Admissibility of suspending disciplinary removal: absence of imminent harm where execution requires ministerial order

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 289 din 8 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei N.V., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Notarilor Publici și Camera Notarilor Publici București, privind suspendarea executării Hotărârii Consiliului de Disciplină a Uniunii Notarilor Publici nr. 8 din 8 octombrie 2005 și a Hotărârii Consiliului Uniunii Notarilor Publici din 13 ianuarie 2006.

În motivarea sentinței se reține că prin prima hotărâre menționată s-a dispus suspendarea din funcție a reclamantei, a unor deficiențe cu privire la evidența și arhivarea documentelor, încheierea unor acte autentice privitoare la bunuri mobile și imobile, procedura succesorală, stabilirea și încasarea taxei de timbru și a onorariului; prin cea de-a doua hotărâre menționată a fost respinsă contestația reclamantei privitoare la sancțiunea dispusă.

Instanța de fond a argumentat că respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate în temeiul art. 14 și a art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se impune, deoarece sancțiunea menționată nu ar putea fi pusă în aplicare potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 36/1995 și art. 21 din Regulamentul emis în baza acestei legi, decât în baza unui ordin emis de Ministerul Justiției, la cererea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici; o astfel de cerere nu a fost formulată în prezent de către Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici.

În consecință, instanța de fond a considerat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamanta N.V., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 14 și a art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Potrivit articolelor menționate, cererea de suspendare a actului administrativ este admisibilă, pe cale separată sau accesorie, în toate situațiile în care se solicită instanței competente, anularea în tot sau în parte a respectivului act, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.

În speță, Hotărârea nr. 8 din 8 octombrie 2005 și cea din 13 ianuarie 2006 sunt acte administrative supuse controlului judecătoresc în contencios administrativ, în conformitate cu art. 1 alin. (1), art. 6 și urm. din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 40 alin. (6) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, iar reclamanta-recurentă a formulat acțiune separată pentru anularea acestor acte, în cadrul dosarului nr. 1152/2/2006 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

În mod greșit, instanța de fond a considerat că actele respective nu sunt susceptibile de executare, din moment ce, conform art. 25 din Legea nr. 36/1990, în orice moment Consiliul Uniunii poate solicita Ministrului Justiției, emiterea ordinului prin care să se dispună suspendarea din funcție, în baza hotărârilor a căror suspendare se solicită.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Astfel, instanța de fond a constatat, în esență, că una din condițiile admisibilității cererii de suspendare a executării actului administrativ, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este condiția urgenței, respectiv iminența pagubei ce s-ar crea prin punerea în aplicare a actului contestat.

În speță a reieșit cu evidență, atât din reglementările aplicabile, cât și din circumstanțele cauzei, că măsura disciplinară stabilită față de reclamantă nu putea fi pusă în executare de îndată, ci presupunea parcurgerea unor etape ulterioare, ce nu fuseseră inițiate de pârâtă Potrivit art. 25 din Legea nr. 36/1995 „Suspendarea se dispune de Ministrul Justiției, la solicitarea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România”, iar art. 21 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 stabilește că „În aplicarea art. 25 din lege, Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, la sesizarea Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici, va solicita Ministrului Justiției suspendarea exercitării funcției de notar public (…)”.

În acest sens s-a stabilit că pârâta nu a formulat solicitări de emitere a ordinului către Ministerul Justiției și, potrivit practicii constante a acesteia, până la finalizarea litigiului având ca obiect contestarea măsurii disciplinare, astfel de solicitări nu se emit.

Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat în mod legal și temeinic că cererea formulată de reclamantă nu este motivată de o pagubă iminentă, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), iar recursul va fi respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1), cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.V. împotriva sentinței nr. 289 din 8 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2006.