Recognition of post-1940 ethnic persecution status: evidentiary sufficiency for refugee status under the 1940 Romanian-Bulgarian population exchange treaty

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 14 septembrie 2005, reclamanta N.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 15244/540 din 22 iulie 2005 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al acestei legi.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta refuză să-i acorde drepturile prevăzute de lege, deși prin declarații de martor și înscrisuri, a făcut dovada identității bunicilor săi, precum și a prezenței familiei sale pe teritoriul Bulgariei, înainte de anul 1940.

Sesizat inițial, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 994 din 8 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei N.M., a anulat hotărârea nr. 15244/540 din 22 iulie 2005, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 9 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 iulie 2005.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta s-a născut la 18 noiembrie 1936, în comuna Iepurești, județul Giurgiu. Totodată, instanța a mai reținut că părinții reclamantei au locuit și au deținut o avere imobilă în comuna Haschioi, județul Durostor (Bulgaria), de unde s-au refugiat în urma aplicării Tratatului româno-bulgar încheiat la Craiova, la 7 septembrie 1940.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9, precum și art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta susține că nu s-a făcut dovada strămutării reclamantei de pe teritoriul Bulgariei, în România, situația de avere emisă de Arhivele Naționale și aflată la dosarul cauzei, fiind emisă pe numele F.D și F.I., în timp ce părinții reclamantei se numeau D.I. și I.D.

De asemenea, recurenta mai susține că, născându-se pe teritoriul României, reclamanta nu a făcut dovada persecuției etnice care să determine acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, comuna Iepurești aflându-se sub autoritatea Statului român.

Mai mult decât atât, Tratatul româno-bulgar încheiat la Craiova, la 7 septembrie 1940, a avut un termen de punere în aplicare de 3 luni în care trebuia realizat schimbul de populații, dar reclamanta nu a făcut dovada că se încadrează în această cerință a legii, neavând un domiciliu pe teritoriul bulgar de unde să se refugieze.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate sau refugiate ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Totodată, prin art. 61 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada situațiilor reglementate prin ordonanța menționată se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, prin mijloacele de probă administrate, reținute în mod corect de instanța de fond, s-a făcut dovada că reclamanta s-a refugiat, împreună cu familia sa, de pe teritoriul Bulgariei, din localitatea Haschioi, în localitatea Iepurești, județul Giurgiu, din România, ca urmare a schimbului de populație reglementat de Tratatul româno - bulgar încheiat la Craiova, în septembrie 1940.

Martorii C.I. și G.E. au confirmat, prin declarație autentificată, că D.I., tatăl reclamantei, este aceiași persoană cu M.I., a cărui situație de avere se găsește la dosarul cauzei.

De altfel, atât reclamanta, sora acesteia, cât și tatăl acestora, M.I., sunt beneficiari ai compensațiilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, reprezentând despăgubiri acordate pentru terenurile deținute pe teritoriul Bulgariei.

Este lipsită de relevanță împrejurarea că reclamanta s-a născut pe teritoriul României, cât timp mijloacele de probă administrate evidențiază că aceasta s-a refugiat împreună cu familia sa, după aplicarea Tratatului româno - bulgar încheiat la Craiova, în septembrie 1940.

Rezultă că instanța de fond a interpretat în mod corect materialul probator administrat, precum și dispozițiile legale aplicabile, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 994 din 8 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2006.