Housing restitution claim under Decree No. 223/1974 upheld; municipality's appeal dismissed and tenant's appeal declared null

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta T.I.R., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, prin Primarul General și municipiul București prin Primarul General a contestat Dispoziția nr. 3434 din 12 octombrie 2004 a Primăriei municipiului București prin Primarul General prin care i-a fost respinsă „notificarea” privind restituirea cotei de ½ din imobilul situat în București, imobil preluat de stat prin aplicarea Decretului nr. 223/1974. A solicitat obligarea pârâților să-i restituie cota de ½ din imobil (construcție și teren). Se arată că cealaltă cotă de ½ a fost restituită soțului său T.R.M.

În cauză a formulat cereri de intervenție A.C. chiriaș în imobilul în litigiu. Cererea de intervenție în interes propriu a fost respinsă de instanța de fond prin încheierea din 13 decembrie 2004, iar cea în interesul pârâtelor prin încheierea din 24 ianuarie 2005.

Pe fond, Tribunalul București, secția a V-a, prin sentința civilă nr. 486 din 23 mai 2005 a admis contestația formulată de reclamantă; a anulat dispoziția nr. 3434 din 12 octombrie 2004; a dispus restituirea în natură către contestatoare a cotei de ½ (indiviză) din imobilul situat în București, format din construcții (S+P+E+M) pe teren în suprafață de 104 mp, condiționat de restituirea de către contestatoare a sumei de 33.292 lei neactualizată.

Instanța a reținut că reclamanta-contestatoare a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu conform Legii nr. 10/2001.

Restituirea în natură este obligatorie ori de câte ori imobilul există în materialitatea lui și nu există nici un alt caz, expres prevăzut de lege, care ar face imposibilă o astfel de măsură reparatorie. Legea nu interzice ci doar condiționează restituirea în natură de rambursarea despăgubirilor primite la momentul preluării.

Decretul nr. 223/1974 nu a putut genera numai prin simplul fapt că s-au prevăzut și s-au plătit despăgubiri, o preluare cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Decretul prin care a fost preluat imobilul, nu era în concordanță cu dispozițiile Constituției din anul 1965 și nici cu cele ale Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Se mai reține că preluarea imobilului prin actul normativ citat s-a făcut cu ignorarea specificului proprietății în devălmășie a soților, transformată în coproprietate pe cote părți în mod artificial.

Curtea de apel București, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 15 din 17 ianuarie 2006 a respins ca nefondate apelurile formulate de Primăria Municipiului București, prin Primarul General și de intervenientul A.C.

Instanța de apel a apreciat ca fiind temeinică situația de fapt reținută de instanța de fond pe baza probei administrate, precum și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză, atât în ce privește cererile de intervenție cât și fondul litigiului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs:

1. Primăria Municipiului București reprezentată de către Primarul General, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține, în esență, că instanțele au pronunțat hotărâri cu încălcarea Legii 10/2001 și a Normelor de aplicare a acesteia aprobate prin H.G. nr. 489/2003. Nu sunt considerate imobile preluate abuziv cele vizate de Decretul nr. 223/1974 pentru care au fost plătite despăgubiri. Reclamanta, pentru cota de ½ din imobil a primit despăgubiri, astfel că preluarea nu poate fi considerată abuzivă.

Recursul se privește ca nefondat.

Instanțele au aplicat corect legea respectiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 213/1968.

Restituirea în natură constituie regula iar pentru imobilele preluate în temeiul Decretului nr. 223/1974 se instituie numai condiția restituirii despăgubirilor, condiția respectată de instanța de fond și confirmată de instanța de apel.

În ce privește Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, acestea fiind de rang inferior nu pot modifica legea. De altfel aceste „Norme” au fost modificate pe parcursul soluționării litigiului, în sensul confirmării hotărârii instanțelor.

Față de cele ce precede, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat deoarece hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

2. Intervenientul A.C.

Acest recurs se constată a fi nul în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Conform acestui text de lege, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Potrivit art. 316 C. proc. civ. dispozițiilor procedurale privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs.

Dispozițiilor art. 287 alin. (4) prevăd că termenul pentru depunerea motivelor de apel se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă acesta s-a făcut mai înainte de comunicare, iar cele al art. 288 alin. (2) stabilește că acestea se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.

În cauza de față recurentul de ordin 2 a primit comunicarea hotărârii Curții de Apel București la 17 februarie 2006, a declarat recurs la 18 ianuarie 2006, numai că recursul a fost motivat la 26 septembrie 2006 și a fost trimis direct la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aceste condiții, recursul se va constata nul, neconstatându-se vreun motiv de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 15 A din 17 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Constată nul recursul declarat de intervenientul A.C. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 mai 2007.