Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 8295/2006 AI generated

Expropriation restitution and abusive pre-1990 seizure: appeals partially allowed, decision quashed and remanded for missing topographic evidence

Case Number Decizia nr. 8295/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the heirs (appellants-claimants), quashed the lower court’s decision, and remanded the case to the Court of Appeal for retrial, while simultaneously dismissing the counter-appeal filed by the Municipality of Timișoara (appellants-defendants). The dispute concerned the annulment of a municipal administrative order refusing the restitution of a 1,272 sq. m. property (house and land) expropriated under Decree No. 223/1974; the lower courts had previously found that restitution in kind was physically impossible and ordered compensation only for the structure, but the Supreme Court determined that sufficient proof regarding the physical possibility of land restitution had not been administered. Legally, the Court held that the expropriation was abusive under Law No. 10/2001, as the decree mandated a forced sale of the construction with no compensation for the land, and it invalidated the government decree provision cited by the municipality as contrary to the Organic Law on normative acts. The ruling ordered the retrial to specifically address a topographic expert witness for technical access solutions and to verify the claimants' nationality to determine whether they are entitled to full property rights or a special right of use under Emergency Government Ordinance No. 184/2002.

Legislator headnote

AI generated

art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, art. 2 din Legea nr. 10/2001; Expropriation restitution and abusive pre-1990 seizure: appeals partially allowed, decision quashed and remanded for missing topographic evidence: The dispute concerned the annulment of a municipal administrative order refusing the restitution of a 1,272 sq. m. property (house and land) expropriated under Decree No. 223/1974; the lower courts had previously found that restitution in kind was physically impossible and ordered compensation only for the structure, but the Supreme Court determined that sufficient proof regarding the physical possibility of land restitution had not been administered. Legally, the Court held that the expropriation was abusive under Law No. 10/2001, as the decree mandated a forced sale of the construction with no compensation for the land, and it invalidated the government decree provision cited by the municipality as contrary to the Organic Law on normative acts. The ruling ordered the retrial to specifically address a topographic expert witness for technical access solutions and to verify the claimants' nationality to determine whether they are entitled to full property rights or a special right of use under Emergency Government Ordinance No. 184/2002.

Keywords

AI generated
restitution of expropriated property seizure of evidence land law emergency government ordinance expert witness municipal land

Cited Legislation

AI generated
art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001
1562/2004 emisă de Primarul municipiului Timișoara; a fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să facă reclamanților ofertă de despăgubire conform art. 18 lit.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Motivele invocate de recurenții-reclamanți permit încadrarea recursului și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 23 din Legea nr. 10/2001
223/1974, nu este abuzivă, invocând prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu art.
art. 129 alin. (5) C. proc. civ
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000
Or, potrivit Constituției României, hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 republicată, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor ce le ordonă.
art. 2 din Legea nr. 10/2001
În raport cu prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001, preluarea imobilului care face obiectul procesului a fost abuzivă, pentru că Decretul nr.
art. 56 din Legea nr. 4/1973
Se realiza astfel o vânzare forțată către stat, iar preluarea imobilului (teren și construcție) se făcea prin decizie de trecere în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri numai pentru construcție, al cărei cuantum era stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 56 din Legea nr. 4/1973.
art. 314 C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive regarding the final operative outcome of the appeals.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal and ordering the remand of the case.

art. 314 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive regarding the final operative outcome of the appeals.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată de reclamanții A.G. și E.E.M., s-a solicitat anularea dispoziției nr. 1562 din 14 iulie 2004 emisă de Primarul municipiului Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 1200 din 22 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, s-a admis în parte contestația, s-a anulat dispoziția nr. 1562/2004 emisă de Primarul municipiului Timișoara; a fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să facă reclamanților ofertă de despăgubire conform art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 pentru diferența dintre valoarea de circulație a imobilului și suma de 41.153 lei reactualizată cu indicele de inflație.

Instanța de fond a reținut că reclamanții sunt moștenitorii proprietarului tabular E.N. și a soției sale E.E.

Reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru construcție, iar în legătură cu terenul s-a reținut că nu poate fi restituit în natură, neexistând o soluție tehnică de ajuns la acest teren.

Apelurile declarate de reclamanți și de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva sentinței menționate au fost respinse prin decizia civilă nr. 80 din 18 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Instanța de apel a reținut imposibilitatea fizică de restituire a terenului.

De asemenea s-a mai reținut că în C.F. este intabulat dreptul de proprietate al cumpărătoarei B.C., la data de 4 decembrie 1996, drept de proprietate dobândit în baza Legii nr. 112/1995.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A.G. și E.E.M. și pârâții municipiului Timișoara prin Primar și Consiliul local al municipiului Timișoara.

Recurenții-reclamanți arată că nu există nici o dovadă de plată către autorii recurenților a despăgubirilor, astfel cum au reținut instanțele, iar terenul în suprafață de 1272 mp poate fi restituit în natură.

Mai arată recurenții că accesul la casă și grădină se realizează printr-o poartă lată de 3 m, ceea ce îi îndreptățește la restituirea în natură a întregului teren.

Motivele invocate de recurenții-reclamanți permit încadrarea recursului și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții-pârâți arată că preluarea imobilului în baza Decretului nr. 223/1974, nu este abuzivă, invocând prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu art. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003.

Motivul de recurs invocat poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursurile, se constată următoarele:

Recursul declarat de recurenți este fondat.

Din probatoriul administrat a rezultat că imobilul în litigiu, compus din casă, curte și grădină în suprafață totală de 1272 mp a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974 și a Legii nr. 59/1974.

Recurenții-reclamanți au făcut dovada cu acte de stare civilă și cu decizia civilă nr. 1113/A din 14 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Timiș că sunt moștenitorii lui E.N. și E.E.

În cauză însă, nu au fost administrate suficiente probatorii cu privire la restituirea în natură a terenului.

Pe de o parte recurenții-reclamanți susțin că această restituire este posibilă și pe de altă parte instanța a reținut că nu există o soluție tehnică de acces la teren.

Se impune așadar, ca admițând recursul să se caseze decizia cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de apel a confirmat hotărârea instanței de fond fără însă a administra probe cu privire la posibilitatea restituirii în natură a terenului.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se împotrivesc.

Se impune administrarea unei probe cu expertiză topografică în vederea identificării eventualelor soluții tehnice de acces la terenul în litigiu.

Instanța urmează să verifice și dacă recurenții-reclamanți sunt cetățeni români, așa cum pretind în cererea de recurs sau sunt cetățeni germani și dacă sunt îndrituiți de preluarea terenului în proprietate sau la un drept special de folosință potrivit dispozițiilor Titlului II art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 184/2002.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâți urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este însă reglementat prin Legea nr. 10/2001, iar domeniul de aplicare al legii este stabilit de art. 2 care enumeră situațiile ce reprezintă preluări cu caracter abuziv, fără să facă distincție între modurile de preluare, cu sau fără titlu valabil.

Reglementarea de la pct. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003, care stabilește caracterul neabuziv al preluării, contravine dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Or, potrivit Constituției României, hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 republicată, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor ce le ordonă.

În raport cu prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001, preluarea imobilului care face obiectul procesului a fost abuzivă, pentru că Decretul nr. 223/1974 folosea termenul înstrăinare, însă transferul dreptului de proprietate nu se realiza printr-un act care să exprime voința proprietarului de a înstrăina bunul.

Persoanele care făceau cerere de plecare definitivă din țară erau obligate să înstrăineze construcția, iar înstrăinarea putea fi făcută numai către stat. Se realiza astfel o vânzare forțată către stat, iar preluarea imobilului (teren și construcție) se făcea prin decizie de trecere în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri numai pentru construcție, al cărei cuantum era stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 56 din Legea nr. 4/1973. Terenul trecerea în proprietatea statului fără plata vreunei despăgubiri.

Autorii reclamanților nu puteau înstrăina imobilul unei alte persoane, cu scopul de a obține un preț îndestulător, așa cum susține recurenta, pentru că, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, dacă înstrăinarea construcției se făcea în alt mod decât cel stabilit de art. 2 din decret, în scopul eludării prevederilor decretului, actul de înstrăinare era nul de drept.

Recurenții au invocat și art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ., însă nu au formulat critici care să facă posibilă încadrarea în acest text.

Pentru considerentele expuse în baza art. 312, art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți, va fi casată decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Recursul declarat de pârâți împotriva aceleiași decizii va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții A.G. și E.E.M. împotriva deciziei nr. 80 din 18 ianuarie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Municipiul Timișoara prin primar și Consiliul Local al municipiului Timișoara împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2006.