Jurisdiction over monetary compensation for land restitution: subject-matter competence of district court versus tribunal based on underlying land fund law

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 25 august 2004 reclamanta C.G.V. a chemat în judecată pe pârâtul municipiul Fălticeni, prin primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să-i restituie prin echivalent bănesc suprafața de teren de 924 mp, situată în intravilanul orașului Fălticeni, bun ce a fost revendicat prin sentința civilă nr. 1318 din 2 iunie 1999 pronunțată de Judecătoria Fălticeni, hotărâre definitivă și irevocabilă.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin menționata sentință civilă au fost rezolvate două capete de cerere: nulitatea absolută a declarației de donație făcută de defunctul G.I.; obligarea pârâtului la restituirea în natură, prin echivalent, a suprafeței de 924 mp teren în intravilanul municipiului Fălticeni. Temeiul juridic în baza căruia s-a admis acțiunea reclamantei a fost art. 119 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997. Deoarece cu ocazia punerii în executare a sentinței și în urma demersurilor administrative întreprinse s-a constatat că nu există posibilitatea compensării în natură a terenului cu unul de aceeași categorie și zonă, reclamanta a cerut prin acțiune restituirea prin echivalent bănesc.

Învestită, inițial, cu soluționarea cauzei, Judecătoria Fălticeni, prin sentința civilă nr. 1238 din 17 septembrie 2004, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Suceava, având în vedere prevederile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 și cât timp reclamanta a invocat prin acțiune dispozițiile art. 26 alin. (3) din acest act normativ.

Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința nr. 1042 din 19 ianuarie 2006, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.G.V. și l-a obligat pe pârâtul municipiul Fălticeni, prin primar să-i restituie suma de 53.944 lei, reprezentând echivalentul bănesc a suprafeței de 924 mp teren, situat în intravilanul localității Fălticeni, cu motivarea că atât timp cât se confirmă imposibilitatea compensării în natură a terenului, pârâtul este ținut să o despăgubească pe reclamantă în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 998 C. civ.

Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 280 din 16 noiembrie 2006, a admis apelul declarat de pârâtul municipiul Fălticeni, prin primar și a schimbat în tot sentința Tribunalului Suceava, în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea. Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul promovat de reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut și motivat că potrivit art. 20 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., parcurgerea procedurii administrative este obligatorie și condiționează, în mod absolut, acțiunea în justiție. Așa cum rezultă din actele dosarului acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și cum reclamanta nu a parcurs procedura administrativă și s-a adresat direct instanței de judecată, acțiunea nu poate fi primită.

Apelul reclamantei prin care își exprima nemulțumirea cu privire la cuantumul despăgubirii acordate de tribunal, care nu reprezintă valoarea de circulație a terenului, a fost, în consecință, respins.

Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs reclamanta C.G.V. care a reproșat instanței că a calificat greșit acțiunea care „este o cerere pe dreptul civil, în care am făcut trimitere și la legile speciale care stipulează luarea de măsuri reparatorii, pentru toate cazurile”. Greșit nu s-a administrat o nouă expertiză pentru evaluarea corectă a terenului.

Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:

Prin sentința civilă nr. 1318 din 2 iunie 1999 Judecătoria Fălticeni a admis acțiunea formulată de reclamanta C.G.V., în contradictoriu cu pârâții municipiul Fălticeni, prin primar și Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și s-a constatat nulă declarația de donație din 29 martie 1977 formulată de autorul reclamantei, G.I., în favoarea Statului Român. Au fost obligați pârâții la reparație în sensul restituirii către reclamantă, în echivalent, a suprafeței de 924 mp teren intravilan, în raza municipiului Fălticeni.

Conform considerentelor acestei sentințe (file 5-7 dosar judecătorie), acțiunea reclamantei a fost apreciată de instanță ca fondată și admisă în baza art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 și art. 119 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997, deci pe legile fondului funciar, ca „legi speciale de reparație”.

Sentința a rămas definitivă, ca urmare a respingerii apelurilor declarate de pârâți prin decizia civilă nr. 2237 din 21 iunie 2001 a Tribunalului Suceava, și irevocabilă, prin decizia nr. 585 din 22 februarie 2002 a Curții de Apel Suceava, care a respins recursul Statului Român.

Urmare a demersurilor întreprinse de reclamantă pentru aducerea la îndeplinire a sentinței Judecătoriei Fălticeni, Primăria municipiului Fălticeni, prin adresa nr. 16801 din 25 august 2004 (fila 13 dosar judecătorie), i-a comunicat că hotărârea „nu poate fi pusă în executare întrucât vechiul amplasament face parte din domeniul public, fiind ocupat de o construcție (bloc). Alte suprafețe de teren de aceeași calitate și categorie nu sunt disponibile”. În finalul adresei, Primăria municipiul Fălticeni o îndrumă pe reclamantă „să urmeze calea legală cu privire la acordarea de despăgubiri”.

Față de cele ce preced, se constată că instanțele au calificat greșit demersul judiciar întreprins de reclamantă ca fiind fondat pe prevederile Legii nr. 10/2001, chiar dacă în acțiune s-au folosit, ca argumente, dispozițiile art. 26 alin. (3) din această lege, întrucât scopul urmărit de petentă îl reprezintă obținerea de reparații pecuniare pentru un teren ce nu-i poate fi restituit, prin compensare cu un alt teren echivalent, drept ce i-a fost recunoscut printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă dată în materia fondului funciar.

Cum izvorul pretențiilor solicitate de reclamantă se găsește într-o hotărâre judecătorească din domeniul funciar, competența de soluționare a cauzei revine, în primă instanță, judecătoriei, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Întrucât instanțele au soluționat cauza, urmare a calificării greșite a acțiunii, cu neobservarea normelor referitoare la competența după materie, se impune admiterea recursului declarat de reclamantă, casarea hotărârilor pronunțate cu încălcarea acestor norme și reluarea judecății la Judecătoria Fălticeni, ca instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta C.G.V. împotriva deciziei nr. 280 din 16 noiembrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 1042 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Suceava, secția civilă, ca și sentința civilă nr. 1238 din 17 septembrie 2004 a Judecătoriei Fălticeni și trimite cauza acestei din urmă instanțe pentru soluționare pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2007.