Abusive expropriation compensation: judicial refusal of evidentiary request due to pending administrative land restitution procedures

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta G.S. a solicitat ca în contradictoriu cu Primăria municipiului Slatina să se pronunțe o hotărâre, de anulare a dispoziției nr. 3189 din 3 octombrie 2006 emisă de primar, în soluționarea notificării transmise conform Legii nr. 10/2001.

În motivele de fapt ale cererii s-a arătat că în mod greșit au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent, că reparația pentru imobilul preluat prin expropriere (teren în suprafață de 237 mp și construcție de 105 mp) trebuia să se facă prin acordarea unui alt imobil în compensare.

Prin sentința civilă nr. 1355 din 12 decembrie 2006 Tribunalul Olt a respins contestația ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței s-a reținut că imobilul preluat de la reclamantă nu poate fi restituit în natură, fiind afectat unei utilități publice, respectiv, peluza aferentă Casei de Cultură.

Pe de altă parte, din adresa emisă de Primăria municipiului Slatina rezultă că pe raza administrativ-teritorială a orașului nu există terenuri libere care să poată fi acordate în compensare, astfel încât reclamanta este îndreptățită la acordarea de despăgubiri în condițiile prevederilor legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins prin decizia nr. 169 din 7 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a constatat că într-adevăr, imobilul preluat prin efectul exproprierii nu mai poate fi restituit în natură întrucât este afectat de detalii de sistematizare.

În ce privește pretenția reclamantei de a-i fi restituit teren prin compensare, aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care efectuarea unei astfel de oferte este atributul exclusiv al unității deținătoare, iar Primăria municipiului Slatina a comunicat faptul că nu deține terenuri libere care să-i poată fi acordate apelantei.

De asemenea, a fost apreciată ca lipsită de relevanță depunerea unei schițe a orașului, solicitată de apelantă, câtă vreme nu au fost finalizate procedurile de restituire în natură a terenurilor, pentru a se putea stabili dacă există terenuri libere.

Împotriva deciziei a declarat recurs apelanta-reclamantă, care a susținut caracterul nelegal al soluției, determinat de faptul că instanța nu a exercitat rolul activ și nu a solicitat intimatei prezentarea schiței orașului, din care să rezulte terenurile din domeniul privat, susceptibile a fi atribuite prin compensare. Numai în această modalitate s-ar fi dat satisfacție dispozițiilor legale care reglementează modalitatea de asigurare a reparației pentru situația celor deposedați abuziv.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat întrucât dispoziția dată în soluționarea notificării a respectat prevederile Legii nr. 10/2001, raportat la situația juridică a imobilului.

Criticile formulate de recurentă, neîncadrate în drept, urmează să fie analizate de instanță [prin prisma dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., care permit stabilirea temeiului juridic în raport de motive], cu referire la motivul reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., față de împrejurarea că se invocă nesocotirea unui principiu în desfășurarea procesului civil (acela al rolului activ).

Recursul este nefondat.

Pretinzând încălcarea de către judecători a principiului rolului activ în aflarea adevărului, recurenta face referire la faptul că instanța nu a solicitat depunerea la dosar de către intimată, a schiței orașului, din care ar fi rezultat situația terenurilor disponibile, care ar fi putut face obiect al compensării.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Rezultă așadar, că în exercitarea rolului activ, judecătorii pot ordona probe dar numai în măsura în care acestea sunt necesare pentru corecta stabilire a situației de fapt.

Dispunerea asupra probatoriului, chiar atunci când se face din oficiu și nu la solicitarea părții, trebuie să se realizeze cu respectarea exigențelor art. 167 C. proc. civ., respectiv, atunci când „dovezile pot să aducă dezlegarea pricinii”.

În speță, lămurirea situației imobilelor la nivelul unității administrativ-teritoriale a municipiului Slatina se realizase pe baza probelor administrate deja, respectiv, adresa (fila 14, fond) potrivit căreia, față de împrejurarea că procedurile administrative întemeiate pe Legea nr. 10/2001 și pe Legea nr. 247/2005 nu sunt finalizate, nu existau la acea dată terenuri libere (nerevendicate) care să poată fi acordate în compensare.

În aceste condiții, instanța de apel a apreciat corect ca nefiind relevantă o altă probă cu înscrisuri (constatând în schița orașului), câtă vreme nu fuseseră finalizate procedurile de restituire în natură a terenurilor.

Este vorba în această situație, nu de o încălcare a principiului rolului activ, ci de apreciere asupra pertinenței probatoriului în conformitate cu dispozițiile procedurale (art. 168 C. proc. civ.).

Potrivit considerentelor arătate, critica formulată a fost apreciată neîntemeiată, astfel încât recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.S. împotriva deciziei nr. 169 din 7 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2007.