Statutory obligation of professional insurance premium financing versus direct liability for property damage in status law

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul C.C.C. a chemat în judecată Ministerul Justiției solicitând să se constate dreptul său și obligația pârâtului de a beneficia și respectiv de a încheia contract de asigurare pentru risc profesional, conform art. 77 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților; obligarea pârâtului la plata sumei de 527.570.000 lei reprezentând paguba ce i-a fost produsă prin incendierea autoturismului proprietate personală și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea acțiunii s-a arătat că în noaptea de 10 ianuarie 2005 i-a fost incendiat autoturismul proprietate personală Audi A4, parcat în fața blocului, prin folosirea intenționată a unei surse de aprindere pentru a genera incendiul, așa cum s-a stabilit în raportul de cercetare tehnico-științifică din 11 ianuarie 2005.

Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că, așa cum rezultă din textul art. 77 din Legea nr. 303/2004, ceea ce suportă ministerul este costul asigurării, adică a primelor de asigurare către asigurator (o societate de asigurare) și despăgubirile datorate ca urmare a producerii riscului asigurat.

Prin sentința civilă nr. 1471 din 14 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că judecătorii și procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional realizată din fondurile Ministerului Justiției, Ministerului Public, dar această asigurare se realizează în condițiile stabilite printr-o hotărâre a Guvernului cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii ( art. 78 pct. 3 din Legea nr. 303/2004).

S-a mai reținut că Ministerul Justiției, i-a răspuns reclamantului, la sesizarea înregistrată sub nr. 45844/2005, că deja s-a publicat pe site-ul propriu, proiectul de hotărâre a Guvernului și nota de fundamentare.

Instanța a mai arătat că în nici un caz nu se poate interpreta art. 78 din aceeași lege, în sensul că Ministerul Justiției trebuie să încheie contracte de asigurare, această obligație revenind unor societăți de asigurare, ministerului revenindu-i eventual obligația de plată a primelor de asigurare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se susține că instanța de fond în mod greșit a considerat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 77 și 78 din Legea nr. 303/2004.

Recurentul susține că Ministerul Justiției este responsabil pentru prejudiciul suferit deoarece avea obligația de a iniția proiectul de hotărâre privind asigurarea magistraților încă din septembrie 2004, data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004.

S-au invocat și prevederile art. 999 C. civ., arătând că prejudiciul este cauzat prin neglijența pârâtului.

În fine, recurentul a arătat că Ministerul Justiției nu și-a îndeplinit obligațiile legale și anume: inițierea hotărârii de guvern, alocarea fondurilor de asigurare, încheierea contractelor de asigurare, aducându-l astfel în imposibilitatea de a beneficia de dreptul de a fi asigurat profesional.

Examinând cauza și sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 78 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și completată: „Judecătorii și procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional realizată din fondurile bugetare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Ministerului Justiției, .. pentru viață, sănătate și bunuri, dacă sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, sunt în legătură cu acestea ..”

Din interpretarea acestei norme legale, rezultă că Ministerului Justiției îi revine obligația de plată a primelor de asigurare, iar riscul asigurat, evenimentul viitor și incert, constituie riscul profesional pe care îl implică exercitarea activității de magistrat.

Deci ceea ce suportă ministerul este costul asigurării, în nici un caz despăgubirile datorate după producerea riscului asigurat.

În cauză recurentul nu a făcut dovada că incendierea autoturismului proprietate personală a fost în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu.

Astfel fiind, instanța de fond în mod corect a constatat că Ministerul Justiției nu are obligația să încheie contract de asigurare, aceasta revenindu-i societății de asigurare.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.C.C. împotriva sentinței civile nr. 1471 din 14 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2007.