională Directiva 38/2004/CE.

Actele legislative mai sus amintite au intrat în vigoare (potrivit art. 35 din O.U.G. nr. 102/2005 și art. III din O.G. nr. 30/2006) de la data când România a devenit membră a Uniunii Europene.

Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond și respectiv, de apel au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 98 din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 septembrie 2007.