Restitution upheld: inheritance certificate suffices to prove heir status under Law No. 10/2001; mayor's appeal rejected.

Asupra recursului de față, constată:

Prin dispoziția nr. 2091 din 29 august 2005 primarul municipiului Timișoara a respins notificarea nr. 204 din 28 iunie 2001 formulată de G.C.D. și H.Z.O. prin care solicitau retrocedarea în natură a imobilului situat în strada B. nr. 10, înscris în C.F. nr. 34684 Timișoara, nr. top 12664-12665, motivat de faptul că notificatorii nu se află într-un grad de rudenie care, în raport de dispozițiile art. 4 din Legea din 28 iulie 1927, să le permită să beneficieze de măsuri reparatorii.

Prin cererea înregistrată la 7 octombrie 2005, contestatorii G.C.D. și H.Z.O. au cerut anularea dispoziției și restituirea în natură a imobilului în litigiu, afirmând că au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.

În motivarea cererii reclamanții au susținut că Legea privind impozitul progresiv pe succesiuni din 28 iulie 1921 (nu 1927 cum se arată în dispoziție) a fost abrogată prin Legea timbrului din 29 aprilie 1927, vocația succesorală a colateralilor ordinari fiind cea instituită prin dispozițiile art. 676 C. civ., anume până la gradul al Xll-lea inclusiv.

Mai mult, reclamanții au arătat că fac parte din clasa a IV-a de moștenitori și, ca atare, acced la succesiunea autorului deposedat de stat prin reprezentare, în lipsa moștenitorilor din primele 3 clase.

Pe fondul cauzei, reclamanții au susținut că imobilul în litigiu a fost naționalizat din patrimoniul autorilor lor, C.O. și C.N., în mod abuziv, prin Decretul nr. 92/1950 și, ca atare, sunt îndreptățiți să le fie retrocedat în natură.

Prin sentința civilă nr. 220 din 6 februarie 2006 Tribunalul Timiș a admis contestația, a anulat dispoziția și a dispus emiterea unei noi dispoziții în sensul restituirii în natură a imobilului în litigiu către contestatori pentru apartamentele rămase libere și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele înstrăinate.

În motivarea sentinței instanța a reținut că atâta timp cât reclamanții, în justificarea calității de moștenitori ai defuncților C.N. și C.O., foști proprietari ai imobilului în litigiu, care a fost preluat de stat în mod abuziv, au invocat certificatele de moștenitor nr. 134 din 11 iunie 2001 emis de BNP M. și, respectiv, nr. 2 din 3 ianuarie 2000 emis de BNP „D.C.B.", certificate care nu au fost anulate, soluția de respingere a notificării prin dispoziția atacată este nelegală.

Reținând și faptul că prin decizia civilă nr. 1606/2004 a Curții de Apel Timișoara a fost constată, în mod implicit, calitatea de proprietarii ai imobilului în litigiu a autorilor invocați de reclamanți, prima instanță a apreciat că se impune admiterea contestației, contestatorilor urmând să le fie restituite în natură apartamentele libere și să primească măsuri reparatorii pentru cele înstrăinate.

Prin decizia civilă nr. 119/A din 5 aprilie 2006 Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de pârâtul primarul municipiului Timișoara ca nefondat.

În motivarea hotărârii instanța a reținut că reclamanții și-au dovedit calitatea de moștenitori ai proprietarilor tabulari cu certificatele de moștenitor depuse la dosar, certificate care fac dovada acestei calități până la anularea lor, cu mențiunea că oricum potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, beneficiarii acestei legi sunt moștenitorii legali fără vreo distincție privind gradul de rudenie cu foștii proprietari tabulari.

Totodată, instanța a reținut că prin probatoriul administrat reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul invocând incidența art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâtul reiterează critica potrivit căreia reclamanții nu au calitatea de moștenitori legali ai foștilor proprietari ai imobilului, aspect de fapt constatat și printr-o hotărâre judecătorească (decizia nr. 888 din 30 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara).

Totodată, pârâtul invocă că reclamanții nu și-au dovedit nici dreptul de proprietate cu privire la imobilul în litigiu pentru care statul are un titlu valabil, caz în care se impunea respingerea cererii.

Analizând criticile formulate de pârât, care se circumscriu, prin gruparea argumentelor doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În drept, recursul este o cale extraordinară de atac care, se grefează pe conținutul hotărârii atacate și nu pe chestiuni străine acesteia iar instanța de recurs nu judecă pricina în fond ci judecă hotărârea, în sensul că ea cercetează modul cum au aplicat legea instanțele de fond în soluționarea cauzei.

Or, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul afirmă că judecătorii fondului au interpretat și aplicat greșit legea atunci când au reținut calitatea reclamanților de moștenitori legali și, pe cale de consecință, de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001, invocând argumente fără vreo legătură cu considerentele hotărârilor date în fond.

Astfel, instanțele de fond au reținut că în justificarea calității de moștenitori reclamanții au depus la dosarul cauzei certificate de moștenitor, certificate care nu au fost contestate și anulate.

Or, potrivit art. 88 alin. (1) teza 2 din Legea nr. 36/1995, certificatul de moștenitor, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor ce se cuvin fiecărui moștenitor în parte.

Referitor la acest aspect pârâtul s-a rezumat să declare recurs fără a dovedi că ar fi efectuat vreun demers în sensul anulării certificatelor de moștenitor pretins nelegale, posibilitate care îi era recunoscută prin dispozițiile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.

Ca atare, cum argumentul principal reținut de instanțele de fond este legal, și cum pârâtul nu îl contestă în vreun mod prin recurs, critica sa cu privire la acest aspect, al dovezii calității de moștenitor al reclamanților, este nefondată.

Cât privește argumentul invocat de pârât, anume că printr-o altă hotărâre judecătorească s-ar fi reținut că reclamanții nu au calitate procesuală activă, este de menționat că acesta nu este de natură, cât timp nu s-a făcut dovada anulării certificatelor de moștenitor emise în favoarea reclamanților la o altă concluzie, aceasta cu cât mai mult cu cât printr-o altă hotărâre judecătorească irevocabilă s-a reținut că aceștia au o atare calitate.

Cât privește critica de nelegalitate formulată de pârât privind lipsa dovezilor privind dreptul de proprietate al autorului lor, critică nedezvoltată și neargumentată, Înalta Curte constată că nu poate fi primită atâta timp cât potrivit mențiunilor din C.F. nr. 116 Timișoara (transcris în C.F. colectivă 34684), anterior înscrierii dreptului de proprietate al statului (la 20 august 1956 și 4 octombrie 1967), pentru imobilul în litigiu a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea autorilor reclamanților, C.N. (⅓ părți indivize) și C.O. (⅔ părți indivize) ca fiind dobândit prin cumpărare.

Așa fiind, cum hotărârile instanțelor de fond au fost date cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte urmează a constata că recursul declarat de pârât se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 119/A din 5 aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 mai 2007.