Retrocession of expropriated real estate: judicial review triggered by administrative inaction and full competence to verify property rights beyond administrative evidence.

Deliberând asupra cauzei civile de față în condițiile art. 256 C. proc. civ. reține următoarele:

Reclamantul S.I., prin cererea formulată la 9 decembrie 2005 și înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani sub nr. 7379, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Botoșani prin primar, Centrul Militar Județean Botoșani și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat retrocedarea în natură a imobilului situat în municipiul Botoșani, în temeiul Legii nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

În motivarea cererii se arată că imobilul ce a aparținut părinților săi S.L. și S. a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 și că notificarea transmisă nu a fost soluționată.

Acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 275 din 6 martie 2006 cu motivarea că doar după parcurgerea obligatorie a etapei administrative dispusă de Legea nr. 10/2001, poate interveni controlul judecătoresc.

Apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii arătate a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 182 pronunțată de Curtea de Apel Suceava la 7 septembrie 2006.

Instanța de apel, prin considerentele deciziei, arată că Legea nr. 10/2001 impune exigențe minime pentru a se putea aprecia că petentul a efectuat procedura prealabilă dispusă de lege, conform dispozițiilor art. 22 și art. 23 din actul normativ.

Unitatea notificată a solicitat petentului la 15 octombrie 2002 să depună înscrisuri în sensul dispozițiilor art. 23 din lege, solicitare la care nu s-a răspuns.

În atare circumstanțe, culpa unității deținătoare nu poate fi susținută.

Hotărârea unității deținătoare poate fi analizată doar raportat la momentul emiterii sale, moment față de care, în lipsa actelor prevăzute de art. 23, aceasta nu poate fi decât legală, închizând definitiv petentului calea restituirii.

În contra deciziei susmenționate a formulat recurs reclamantul, motivele de recurs fiind întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs hotărârea instanței de apel este criticată sub următoarele aspecte:

Hotărârea instanței de apel este motivată exclusiv pe considerente teoretice generice fără a ține cont de situația de fapt concretă, dovedită prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Concluzia instanței este greșită deoarece nu a avut în vedere prezumțiile relative instituite de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca inadmisibilă cu motivația că acțiunea directă a reclamanților nu este prevăzută de legea specială contravine art. 3 C. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Instanța de apel, în loc să înlăture greșelile comise de instanța de fond, găsește un alt argument pentru menținerea unei soluții menite să amâne fără termen măsurile reparatorii.

După trecerea unui interval de 5 ani de la trimiterea notificării, în loc să se constate că vina pentru nesoluționarea notificărilor aparține instituțiilor statului, care a uzurpat dreptul de proprietate, instanța concluzionează că recurentul se află în culpă.

În faza procesuală a recursului calitatea procesuală a intimatului Centrul Militar Județean Botoșani a fost preluată de Ministerul Apărării, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării.

Ministerul Apărării, pentru Centrul Militar Județean Botoșani, solicită respingerea recursului deoarece procedura prealabilă administrativă pentru retrocedarea imobilelor preluate abuziv de către stat este obligatorie.

Se mai arată că dispozițiile art. 24 din lege au fost introduse în lege abia în anul 2005, după comunicarea notificării reclamantului.

Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate și a apărărilor invocate, Înalta Curte reține că recursul este fondat pentru considerentele ce succed.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 6 decembrie 2005, dată la care Legea nr. 10/2001 fusese modificată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente și republicată în temeiul art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005 la 2 septembrie 2005.

Ca atare, noile dispoziții erau pe deplin aplicabile acțiunii formulate de reclamant, dispoziții aplicabile de altfel și cauzelor în curs de judecată.

Instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe și anume aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă, a încălcat dispozițiile art. 23 și art. 24 din legea de reparație.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 „actele doveditoare ale dreptului de proprietate … pot fi depuse până la soluționarea notificării”, iar potrivit dispozițiilor art. 24 „existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive”.

Instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a reținut că în faza contencioasă de judecată nu pot fi administrate alte probatorii în afara celor depuse în faza necontencioasă, administrativă, omițând plenitudinea de competență a instanțelor în soluționarea cererilor petiționarilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Recurentul a notificat unitatea deținătoare în anul 2001, notificare ce nu a primit nici o soluționare, negativă ori pozitivă.

Lipsa răspunsului dispus de lege, în termenul stipulat prin art. 25 alin. (1), este asimilat unui răspuns negativ și, ca atare, instanțele au obligația de a verifica dreptul subiectiv dedus judecății.

Soluția pronunțată de instanțele de fond este contrară principiilor de drept și scopului Legii nr. 10/2001, căci nu i se poate refuza recurentului accesul la justiție pentru motivul că nu s-a emis o dispoziție expresă conform art. 25 din lege.

Cum instanțele au soluționat pricina doar pe cale de excepție, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia pronunțată în apel, va admite apelul reclamantului în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., și, drept consecință sentința primei instanțe va fi desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Botoșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei nr. 182 din 7 septembrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, pe care o casează.

Admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 275 din 6 martie 2006 a Tribunalului Botoșani, pe care o desființează.

Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Botoșani.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2007.