Criminal liability of judicial officers for alleged procedural delays in case management

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 24 ianuarie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.P., G.C., S.A.M. și P.M., procurori, C.G. și A.M., judecători și față de N.C. și I.V., lucrători de poliție.

S-a disjuns cererea față de P.C., conexându-se la dosarul nr. 948/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin rezoluția din 17 septembrie 2001 a aceluiași parchet s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.C. și R.G.

Împotriva acestei rezoluții, petiționarul L.I. a formulat plângere la instanță, înregistrată la 23 mai 2006 la Curtea de Apel București.

Prin sentința penală nr. 134, pronunțată în ședința publică de la 21 august 2006, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petiționarului L.I. împotriva rezoluției nr. 303/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și ca tardivă plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 948/P/2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele considerente.

La data de 1 martie 2005, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată plângerea penală formulată de L.I., prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de P.C., judecător, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., constând în aceea că în dosarul nr. 5455 din 18 iunie 1996 a pronunțat o hotărâre fără ca el să fie prezent în fața instanței, față de P.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București care, în opinia petiționarului a contribuit la tergiversarea lucrărilor în dosarul nr. 3835/P/2000, precum și față de polițiștii N.C. și comisarul L.I. pentru tergiversarea lucrărilor în mai multe cauze penale.

În urma declarației dată la 20 septembrie 2005, L.I. a solicitat efectuarea de cercetări și față de G.C., P.M. și V.P. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constând în aceea că ar fi permis tergiversarea lucrărilor în dosarul nr. 3735/P/2004.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat următoarele:

La data de 22 iunie 2000, la Secția 18 de Poliție s-a înregistrat plângerea prin care petiționarul a reclamat că L.O. a oferit sume de bani factorului poștal U.F. în schimbul ridicării a două hotărâri judecătorești, care în realitate, erau adresate lui și în această situație nu a avut posibilitatea de a cunoaște în termen conținutul acestora.

La data de 12 aprilie 2001, la parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București a fost înregistrată plângerea nr. 2238/P/2001, prin care L.I. a solicitat efectuarea de cercetări față de L.O. și P.E. pentru infracțiunile prevăzute de art. 290, 288, 249 C. pen.

La data de 11 februarie 2002 a fost înregistrat dosarul penal nr. 626/P/2002.

Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București a înregistrat sub nr. 5662/P/2004, plângerea prin care L.I. a solicitat efectuarea ce cercetări față de A.L. și I.M., privind infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen.

La data de 20 august 2004, s-a înregistrat sub nr. 9111/P/2004 plângerea prin care L.I. a reclamat faptul că fosta sa soție a încasat în mod ilegal suma de 10.000.000 lei.

Prin rezoluția nr. 3735/P/2000 s-a dispus reunirea cauzelor.

Prin rezoluția din 20 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București s-a confirmat neînceperea urmăririi penale față de numiții L.O. ș.a.

Prin rezoluția nr. 725/VIII-1/2005, G.C., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii nr. 3735/P/2000 din 20 aprilie 2005.

Instanța a reținut că dosarul penal nr. 3735/P/2000 a fost soluționat de procurorul S.A.M. și în mod neîntemeiat s-a afirmat că procurorul P.M. ar fi tergiversat lucrările în cauză, prin aceea că i-ar fi interzis procurorului de serviciu să primească o plângere a sa.

Nici în sarcina procurorului S.A.M. nu s-a reținut săvârșirea vreunei infracțiuni.

În sarcina procurorilor G.C. și V.P., de asemenea, nu s-a reținut săvârșirea unor fapte de natură penală.

Procurorul G.C. a soluționat plângerea formulată împotriva rezoluției dată în dosarul penal nr. 3735/P/2000 cu respectarea dispozițiilor legale, iar în ceea ce privește susținerea persoanei vătămate, că V.P. a refuzat să-l primească în audiență, s-a reținut că primirea în audiență a petenților s-a făcut conform programului stabilit de conducerea parchetului.

În plângerea formulată, L.I. a solicitat efectuarea de cercetări față de P.C., care în dosarul nr. 5455/1996 a dat o hotărâre neîntemeiată și nelegală, săvârșind prin aceasta, infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Instanța de fond a reținut că petiționarul L.I. a formulat o plângere penală privind magistratul P.C. și, la data de 28 iunie 2001, în care a reclamat aceeași faptă, plângere care a format obiectul dosarului penal nr. 948/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, soluționat prin rezoluția din 17 septembrie 2001.

În ceea ce privește pe lucrătorii de poliție N.C. și I.V. reclamați pentru tergiversare în mai multe dosare penale care au fost conexate la dosarul penal nr. 3735/P/2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, s-a apreciat că plângerea formulată împotriva acestora este nefondată, dosarul în cauză fiind soluționat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București la data de 15 aprilie 2005 (dosar nr. 3735/P/2000), deci în sarcina acestora nu s-a reținut săvârșirea vreunei infracțiuni.

Organul de poliție a fost sesizat de către L.I. cu mai multe plângeri care au făcut obiectul a cinci dosare, la efectuarea cercetării penale participând și ofițerii de poliție N.C. și I.V.

Persoana vătămată a sesizat că cei doi polițiști au tergiversat lucrările în cauzele respective, numai după ce s-a confirmat de procuror propunerea de neîncepere a urmăririi penale.

În declarația dată la procuror, L.I. a afirmat că față de ofițerul de poliție I.V. de la Secția 18 Poliție nu își mai susține plângerea.

În aceeași declarație petiționarul a afirmat că nici judecătorii C.G. și A.M. nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării unor cauze în care el era parte în proces, nemenționând în ce constă acest abuz, declarând, la modul general că hotărârile date sunt nelegale.

Instanța a apreciat că în mod s-a reținut că cei doi magistrați nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei infracțiuni în cazul în care L.I. a considerat că hotărârile judecătorești în discuție sunt nelegale și netemeinice, trebuia să exercite căile de atac prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul, solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea hotărârii și trimiterea cauzei la parchet pentru cercetări.

Recursul nu este fondat.

Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele considerente:

Potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., instanța, judecând plângerea formulată împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

În cauză, în mod corect instanța a reținut că plângerea petiționarului formulată împotriva rezoluției nr. 303/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este nefondată, reținându-se considerentele acesteia.

În principal, petiționarul se plânge pentru „fapta de tergiversare a cauzelor”.

Rapiditatea procesuală nu constituie un scop în sine, care să afecteze calitatea actelor și activităților efectuate.

Organele judiciare sunt obligate să procedeze fără întârziere la soluționarea cauzei penale, însă cu respectarea tuturor drepturilor părților și a regulilor prevăzute de lege.

Deși neenumerată de lege printre principiile procesului penal este recunoscută și operativitatea care presupune mai multe laturi importante.

Modul în care sunt folosite anumite instituții procesual penale pot constitui indicatori prin care să se poată măsura operativitatea procesuală, însă este vorba de eficiența activității organului judiciar și nu de săvârșirea unei fapte penale.

În concluzie, hotărârea pronunțată este legală și temeinică.

În temeiul art. 38515 pct.,1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul L.I. împotriva sentinței penale nr. 134 din 31 august 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2006.