Presumption of ownership under expropriation decree as evidence of entitled status for reparation claims

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 720 din 2 septembrie 2004, Tribunalul București a respins contestația formulată de reclamanta B.M. împotriva deciziei nr. 112 din 13 aprilie 2004, emisă de S.N.P.P. SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada calității contestatoarei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Contestatoarea a depus la dosar testamentul autentificat la Notariatul de Stat Gorj sub nr. 2876 din 27 mai 1974, prin care D.E. a instituit-o ca legatar universal, certificatul de moștenitor nr. 196 din 17 noiembrie 1995 și Decretul nr. 52/1960, în care la poziția 8, anexa 1 figurează E.E.D., de la care s-a naționalizat suprafața de 1898 mp teren, însă „testamentul întocmit de autoarea reclamantei, unit cu certificatul de moștenitor, este un act declarativ, care nu face dovada titlului asupra imobilului. Nici decretul de expropriere nu face această dovadă, titlul asupra imobilului putând fi făcut numai cu un act translativ de proprietate”.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 1262 din 29 iunie 2005, a respins apelul declarat de reclamantă, reținând că tribunalul corect a apreciat că reclamanta-contestatoare trebuia să prezinte actul translativ de proprietate, prin care autoarea sa D.E.E. a dobândit imobilul.

Reține instanța de apel, că apelanta a făcut dovada că este moștenitoare testamentară a defunctei D.E., însă actul de expropriere nu constituie dovada dreptului de proprietate, deoarece „sunt situații când datorită sistemului politic-juridic de la momentul exproprierii, aceasta se dispunea împotriva celor care dețineau terenurile ca detentori precari”.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamanta care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că au fost încălcate dispozițiile art. 22.1 lit. d) din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care stipulează că prin acte doveditoare se înțelege orice act emanând de la o autoritate care atestă direct sau indirect faptul că bunul aparține persoanei respective.

Arată recurenta, că în sprijinul acestei afirmații, prin Legea nr. 247/2005 a fost introdus în Legea nr. 10/2001 art. 221, în raport de care decretul de expropriere în care este menționat numele testatoarei prezumă, în lipsa unor probe contrarii, existența dreptului de proprietate al testatoarei.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a cerut să se respingă recursul, susținând că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001.

Analizând recursul, în limita motivului de nelegalitate invocat care face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este întemeiat.

Tribunalul și instanța de apel au aplicat greșit prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 și art. 22.1 din H.G. nr. 498/2003.

Anterior modificării și completării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, art. 22 din lege avea următorul conținut „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Recurenta-reclamantă a făcut dovada calității sale de moștenitor testamentar a defunctei D.E. cu testamentul autentificat sub nr. 2876 din 27 mai 1974 și certificatul de moștenitor nr. 196 din 17 noiembrie 1995, iar pentru dovedirea dreptului testatoarei asupra imobilului care face obiectul notificării a depus la dosar Decretul de expropriere nr. 52 din 4 februarie 1960 și anexa 1 la acest Decret, unde, la nr. 8, este înscrisă testatoarea cu suprafața de 1898 mp teren.

Greșit s-a reținut prin hotărârile atacate că actul de expropriere nu constituie dovada dreptului de proprietate pentru persoana înscrisă în actul de preluare.

În sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001 și art. 22.1 din H.G. nr. 498/2003, sunt acte doveditoare orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive, inclusiv procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării.

De altfel, prin art. 241 din Legea nr. 10/2001, republicată, text introdus prin Legea nr. 247/2005, s-a stabilit o prezumție relativă a existenței dreptului de proprietate în beneficiul persoanei de la care a fost preluat bunul, revenind persoanelor care contestă existența și întinderea dreptului obligația de a produce probe contrare.

Textul dispune „În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.

În raport cu textul citat, recurenta-reclamantă a făcut dovada existenței dreptului testatoarei pentru terenul în suprafață de 1898 mp recunoscut în decretul de expropriere ca fiind preluat de la aceasta, deoarece intimata-pârâtă nu a invocat probe contrare mențiunii din actul de preluare a imobilului, iar, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aceasta are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de lege.

Tribunalul și instanța de apel, care au reținut greșit că notificatoarea-contestatoare nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, au soluționat procesul fără să intre în cercetarea fondului.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi admis, hotărârile pronunțate de tribunal și instanța de apel vor fi casate, iar, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va trimite cauza tribunalului spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta B.M.

Casează decizia nr. 1262 din 29 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, precum și sentința civilă nr. 720 din 2 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2006.