Res judicata inapplicable to third-party possession: Expropriation restitution versus common law revindication

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința civilă nr. 7090 din 18 septembrie 2000 Judecătoria Bacău a respins ca nefondată acțiunea în revendicare formulată de reclamanta Ț.A. împotriva pârâtelor Primăria municipiului Bacău și Prefectura Bacău, având ca obiect suprafața de 2047 mp teren, situată în Bacău.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că reclamanta este moștenitoarea defuncților Ț.M. și Ț.E., care au deținut terenul în litigiu, teren ce a fost preluat de stat în baza Legii nr. 4/1973, pentru edificarea unor blocuri.

Planurile de demolare și de construire nu s-au mai materializat, reclamanta stăpânind în continuare terenul.

Pentru construcția demolată și pentru teren statul a plătit deja despăgubiri.

Prin decizia nr. 362 din 16 martie 2001 Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința și a dispus judecarea cauzei în primă instanță de către tribunal, cu motivarea că este vorba despre o acțiune în materia exproprierii, care, potrivit art. 2 lit. e) C. proc. civ., se judecă în primă instanță de către tribunal.

Prin sentința civilă nr. 420 din 16 octombrie 2001, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a obligat-o pe pârâtă să retrocedeze reclamantei suprafața de teren de 1755,80 mp și a respins cererea acesteia privind plata de despăgubiri.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Prin decizia nr. 8 din 17 ianuarie 1976 a Consiliului Popular Bacău, terenul în suprafață de 2047 mp și construcțiile situate pe acesta, aparținând părinților reclamantei, au fost trecute în proprietatea statului, în temeiul Legii nr. 4/1973.

Anterior acestei date, părinții reclamantei au vândut însă acesteia o suprafață de 200 mp teren.

Prin expertiza efectuată în cauză a fost identificată suprafața rămasă, de 1847 mp, din care s-a constatat că o porțiune de 1598,34 mp este liberă, o altă porțiune de 157,46 mp este proprietate de stat, dar folosită de numita D.M., iar o altă suprafață de 91,20 mp este inclusă într-o suprafață de teren mai mare, care a făcut obiect de schimb între Consiliul local Bacău și SC C.L. SRL.

Reclamanta a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 1755,8 mp, iar pentru suprafața de 91,20 mp plata de despăgubiri.

Tribunalul a considerat că, în ceea ce privește suprafața de 1755,8 mp nu s-a atins scopul exproprierii, așa încât, în baza art. 35 din Legea nr. 33/1994, poate fi restituită reclamantei, iar capătul de cerere privind plata despăgubirilor nu poate fi admis, deoarece dispozițiile art. 30-33 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai exproprierilor efectuate în baza acestui act normativ, reclamanta având la dispoziție alte căi pentru rezolvarea cererii de despăgubiri.

II. La data de 22 noiembrie 2000 reclamanta Ț.A. a introdus o nouă cerere de chemare în judecată, de data aceasta împotriva pârâtelor Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a Primăriei Bacău, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a Prefecturii Bacău și SC C.L. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să le oblige pe pârâte să-i retrocedeze suprafața de teren de 256 mp cu privire la care nu a fost pusă în posesie cu ocazia executării sentinței civile nr. 420 din 16 octombrie 2001 a Tribunalului Bacău și să desființeze contractul de schimb imobiliar încheiat între Consiliul local Bacău și pârâta SC C.L. SRL.

În motivarea cererii reclamanta arătat că, din suprafața care a aparținut părinților săi, preluată de stat, tribunalul a refuzat să-i retrocedeze în natură doar o suprafață de 91,20 mp, pe care a lăsat-o în proprietatea pârâtei C.L. SRL.

Pentru această suprafață de teren schimbul efectuat între Consiliul local Bacău și pârâta SC C.L. SRL este ilegal, iar pentru suprafața de 157 mp deținută de aceeași pârâtă aceasta nu are titlu de proprietate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, care, prin sentința civilă nr. 955 din 21 februarie 2003, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Bacău, cu motivarea că acțiunea se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr. 295 din 4 iunie 2003 Tribunalul Bacău, secția civilă, a respins capătul de cerere privind retrocedarea terenului pentru autoritate de lucru judecat, a disjuns capătul de cerere având ca obiect desființarea contractului de schimb imobiliar și l-a trimis spre competentă soluționare la Judecătoria Bacău.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește primul capăt de cerere, operează autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 420 din 16 octombrie 2001 pronunțată de aceeași instanță; eventuala omisiune a instanței de a se pronunța asupra celor 156,46 mp, precum și neacordarea în natură a celor 91,20 mp teren puteau fi îndreptate numai prin exercitarea căilor de atac împotriva sentinței, ceea ce însă reclamanta nu a făcut, sentința devenind definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.

Prin decizia civilă nr. 125 din 8 decembrie 2003 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, apel prin care se criticase numai soluționarea pe cale excepție a capătului de cerere având ca obiect restituirea terenului.

Această decizie a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 9626 din 22 noiembrie 2005, pentru nemotivarea hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 7 și art. 312 alin. (2) C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Rejudecând pricina, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a pronunțat decizia nr. 710 din 9 noiembrie 2006, prin care a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a intimatelor și a. menținut celelalte dispoziții ale acesteia.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Cei 256 mp solicitați de reclamantă prin acțiune au făcut și obiectul sentinței civile nr. 420/2001 a Tribunalului Bacău, așa cum rezultă din considerentele acesteia.

Între cele două litigii există, așadar, identitate de obiect, după cum există și identitate de cauză, ambele fiind întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 33/1994.

În ceea ce privește identitatea de părți, curtea de apel a arătat că, într-o interpretare extinctivă a art. 1201 C. civ., aceasta poate fi reținută, „deoarece aplicarea strictă a relativității și lucrului judecat ar duce la consecințe practice nedorite."

Astfel, reclamantului dintr-un prim proces i se poate opune cu succes într-un al doilea proces, excepția puterii de lucru judecat de către pârâtul care n-a participat în primul proces, dar care are o situație juridică identică, ceea ce este cazul în speță.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, susținând că în mod nelegal s-a reținut de către curtea de apel faptul că operează autoritatea de lucru judecat, deși în cauză nu există o triplă identitate, de obiect, de părți și de cauză.

Recurenta arată că prin sentința civilă nr. 429/2001 a Tribunalului Bacău s-a dispus retrocedarea în favoarea sa a suprafeței de 1755, 80 mp din totalul de 1847 cât au fost expropriați.

Cu ocazia întabulării însă, la efectuarea măsurătorilor, s-a constatat că 164 mp teren sunt ocupați de SC C.L. SRL; din aceștia, 151 mp nu au făcut obiectul contractului de schimb între această pârâtă și Consiliul local Bacău.

Intimatele nu au depus la dosar întâmpinare.

Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Între cele două litigii există numai o identitate parțială, în ceea ce privește obiectul material al pricinilor.

Astfel, primul litigiu a avut ca obiect întreaga suprafață de teren care a aparținut autorilor reclamantei și care măsura 2047 mp, iar litigiul de față se poartă în legătură cu o parte din această suprafață, indicată în acțiune ca având 256 mp.

Primul proces a avut ca obiect retrocedarea terenului expropriat și în legătură cu care nu s-a realizat scopul exproprierii, acțiunea fiind întemeiată și soluționată în baza art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr. 420/2002, tribunalul a admis în parte acțiunea reclamantei și a dispus restituirea către aceasta a terenului identificat ca fiind liber de construcții, nu și a celui ocupat, în suprafață de 91,20 mp despre care s-a arătat că este inclus în terenul care a făcut obiectul contractului de schimb între Consiliul local Bacău și SC C.L. SRL.

Constatând că, din terenul pentru care a obținut câștig de cauză în primul litigiu, o porțiune nu i-a putut fi retrocedată deoarece este ocupat fără titlu de către SC C.L. SRL și totodată, considerând ilegal contractul de schimb din pricina căruia nu i-a putut fi restituită suprafața de 91,20 mp, reclamanta a inițiat acest al doilea proces împotriva actualului posesor la terenului.

Chiar dacă în cererea de chemare în judecată reclamanta a indicat generic dispozițiile Legii nr. 33/1994, din motivarea în fapt a cererii precum și din scopul urmărit prin formularea acesteia, reiese că primul capăt de cerere, disjuns de cel privitor la anularea contractului de schimb, are ca obiect revendicarea suprafeței de teren de 256 mp de la actualul posesor al acesteia, și nu retrocedarea sa de către stat.

Prin urmare, acest al doilea proces are și un obiect juridic și o cauză diferite de cel dintâi.

În ceea ce privește părțile, numai reclamanta este aceeași ca și în primul proces și, contrar celor reținute de curtea de apel, tocmai relativitatea efectelor hotărârii judecătorești au pus-o pe reclamantă în imposibilitatea de a pune în executare silită față de pârâta SC C.L. SRL, cu care nu se judecase în primul proces, hotărârea obținută în contradictoriu cu Primăria municipiului Bacău și Prefectura județului Bacău.

Pentru acest motiv reclamanta nu a putut reintra în posesia celor 164 mp de teren, despre care arată că sunt incluși în suprafața de 1755,80 mp pentru care are titlu executoriu, dar care nu-i este opozabil pârâtei SC C.L. SRL

În legătură cu cei 91,20 mp care au făcut obiect al contractului de schimb, cererea în revendicare are de, asemenea, o cauză diferită, bazată pe pretinsa nevalabilitate a titlului cu care-1 deține pârâta, aspect care nu a fost analizat în cadrul primului proces.

Prin urmare în mod nelegal curtea de apel, validând sentința tribunalului, a reținut că în cauză operează autoritatea de lucru judecat și a aplicat greșit dispozițiile art. 1201 C. civ.

Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și, în baza art. 297 C. proc. civ. va admite apelul și va desființa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce privește instanța căreia se va trimite pricina, aceasta este Judecătoria Bacău, deoarece, pentru considerentele anterior expuse, nu este vorba despre un proces sau o cerere în materie de expropriere, care să atragă aplicabilitatea art. 2 lit. f ) C. proc. civ., ci despre o acțiune în revendicare de dreptul comun.

În condițiile în care nu reiese din actele dosarului că valoarea celor 256 mp din municipiul Bacău ar depăși 500 000 lei (RON), nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 2 lit. b) C. proc. civ., motiv pentru care, ca și capătul de cerere privind anularea contractului de schimb, și cel privind revendicarea sunt de competența soluționării în primă instanță a judecătoriei, conform art. l pct. 1 C. proc. civ.