Pension authority's appeal rejected; witness testimony suffices to prove ethnic persecution refugee status, award upheld.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the appeal brought by the county pension authority and upheld the lower court's judgment, which had annulled the authority's rejection decision and ordered it to issue a new decision recognizing the claimant's status as a beneficiary under Law No. 189/2000 and grant the corresponding rights for the period 1 March 1942 – 6 March 1945, with payment from 1 July 2005; the lower court's decision remains in force and is final. The dispute concerned administrative-review litigation over the refusal to grant compensation for ethnic persecution, where the claimant had proved, through notarized witness statements, that he and his family fled their home in spring 1942 due to physical and psychological persecution by local authorities and returned only in autumn 1945. Decisively, the court held that under Article 1(c) of Government Ordinance No. 105/1999 and Article 4(2) of the implementing rules (Government Decision No. 127/2002), proof of being a refugee due to ethnic persecution may be made by witness testimony when official documents are lacking, and the witness evidence sufficiently established the claimant's refugee status and its causal link to ethnic persecution.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ; Pension authority's appeal rejected; witness testimony suffices to prove ethnic persecution refugee status, award upheld: Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 ianuarie 2006, reclamantul I.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 4371 din 9 noiembrie 2005 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea atacată, acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori, din care rezultă că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamantul, împreună cu mama acestuia și alți doi frați ai săi, s-a refugiat, în primăvara anului 1942, din localitatea Apața, județul Brașov, unde își aveau domiciliul, în localitatea Aita Mare, județul Covasna, unde au rămas până în toamna anului 1945, când s-au întors în localitatea de domiciliu.
Prin sentința civilă nr. 74/F din 20 martie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând ca dovedite susținerile reclamantului, a admis acțiunea acestuia și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada 1 martie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iulie 2005.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Brașov, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ. și susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât nu s-a făcut dovada persecuției etnice, prin acte oficiale.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].
Or, din declarațiile autentificate ale martorilor S.A. și V.I., rezultă că, în primăvara anului 1942, reclamantul, împreună cu mama acestuia și alți doi frați ai săi, s-a refugiat, din cauza persecuțiilor etnice, concretizate în agresiuni fizice și psihice exercitate de autoritățile locale ale vremii asupra familiei, din localitatea Apața, județul Brașov, unde își aveau domiciliul, în localitatea Aita Mare, județul Covasna, unde au rămas până în toamna anului 1945, când s-au întors în localitatea de domiciliu.
Cum, potrivit legii, s-a făcut dovada refugiului, precum și a faptului că acesta a fost consecința persecuțiilor etnice suferite de reclamant și familia sa, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada solicitată.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 74/F din 20 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2006.