Proof of ethnic persecution and refugee status via witness testimony in the absence of official documents under Emergency Government Ordinance no. 105/1999
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal filed by the county pension house, upholding the Court of Appeal’s decision which annulled a revision decree and maintained the initial administrative decision granting the claimant the status of a refugee under Law no. 189/2000. The dispute centered on the administrative authority’s attempt to revoke the claimant’s refugee benefits, arguing that she had failed to prove ethnic persecution through official documents; however, the material facts established that the claimant and her family had fled their home municipality in 1942 due to physical and psychological aggressions by local authorities, returning in 1945. The Court held that the appeal was unfounded because, pursuant to the implementing norms of Emergency Government Ordinance no. 105/1999, proof of ethnic persecution and refugee status can be established through witness testimony in the absence of official records, thereby validating the lower court's reliance on authenticated witness statements to confirm the historical refuge.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ; Proof of ethnic persecution and refugee status via witness testimony in the absence of official documents under Emergency Government Ordinance no. 105/1999: Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 4 ianuarie 2006, reclamanta G.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Brașov, solicitând anularea deciziei de revizuire nr. 4445 din 9 decembrie 2005, emisă de pârâtă și menținerea hotărârii nr. 4134 din 17 martie 2005, prin care aceeași pârâtă îi recunoscuse calitatea de refugiată, potrivit prevederilor Legii nr. 189/2000.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care decizia de revizuire atacată și hotărârea pârâtei nr. 4134 din 17 martie 2005, a cărei menținere o solicită, acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori, din care rezultă că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamanta și familia sa s-au refugiat, în primăvara anului 1942, din localitatea Apața, unde își aveau domiciliul, în localitatea Aița Mare, unde au rămas până în anul 1945, când s-au întors în localitatea de domiciliu.
Prin sentința civilă nr. 67/F din 20 martie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în urma audierii nemijlocite a martorilor propuși de reclamantă, reținând ca dovedite susținerile acesteia, a admis acțiunea și, anulând decizia de revizuire emisă de pârâtă, a menținut hotărârea nr. 4134 din 17 martie 2005, prin care aceeași pârâtă îi recunoscuse reclamantei, calitatea de refugiată, potrivit prevederilor Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Brașov, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ. și susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât nu s-a făcut dovada persecuției etnice, prin acte oficiale.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].
Or, din declarațiile martorilor B.A. și S.I., audiați nemijlocit de instanța de judecată, rezultă că, în primăvara anului 1942, reclamanta și familia sa s-au refugiat, din cauza persecuțiilor etnice, concretizate în agresiuni fizice și psihice exercitate de autoritățile locale ale vremii asupra familiei și a bunurilor acesteia, din localitatea Apața, unde își aveau domiciliul, în localitatea Aița Mare, unde au rămas până în anul 1945, când s-au întors în localitatea de domiciliu.
Cum, potrivit legii, s-a făcut dovada refugiului, precum și a faptului că acesta a fost consecința persecuțiilor etnice suferite de reclamantă și familia sa, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea și, anulând decizia de revizuire atacată, a menținut hotărârea nr. 4134 din 17 martie 2005, prin care pârâta îi acordase reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 67/F din 20 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2006.