Eligibility for deportation compensation under Law 189/2000 proven by witness testimony in absence of official documents

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal (urmare a declinării competenței de către Tribunalul Botoșani, prin sentința nr. 283 din 23 mai 2005), reclamanta C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1633 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă și declarația comună autentificată a unor martori, arătând că a fost deportată în Transnistria, în perioada cuprinsă între primăvara anului 1942 și toamna anului 1944, din motive etnice și rasiale.

Prin sentința civilă nr. 274 din 7 septembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și cererea de intervenție în interesul reclamantei și a anulat hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada aprilie 1943 - 1 septembrie 1944, cu acordarea drepturilor compensatorii legale corespunzătoare.

Recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care, prin decizia nr. 279 din 26 ianuarie 2006, a casat hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond, în vederea suplimentării probatoriului, prin exercitarea rolului activ al judecătorilor, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 131 din 24 mai 2006, a admis acțiunea formulată de reclamantă și cererea de intervenție în interesul acesteia, formulată de Partida Romilor Social Democrată din România, și anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada aprilie 1943 - septembrie 1944.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile celor doi martori audiați nemijlocit de instanță, M.M. și D.E., ambii beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, reclamanta a făcut dovada că, împreună cu familia sa, a fost deportată, din motive etnice, în Transnistria (Bug), în perioada aprilie 1943 - septembrie 1944.

Și împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, arătând că în mod greșit, instanța a reținut calitatea de deportat a reclamantei și a acordat acesteia drepturile compensatorii prevăzute de lege, în condițiile în care susținerile reclamantei nu au fost dovedite cu acte oficiale, iar persoanele care au dat declarații în susținerea acțiunii, nu au făcut dovada că ele însele au calitatea de beneficiari ai prevederilor O.G. nr. 105/1999.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate.

De asemenea, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Or, din declarațiile martorilor M.M. și D.E., ambii audiați nemijlocit de instanța de fond și beneficiari, ei înșiși, ai prevederilor O.G. nr. 105/1999, rezultă într-adevăr că reclamanta a fost deportată, împreună cu familia sa, din motive etnice, în Transnistria (Bug), în perioada aprilie 1943 - septembrie 1944.

În cauză, dovada deportării reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 131 din 24 mai 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2006.