Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 387/2007 AI generated

Public servant's claim for salary grade reclassification rejected as inapplicable of subsequent ordinance

Case Number Decizia nr. 387/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's judgment which had rejected her claim against the public administration authority. The dispute concerned a public servant's request to be reclassified from salary grade 3 to grade 1 following her admission in a 2005 recruitment competition for a superior counselor position, arguing that Government Ordinance No. 2/2006 entitled her to the higher grade. The court ruled that the applicable legal basis at the time of her appointment was Emergency Government Ordinance No. 92/2004, which mandated that personnel appointed in 2005 retain salary grade 3 until promoted under standard conditions; consequently, the subsequent adoption of O.G. 2/2006 did not retroactively alter her entitlement or impose an obligation on the employer to issue a new classification decision based on the new regulations.

Legislator headnote

AI generated

Public servant's claim for salary grade reclassification rejected as inapplicable of subsequent ordinance: Măsura a fost justificată de dispozițiile art. 9, alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2004 care prevăd că „salariile de bază ale persoanelor care ocupă în anul 2005 o funcție publică de execuție în condițiile legii, se stabilesc la nivelul treptei 3 de salarizare corespunzătoare categoriei, clasei și gradului profesional în care sunt numite”.

Keywords

AI generated
salary classification public administration emergency government ordinance dismissal of civil servant personnel administration appointing authority
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 aprilie 2006, reclamanta C.D. a chemat în judecată A.N.P.M., solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii de încadrare, începând cu data de 1 ianuarie 2006, pe funcția publică de consilier cl.I, grad profesional superior, treapta I de salarizare și retribuirea efectivă pe treapta I de salarizare din aceeași dată, precum și acordarea diferenței de salariu, reactualizată, din luna ianuarie și până la emiterea și punerea în aplicare a deciziei.

În motivarea acțiunii reclamanta, funcționar public în cadrul A.N.P.M., arată că, la data de 6 septembrie 2005, a susținut un concurs pentru ocuparea postului vacant de consilier superior cl.I, treapta I de salarizare, în urma căruia a fost declarată admisă, sens în care pârâta a emis decizia nr. 462 din15 septembrie 2006, prin care a încadrat-o în funcția de consilier superior cl.1, treapta I de salarizare, retribuit la nivelul treapta 3 de salarizare, ca urmare a invocării dispozițiilor O.U.G. nr. 92/2004.

Reclamanta susține că, întrucât la data de 12 ianuarie 2006 a fost adoptată O.G. nr. 2/2006, a solicitat A.N.P.M. să emită o decizie de încadrare corespunzătoare noilor reglementări, în sensul de a-i acorda treapta I-a în loc de treapta III-a.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1911 din 20 septembrie 2006, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea, apreciind că prin adoptarea O.G. nr. 2/2004, pârâtei nu i-a revenit obligația privind încadrarea solicitată de reclamantă.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta C.D. susținând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal. că instanța a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 2/2006, reținând că legiuitorul a lăsat la aprecierea instanței de a acorda sau nu salariul. În al doilea rând instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, apreciind că în cauză este vorba de o avansare în treapta salarială și nu de un concurs susținut pentru ocuparea unui post vacant.

Recursul este nefondat.

La data de 6 septembrie 2005, recurenta – reclamantă, în condițiile dispoziției O.U. nr. 92/2004, în vigoare la aceea dată, a susținut un concurs organizat pentru ocuparea funcției de consilier cl. I, grad profesional superior, treapta I-a de salarizare, în cadrul D.C.N.B.P.S.S.

Ca urmare a admiterii sale, președintele A.N.P.M. a emis decizia nr. 462 din 15 septembrie 2005, prin care reclamanta a fost numită în funcția pentru care a concurat, fiind salarizată însă la nivelul treptei 3 de salarizare.

Măsura a fost justificată de dispozițiile art. 9, alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2004 care prevăd că „salariile de bază ale persoanelor care ocupă în anul 2005 o funcție publică de execuție în condițiile legii, se stabilesc la nivelul treptei 3 de salarizare corespunzătoare categoriei, clasei și gradului profesional în care sunt numite”.

Dispozițiile menționate stabilesc faptul că orice persoană numită în anul 2005 într-o funcție publică va continua să fie salarizată la nivelul treptei 3 de salarizare, până la promovarea în treptele de salarizare în condițiile prevăzute de lege.

După apariția O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici A.N.P.M. a solicitat A.N.F.P. asistența de specialitate, conform art. 37 alin. (1) din acest act normativ, privind modul de salarizare pentru anul 2006 a candidaților care au fost admiși la concursurile de recrutare.

Prin adresa nr. 1031832 din 14 februarie 2006, A.N.F.P. răspunde că nivelul de salarizare este cel corespunzător treptei 3, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 92/2004 act normativ în vigoare la data intrării acestuia în corpul funcționarilor publici.

Pe de altă parte, prin adoptarea O.G. nr. 2/2006 au fost reglementate drepturile salariale ale funcționarilor publici pentru anul 2006, fiind stabilite alte nivele de salarizare, dispozițiile acestui act normativ nefiindu-i aplicabile recurentei – reclamante.

Având în vedere cele mai sus prezentate, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.D. împotriva sentinței civile nr. 1911 din 20 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2007.