Robbery classification: whether violence used to retain stolen property and ensure escape establishes theft or robbery under the criminal code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the lower court's conviction for robbery and the 7-year and 6-month imprisonment sentence, which remains in force. The dispute involved the classification of the defendant's actions: after taking a mobile phone from a victim's home during a visit, he struck her in the chest to secure the item and his escape; the defendant argued this constituted only theft, but the courts maintained the charge of robbery. The decisive legal basis was the interpretation of Article 211 of the Criminal Code, establishing that robbery is established when violence is used to retain stolen property or ensure escape, thereby validating the enhanced penalties under Articles 37 and 71, and rejecting the claim for legal reclassification to theft or mitigation of the sentence.
Legislator headnote
AI generatedart. 334 C. proc. pen, art. 37 lit. a) C. pen, art. 209 lit. a) C. pen, art. 71 C. pen, art. 61 C. pen, art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen; Robbery classification: whether violence used to retain stolen property and ensure escape establishes theft or robbery under the criminal code: The dispute involved the classification of the defendant's actions: after taking a mobile phone from a victim's home during a visit, he struck her in the chest to secure the item and his escape; the defendant argued this constituted only theft, but the courts maintained the charge of robbery. The decisive legal basis was the interpretation of Article 211 of the Criminal Code, establishing that robbery is established when violence is used to retain stolen property or ensure escape, thereby validating the enhanced penalties under Articles 37 and 71, and rejecting the claim for legal reclassification to theft or mitigation of the sentence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the decision to dismiss the appeal as unfounded.
Procedural basis for deducting the period of pre-trial detention from the final sentence.
Procedural basis supporting the calculation of the deducted detention period.
Procedural basis for the deduction of the preventive detention period.
Basis for imposing judicial costs on the appellant and advancing the official defender's fee from the Ministry of Justice fund.
Full text
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 78 din 29 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. 245/2006, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (21) lit. c) C. pen., în infracțiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 lit. a) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1) și (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului G.I., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate și contopirea restului de 764 zile neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 82 din 24 aprilie 2002 a Tribunalului Sibiu, cu pedeapsa aplicată, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni, în final executând 7 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea de port ilegal de cuțit prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a fost dedusă perioada reținerii și arestării preventive de la 24 decembrie 2005 la zi.
În baza art. 346 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată O.G. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat în natură.
În baza art. 169 și art. 444 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a cuțitului și a unei foarfeci care i-au fost ridicate și înaintate instanței ca și corpuri delicte.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență, următoarele.
La data de 24 decembrie 2005, în jurul orelor 1630, inculpatul G.I. și învinuitul G.G. au mers pe str. Stăvilarului din municipiul Sibiu. Când au ajuns în dreptul imobilului cu nr. 2, cei doi au pătruns în curte și, după ce au colindat au fost invitați de partea vătămată O.G. în incinta locuinței pentru a-i servi cu un pahar de țuică.
În timp ce consumau băuturi alcoolice, inculpatul G.I. a observat pe frigider un telefon mobil, pe care și l-a însușit. Pentru păstrarea bunului și pentru a-și asigura scăparea, a bruscat partea vătămată, lovind-o cu pumnul în zona pieptului.
Partea vătămată a sesizat organele de poliție, iar în momentul reținerii inculpatului, acesta a aruncat telefonul sustras în zăpadă.
Având în vedere starea de fapt reținută și probele administrate, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului G.I., realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul G.I. solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt, întrucât nu a exercitat acte de violență asupra părții vătămate.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 201/A/2006 din 20 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 126/57/2006, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat.
A fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului și dedusă perioada reținerii și arestării preventive de la 24 decembrie 2005 la 20 iulie 2006 la zi.
Inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în termen legal, inculpatul G.I., invocând nelegalitatea și netemeinicia acestora, cazurile de casare fiind circumscrise dispozițiilor art. 3859 pct. 17 și 14 C. proc. pen.
Astfel, recurentul inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt, iar în subsidiar reducerea pedepsei prin reținerea, în favoarea sa a circumstanțelor judiciare atenuante.
Examinând recursul în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3855 pct. 17 și 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, potrivit art. 3859 alin. Ultim. C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Examinând probatoriul dispus și administrat în cauză se constată că fapta inculpatului, constând în aceea că, în data de 24 decembrie 2005, a sustras de la partea vătămată un telefon mobil, exercitând acte de violență pentru păstrarea bunului și pentru a-și asigura scăparea, împrejurările săvârșirii acesteia, precum și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de instanțele de judecată.
De asemenea, Înalta Curte constată că încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., este legală.
Există infracțiunea de tâlhărie și atunci când violența a fost folosită pentru păstrarea bunului sustras și pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea. Între furt și violență sau amenințare există o strânsă legătură, aspect ce a determinat legiuitorul să facă din aceste activități distincte, din punct de vedere material, o unitate infracțională.
În cauza analizată, din probele administrate rezultă, fără dubiu, că inculpatul G.I., după însușirea telefonului mobil aparținând părții vătămate O.G., pentru a păstra bunul și pentru a-și asigura scăparea a lovit-o în zona pieptului.
Partea vătămată arată că „inculpatul l-a împins cu mâna în piept căzând cu capul în perete. Afirmațiile părții vătămate sunt susținute și de martorii O.M., prezentă în locuință în momentul săvârșirii faptei de către inculpat, I.I. și M.O.
După consumarea infracțiunii, partea vătămată a anunțat organele de poliție iar în momentul reținerii, inculpatul G.I. a aruncat în zăpadă telefonul mobil sustras.
În atare condiții, apărarea inculpatului în sensul că și-a însușit bunul fără a exercita acte de violență nu este susținută de celelalte probe administrate de organele judiciare, astfel încât, în mod corect, instanțele au respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt.
Cât privește pedeapsa aplicată, Înalta Curte constată că aceasta a fost corect individualizată atât în ceea ce privește cuantumul cât și sub aspectul modalității de executare.
Inculpatul a săvârșit o faptă cu un grad ridicat de pericol social, a intrat în locuința părții vătămate pe care nu o cunoștea, și-a însușit bunul profitând de neatenția acesteia, pentru ca apoi să folosească violența. Multiplele antecedente penale rezultate din fișa de cazier judiciar, atitudinea nesinceră manifestată în cursul procesului, nu justifică reținerea în favoarea sa a circumstanțelor judiciare atenuante care ar permite reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut în textul de încriminare.
Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât, inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 201/ A din 20 iulie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 24 decembrie 2005 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 201/ A din 20 iulie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 24 decembrie 2005 la 16 octombrie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2006.