Recognition of refugee status and compensation for ethnic deportation during 1940-1945 regime under Law No. 189/2000

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, reclamantul P.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1606 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost deportat, împreună cu familia, în Transnistria, în primăvara anului 1942 și până în toamna anului 1945, când a revenit în România.

În cauză, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului, în temeiul art. 51 C. proc. civ., Partida Rromilor Social Democrată din România, cu sediul în București.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus în copie mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarații autentificate ale unor martori, din care a rezultat că acesta, împreună cu familia, a fost obligat să se refugieze din România, în Transnistria, din motive etnice.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 123 din 24 mai 2006, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, judecând cauza în fond după casare, a admis acțiunea și cererea de intervenție în interesul reclamantului, a anulat hotărârea nr. 1606 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de refugiat și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada octombrie 1942 - septembrie 1944, începând cu data de 1 noiembrie 2004.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în urma audierii martorilor M.M. și D.E., că reclamantul a avut de suferit persecuții din motive etnice, iar deportarea a avut ca scop exterminarea rromilor.

Instanța a mai reținut că martorii audiați s-au aflat în aceeași situație cu reclamantul, fiind deportați în Transnistria, în aceeași perioadă, iar acestora li s-a recunoscut calitatea de persoană deportată, din motive etnice, de către pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe motiv că schimbul de domiciliu al reclamantului nu s-a datorat persecuției etnice.

Recurenta, prin motivele de recurs, a arătat că Direcția Arhivelor Naționale Botoșani i-a comunicat reclamantului, că nu a fost regăsit în lista persoanelor refugiate sau deportate în raionul Transnistria, comuna Varvaroka, sat Koronika, deținută în evidențele acestei instituții.

A mai susținut recurenta, că în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori, iar martorul trebuie să dovedească cu acte că s-ar fi aflat în aceeași situație cu petentul.

În fine, recurenta susține că reclamantul nu a putut demonstra în nici un fel motivul etnic al refugiului, nici prin intermediul probei testimoniale, nici prin înscrisuri.

Examinând cauza și sentința atacată, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul, împreună cu familia, s-a refugiat din România, în Transnistria, comuna Varvaroka, sat Koronika, în perioada octombrie 1942 - septembrie 1944, în mod corect, instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 123 din 24 mai 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2006.