Defendant’s appeal rejected; payment for railing installation upheld as timely under Decree No. 167/1958.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) dismissed the defendant's appeal as unfounded, affirming the lower courts' decisions in favor of the plaintiff, who prevailed; the defendant is thus ordered to pay the claimed amount for services rendered (execution and installation of pedestrian railings) and litigation costs, with the prior judgments remaining in force. The dispute involved a claim for payment under a contract for construction services, where the defendant argued the action was time-barred and that the evidence was misinterpreted. The Court held that the limitation period claim was correctly rejected by the appellate court because the right to action arose on 7 November 2002 (when payment statements were issued) and the action was filed on 23 June 2005, within the statutory period under Decree No. 167/1958; the other arguments challenged the trial court's factual assessment of evidence, which is not reviewable on appeal because Articles 304(10)–(11) of the Civil Procedure Code (allowing review of evidence evaluation) had been abrogated, and the grounds for cassation are exhaustive and limited to legal errors under Article 304(1)–(9).
Legislator headnote
AI generatedart. 1169 C. civ, art. 304 C. proc. civ; Defendant’s appeal rejected; payment for railing installation upheld as timely under Decree No. 167/1958: „În mod netemeinic și nelegal instanța de fond printr-o greșită interpretare a probelor, a apreciat că în cauză, intimata a făcut dovada deplină a celor susținute în acțiune conform art. 1169 C. civ.” și „ ambele instanțe după cum rezultă din soluțiile date și din motivația acestora, interpretează greșit probele administrate”. În continuare recurenta face referiri la probele administrate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC P.L. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.S.B. obligarea acesteia la plata sumei de 1.498.265.026 lei reprezentând contravaloare prestări servicii de executare și montare balustrade pietonale și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința comercială nr. 40 din 10 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea reclamantei, iar pârâta a fost obligată la plata sumei în cuantumul solicitat și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 41.780.501 Rol.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență că, societatea reclamantă a fost selecționată pentru executarea unor lucrări de montare a parapeților metalici, balustrade pietonale pentru unele instituții de învățământ situate pe raza sectorului 6 București, valoarea totală a lucrărilor fiind de 1.498.265.026 lei. Pentru fiecare lucrare s-a întocmit o situație de plată, care a fost semnată de reprezentantul pârâtei, doamna B., iar la terminarea lucrărilor s-a întocmit un tabel care cuprinde toate locațiile care au fost executate lucrările, numărul acestora și valoarea lor nominală, tabel care a fost semnat fără obiecțiuni de reprezentanții pârâtei.
Curtea de Apel București, prin decizia nr. 398 din 30 iunie 2006, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei reținând că acțiunea reclamantei nu este prescrisă, că forma scrisă a contractului nu este obligatorie, că acesta a fost legal încheiat și executat de reclamantă și deci instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen pârâta A.S.B. solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se invocă următoarele argumente, fără ca recurenta să facă și o încadrare în drept a acestora.
1. Potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris.
2. „În mod netemeinic și nelegal instanța de fond printr-o greșită interpretare a probelor, a apreciat că în cauză, intimata a făcut dovada deplină a celor susținute în acțiune conform art. 1169 C. civ.” și „ ambele instanțe după cum rezultă din soluțiile date și din motivația acestora, interpretează greșit probele administrate”. În continuare recurenta face referiri la probele administrate.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat.
În cea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, motiv ce se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor decretului nr. 167/1958 atunci când a respins-o ca neîntemeiată având în vedere data nașterii dreptului la acțiune (emiterea situațiilor de plată la 7 noiembrie 2002) și data înregistrării acțiunii (23 iunie 2005).
Al doilea motiv invocat în recurs, în măsura în care vizează decizia instanței de apel și nu doar sentința instanței de apel, nu poate fi încadrat în nici unul din motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., pentru că vizează exclusiv interpretarea probelor de către instanță. Or, acest aspect ținând de administrarea și interpretarea, aprecierea probelor precum și de pronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, în condițiile abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., nu poate face obiectul examinării în calea de atac extraordinară a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta A.S.B. împotriva deciziei nr. 398 din 30 iunie 2006 a Curții de Apel București, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 februarie 2007.