Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3818/2006 AI generated

Surviving spouse eligibility for ethnic persecution compensation: indirect victim status of children born to displaced parents

Case Number Decizia nr. 3818/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Pension House, upholding the Court of Appeal’s judgment that reinstated the claimant’s status as a beneficiary of Law No. 189/2000 as the surviving spouse of a deceased individual. The dispute concerned the administrative refusal to recognize the deceased spouse as a victim of ethnic persecution for the period of 1942–1945, on the grounds that his birth occurred after the three-month implementation window of the 1940 Romanian-Bulgarian population exchange treaty. The court held that the legal basis for compensation under Emergency Ordinance No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000) and Government Decision No. 127/2002 encompasses not only direct victims of displacement but also those indirectly affected, including children born while their parents were refugees or displaced persons due to ethnic persecution, thereby rejecting the argument that the treaty's specific execution timeline limits eligibility for individuals born after the initial transfer period.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 din Legea nr. 189/2000, art. 312 C. proc. civ; Surviving spouse eligibility for ethnic persecution compensation: indirect victim status of children born to displaced parents: 189/2000 as the surviving spouse of a deceased individual. The dispute concerned the administrative refusal to recognize the deceased spouse as a victim of ethnic persecution for the period of 1942–1945, on the grounds that his birth occurred after the three-month implementation window of the 1940 Romanian-Bulgarian population exchange treaty. The court held that the legal basis for compensation under Emergency Ordinance No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000) and Government Decision No. 127/2002 encompasses not only direct victims of displacement but also those indirectly affected, including children born while their parents were refugees or displaced persons due to ethnic persecution, thereby rejecting the argument that the treaty's specific execution timeline limits eligibility for individuals born after the initial transfer period.

Keywords

AI generated
compensation for ethnic persecution transfer of population surviving spouse victim status status of beneficiary parents' pension

Cited Legislation

AI generated
art. 3 din Legea nr. 189/2000
Ca soție supraviețuitoare care nu s-a recăsătorit, reclamanta întrunește cerințele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile stabilite de acest act normativ.
art. 312 C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 29 martie 2006, reclamanta Ș.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5440 din 28 februarie 2006, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de beneficiară a acestei legi, ca urmașă a soțului său decedat, Ș.S.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că soțul său s-a născut la 20 octombrie 1942, în comuna Eschibaba, județul Tulcea, după ce părinții acestuia au făcut obiectul schimbului de populație ce a avut loc ca urmare a Tratatului încheiat la Craiova, în septembrie 1940, între România și Bulgaria. Reclamanta susține că este îndreptățită să beneficieze de drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare, dar pârâta refuză în mod nejustificat să-i acorde aceste drepturi.

Prin sentința civilă nr. 342/CA din 4 mai 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei Ș.C., a anulat hotărârea nr. 5440 din 28 februarie 2006, emisă de Casa Județeană de Pensii Tulcea și a constatat că reclamanta este beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare, obligând pârâta să emită o hotărâre, prin care să-i acorde reclamantei, dreptul pentru perioada 20 octombrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu luna următoare depunerii cererii.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada susținerilor sale, în sensul că soțul său decedat s-a născut pe timpul strămutării părinților acestuia din Bulgaria, în România, ca urmare a schimbului de populație prevăzut de Tratatul încheiat între cele două țări, în septembrie 1940.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate.

În esență, se susține că, născându-se după data strămutării părinților, soțul reclamantei nu a fost strămutat din Bulgaria, iar schimbul de populație care a făcut obiectul Tratatului româno-bulgar încheiat la Craiova, în septembrie 1940, a avut loc înainte de data nașterii soțului reclamantei și ca urmare, celui în cauză nu i se poate recunoaște calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Totodată, se susține că tratatul menționat a avut o perioadă de punere în aplicare de 3 luni, în care trebuia realizat schimbul de populație stabilit, neputându-se accepta că, la data nașterii soțului reclamantei putea fi vorba de o strămutare care să-i confere acestuia beneficiul drepturilor prevăzute de lege.

Recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Materialul probator aflat la dosarul cauzei evidențiază cu claritate că soțul reclamantei s-a născut la 20 octombrie 1942, în localitatea Eschibaba, județul Tulcea, după ce părinții acestuia au fost strămutați din localitatea Rahman Așiclar, județul Caliacra - Bulgaria. De asemenea, mai rezultă că după decesul soțului survenit la 20 martie 2003, reclamanta nu s-a recăsătorit.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000, să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile, care au decurs din această situație.

Or, în cauză este de necontestat că soțul reclamantei, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a cunoscut familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Nu poate fi primită nici critica din recurs, potrivit căreia Tratatul româno-bulgar încheiat la Craiova în septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și, astfel, persoanele născute după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate ca persoane strămutate. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au instituit drepturile compensatorii, nu cuprinde vreo limitare în această privință.

Ca soție supraviețuitoare care nu s-a recăsătorit, reclamanta întrunește cerințele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile stabilite de acest act normativ.

Rezultă că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul declarat să fie respins, ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii împotriva sentinței civile nr. 342/CA din 4 mai 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2006.