Pension authority’s appeal rejected: refugee-status ruling upheld for ethnic persecution survivor, backdated benefits confirmed.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamantul O.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 4456 din 9 decembrie 2005, emisă de pârâtă și obligarea pârâtei de a emite în favoarea sa, o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești cuvenite începând cu 1 iulie 2005.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că interpretarea dată de pârâtă este nelegală, complet eronată și discriminatorie, textul de lege nefăcând distincție între etnii și neprevăzând cerința ca persoana persecutată să își schimbe domiciliul în altă țară.

Prin sentința nr. 55/F din 6 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea hotărârii atacate și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești cuvenite începând cu 1 iulie 2005.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în accepțiunea Legii nr. 189/2000, esențial este motivul strămutării, respectiv persecuția etnică, aspect dovedit prin probatoriul administrat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Brașov, criticând soluția pronunțată, pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9, respectiv 3041 C. proc. civ., opinând că în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, se încadrează doar persoanele care au fost strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, fiind efectiv mutate sau obligate să își schimbe domiciliul, iar că reclamantul nu a putut face dovada persecuției pe motive etnice, prin acte oficiale. Recurența-pârâtă mai susține că, în opinia sa, în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, se încadrează persoanele refugiate din Ardealul de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena, cele refugiate din Basarabia și Bucovina de Nord, ca urmare a Ultimatumului U.R.S.S din 26/27 iunie 1940 și cele care au făcut obiectul schimbului de populație între România și Bulgaria, în baza Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constată nefondat recursul declarat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.

De asemenea, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/l999 dispune că persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

Din probele administrate în cauză rezultă că, părăsirea de către reclamant, împreună cu familia sa, a domiciliului din comuna Apața, județul Brașov și refugierea în orașul Dej, județul Cluj, a fost determinată de persecuțiile etnice exercitate.

Împrejurarea că reclamantul este de etnie maghiară, nu prezintă relevanță sub aspectul recunoașterii statutului de refugiat, deoarece legea nu face o distincție în acest sens, iar persecuția etnică a fost dovedită, în condițiile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

În consecință, în mod corect, instanța de fond a apreciat și reținut că intimatul are statut de refugiat, beneficiind de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, completată și modificată.

Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței nr. 55/F din 6 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2006.