Beneficiary status under Law No. 189/2000: evidentiary standard for ethnic persecution-induced displacement and scope of eligible nationalities

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 6 ianuarie 2006, reclamantul V.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, să se dispună anularea deciziei de revizuire nr. 4368 din 9 noiembrie 2005 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și să se mențină hotărârea nr. 4139 din 17 martie 2005.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că prin hotărârea nr. 4139 din 17 martie 2005 i s-a admis cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, însă hotărârea respectivă nu a fost pusă niciodată în aplicare.

Ulterior, pârâta a emis decizia de revizuire nr. 4368 din 9 noiembrie 2005, prin care a anulat prima hotărâre. Reclamantul consideră că este îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000, deoarece în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945, datorită persecuțiilor de natură etnică la care a fost supus împreună cu familia sa, a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu, Brașov, refugiindu-se în orașul Sf. Gheorghe și, ulterior, pe teritoriul Slovaciei.

Prin sentința nr. 129/CA/F din 29 mai 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului V.A., a anulat decizia de revizuire nr. 4368 din 9 noiembrie 2005 și a menținut hotărârea nr. 4139 din 17 martie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, pe care a obligat-o să-i plătească reclamantului, 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a făcut dovada, cu înscrisuri și martori, că a fost obligat să părăsească localitatea de domiciliu, Brașov, datorită persecuțiilor de natură etnică la care a fost supus, stabilindu-se în orașul Sf. Gheorghe, apoi în Slovacia, iar în final în localitatea Chichiș.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov. În cuprinsul recursului, recurenta consideră că dispozițiile Legii nr. 189/2000 nu îi sunt aplicabile reclamantului, ci numai persoanelor refugiate din Ardealul de Nord, ocupat vremelnic de trupele maghiare, ca urmare a Dictatului de la Viena, precum și celor refugiate din Basarabia și Bucovina de Nord, ca urmare a Ultimatumului U.R.S.S. din 26/27 iunie 1940.

De asemenea, în cuprinsul recursului se apreciază că nu s-a făcut dovada persecuției pe motive etnice exercitată de regimurile politice instaurate în România, iar legislația perioadei respective cuprindea dispoziții discriminatorii, numai în ceea ce privește cetățenii români de etnie rromă și evreiască, nu și pentru cei de naționalitate maghiară.

Recurenta mai susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile legale referitoare la exercitarea persecuției de natură etnică, față de persoanele care au fost refugiate, expulzate sau strămutate în altă localitate, situația în care s-a aflat reclamantul neputând fi circumscrisă acestor reglementări.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

În cauză, prin întreg materialul probator administrat, reclamantul a făcut dovada că părăsirea localității de domiciliu s-a datorat persecuției de natură etnică la care a fost supusă familia acestuia. Martorii M.M. și L.L. specifică în declarațiile date, formele exacte în care s-a manifestat această persecuție.

Nu poate fi primită critica din recurs potrivit căreia reclamantului nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000, câtă vreme acest act normativ nu cuprinde nuanțările la care se referă recursul, privind zonele de proveniență a refugiaților sau minoritățile avute în vedere.

Ori de câte ori se pune problema aplicării Legii nr. 189/2000, problema principală o reprezintă persecuția de natură etnică care să fi determinat părăsirea localității de domiciliu.

În această privință, se constată că reclamantul a prezentat suficiente dovezi, iar instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, recursul declarat urmând a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței nr. 129/CA/F din 29 mai 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2006.