Restriction on free movement quashed as readmission expulsion alone fails Directive 2004/38/EC proportionality test.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 212 din 23 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția civilă, s-a respins ca nefondată cererea reclamantei, Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul C.G.

Instanța de fond a reținut că, după aderarea României la Uniunea Europeană, au devenit incidente normele comunitare care statuează dreptul la liberă circulație al persoanelor, restrângerea exercițiului acestui drept fiind posibilă în condiții restrictive, referitoare la ordinea publică, sănătate publică sau siguranța publică.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin decizia civilă nr. 148 A din 26 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Curtea a reținut că pârâtul a fost returnat din Irlanda în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, astfel încât, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru a se dispune față de pârât restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.

La stabilirea perioadei pentru care dreptul la libera circulație va fi limitat, instanța a avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o.

Astfel, a fost admisă cererea reclamantei și s-a dispus restrângerea dreptului la libera circulație a pârâtului C.G.F. pe teritoriul Irlandei pe o perioadă de 4 luni de la data pronunțării deciziei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C.G.F.

Recurentul arată că Directiva nr. 2004/38/CE a Consiliului și Parlamentului European consacră dreptul la liberă circulație al cetățenilor Uniunii Europene, iar România a devenit, de la 1 ianuarie 2007, membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

Prevederile dreptului comunitar prevalează față de dreptul intern, nemaiputându-se aplica prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005.

Motivele de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.

Dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 vin în contradicție cu Directiva nr. 2004/38/CE a Consiliului și Parlamentului European.

Aceasta, în condițiile în care, norma internă impune drept condiție de restrângere a dreptului la libera circulație, ca persoana să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, în timp ce normele Directivei permit restrângerea exercițiului acestui drept fundamental în situații excepționale, privind motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică [art. 27 alin. (2) din Directivă].

Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al expulzării, pentru că ar însemna ca principiul proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai intereseze și astfel, să fie ignorată exigența normei comunitare.

Aplicând dreptul național, jurisdicțiile sunt chemate să-l interpreteze, în orice măsură posibilă, în lumina textului și a finalității Directivei, pentru a atinge rezultatul (efectul util) avut în vedere de aceasta și a se conforma astfel, prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de instituire a Comunității Europene.

Cum interpretarea și aplicarea dreptului național nu se pot realiza în conformitate cu prevederile Directivei, datorită condițiilor restrictive impuse [art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005], rezultă că instanța, ca autoritate a statului căruia îi revine obligația de transpunere în legislația internă a normei comunitare, trebuie să aplice dreptul comunitar, protejând astfel, drepturile conferite de acesta persoanelor.

Altminteri, ar însemna ca, prin măsurile dispuse înainte de transpunerea normelor comunitare să nu mai poată fi realizat obiectivul propus de acestea, ceea ce ar contraveni jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (în acest sens, hotărârea din 4 iulie 2006 a Marii Camere), potrivit căreia „jurisdicțiile naționale sunt obligate să se abțină să interpreteze dreptul intern într-un mod care ar risca serios, după epuizarea termenului de transpunere, realizarea obiectivului propus de respectiva directivă”.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât, se va casa decizia recurată, precum și sentința nr. 212 din 23 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș și se va respinge acțiunea formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul C.G.F. împotriva deciziei nr. 148 A din 26 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Casează decizia recurată și sentința nr. 212 din 23 februarie 2007 a Tribunalului Maramureș, secția civilă, și respinge acțiunea formulată de Ministerul Internelor și reformei Administrative.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2007.