Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2698/2003 AI generated

Ineligibility for anticipatory military pension under Law 164/2001 due to loss of active service status

Case Number Decizia nr. 2698/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's rejection of the plaintiff's claim, thereby maintaining the Ministry of Internal Affairs' refusal to issue a pension decision. The dispute concerned a retired military officer who sought an anticipatory state service pension under Law No. 164/2001, claiming eligibility due to work in special conditions, despite having been placed in the reserve since 1988. The court ruled that the appellant did not meet the statutory requirements for an anticipatory pension because the law mandates that the beneficiary must be a military cadre in active service, a status the appellant had lost decades before the law's enactment, and thus could not invoke the benefits of the special law. The court further rejected arguments based on Constitutional Court decisions, clarifying that they pertained to unrelated legislation or procedural defects not applicable to the substantive merits of this case.

Legislator headnote

AI generated

art. 16 lit. a) din Legea nr. 164/2001, art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 164/2001, art. 87 din Legea nr. 164/2001, art. 306 alin. (2) C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Ineligibility for anticipatory military pension under Law 164/2001 due to loss of active service status: La data de 21 septembrie 2001, reclamantul s-a adresat serviciului de pensii din cadrul Ministerului de Interne cu adresa nr. 159781 și a solicitat acestuia să-i întocmească dosarul și să-i emită decizie în temeiul art. 16 lit. a) din Legea nr. 164/2001, dar a primit un răspuns nefavorabil.

Keywords

AI generated
military service revocation of pension status of beneficiary constitutional requirement additional years of pensionable service statutory benefit

Cited Legislation

AI generated
art. 16 lit. a) din Legea nr. 164/2001
T.I., în contradictoriu cu Ministerul de Interne, a solicitat obligarea acestuia să-i întocmească și să-i emită decizia de pensionare, conform art. 16 lit. a) din Legea nr. 164/2001.
art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 164/2001
În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, cadrele militare care se află în una din situațiile prevăzute la art.
art. 87 din Legea nr. 164/2001
7 din 15 ianuarie 2002, a constatat că dispozițiile art. 87 din Legea nr.
art. 306 alin. (2) C. proc. civ
În consecință, având în vedere inexistența unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, în baza art.
art. 312 C. proc. civ
civ., recursul va fi respins ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 7/2002
68/1990 și Decizia nr. 7/2002 a Curții Constituționale, privind Legea nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

T.I., în contradictoriu cu Ministerul de Interne, a solicitat obligarea acestuia să-i întocmească și să-i emită decizia de pensionare, conform art. 16 lit. a) din Legea nr. 164/2001.

Reclamantul a arătat că prin scrisoarea recomandată nr. 14402 din 17 septembrie 2001, a solicitat pârâtului să-i întocmească dosarul și să emită decizie în temeiul art. 16 lit. a) din Legea nr. 164/2001, dar a primit un răspuns nefavorabil.

Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 278 din 21 decembrie 2001, a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținând că reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr. 164/2001, întrucât este trecut în rezervă din 26 martie 1988.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și, în fond, admiterea acțiunii.

Se susține că Legea nr. 164/2001 îi este aplicabilă, pentru că se referă la cadre militare, indiferent că se află în activitate, rezervă sau retragere. Instanța trebuia să ceară de la Ministerul de Interne, Nota-raport comună nr. 103014/2001 a Direcției Management și Resurse Umane, din care rezultă că toate cadrele militare care au lucrat în domeniul informativ-operativ, se încadrează în grupa I de muncă. Măsura dispusă, de respingere a cererii formulate, nu a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 87/1999 privind neconstituționalitatea dispozițiilor Decretului-lege nr. 68/1990 și Decizia nr. 7/2002 a Curții Constituționale, privind Legea nr. 164/2001.

Recursul este nefondat.

Din actele de la dosar rezultă că reclamantul a împlinit vârsta de 52 de ani și a activat ca ofițer permanent, de la 19 august 1971 până la 26 martie 1988, când a fost trecut în rezervă. În perioada 1 septembrie 1968 – 19 august 1971, acesta a fost elev la școala militară de ofițeri a Ministerului de Interne. Are, cumulat, o vechime de 19 ani și 6 luni.

La data de 21 septembrie 2001, reclamantul s-a adresat serviciului de pensii din cadrul Ministerului de Interne cu adresa nr. 159781 și a solicitat acestuia să-i întocmească dosarul și să-i emită decizie în temeiul art. 16 lit. a) din Legea nr. 164/2001, dar a primit un răspuns nefavorabil.

În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, cadrele militare care se află în una din situațiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) sau care beneficiază de pensie de serviciu, anticipată ori anticipată parțială, la împlinirea vârstei de 50 de ani, bărbații și 45 de ani, femeile, dacă și-au desfășurat activitatea în condiții de muncă deosebite cel puțin 20 de ani consecutiv, din care cel puțin 10 ani efectiv ca militar.

Art. 13 din lege prevede că au dreptul la pensie de serviciu anticipată, cadrele militare în activitate care îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la art. 12 lit. b) și se află în una din cele două situații prevăzute la lit. a) și b).

În cauză, reclamantul nu îndeplinește această cerință, nu avea calitatea de cadru militar în activitate în momentul adoptării Legii nr. 164/2001, el fiind trecut în rezervă din data de 26 martie 1988.

Urmează, deci, ca apărarea formulată, că dispozițiile Legii speciale îi sunt aplicabile, chiar dacă este trecut în rezervă, aceasta, în mod justificat, a fost înlăturată de instanță.

Referirea recurentului-reclamant la dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 87/1999, nu poate fi primită, întrucât aceasta se referă la neconstituționalitatea dispozițiilor Decretului-lege nr. 68/1990, un decret de pensionare care nu își regăsește aplicarea în cauză.

Este real că Legea nr. 164/2001 a fost atacată la Curtea Constituțională, iar aceasta, prin Decizia nr. 7 din 15 ianuarie 2002, a constatat că dispozițiile art. 87 din Legea nr. 164/2001 sunt neconstituționale, dar aceasta se referă la împrejurarea că s-a dispus ca intrarea în vigoare a legii să fie de la 1 aprilie 2001, deși publicarea legii se făcuse în Monitorul Oficial din 7 aprilie 2001 și nu la alte aspecte de fond.

În consecință, având în vedere inexistența unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.I. împotriva sentinței civile nr. 278 din 21 decembrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2003.