Commerciality of lease agreement and competence of commercial court; right of precariously titled holder to demand eviction after contract expiry
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower courts' final judgment which ordered the tenant to pay approximately 1.2 million RON in unpaid rent and vacate the leased premises. The dispute involved a landlord, a railway company, suing a commercial tenant for breach of a lease agreement over a 273.54 square meter parcel used for commercial and public catering activities. The court determined that the subject matter fell within the competence of the commercial court because both parties were merchants and the lease was for commercial purposes, invoking the presumption of commercial nature under Article 4 of the Commercial Code. The High Court rejected the defendant's arguments regarding civil jurisdiction and lack of ownership title, holding that the landlord was entitled to demand eviction and payment based on the valid contractual title, regardless of underlying property registration issues, and noted that any claims by the defendant as a builder in good faith could be resolved in separate proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 316 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Commerciality of lease agreement and competence of commercial court; right of precariously titled holder to demand eviction after contract expiry: Pârâta a formulat recurs invocând, în drept, dispozițiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ. și a arătat, în esență, că hotărârea este nelegală deoarece contractul de închiriere are natură civilă astfel că soluționarea revenea instanței civile, reclamanta nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului de pe care s-a cerut evacuarea, ci Comuna Dragalina care i-a eliberat autorizația de construcție pentru edificarea clădirii situată pe acest teren, încât aceasta nu are calitate procesuală activă și nu s-a ținut cont de faptul că a fost un constructor de bună credință.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala Regională CF Constanța a chemat în judecată C.C.D. pentru a fi obligată la plata sumei de 16.042.020 lei cu titlu de chirii și evacuarea pârâtei de pe terenul în suprafață de 273,54 mp situat în perimetrul Stației C.F.R. Ciulnița, plus cheltuieli de judecată.
Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1011/ COM din 7 martie 2006, a admis cererea, a obligat pârâta la 12.145.290 lei (1.214.53 RON) cu titlu de chirie, conform celor 2 facturi emise, la 1.460.000 lei cheltuieli de judecată (146 RON).
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 195/ COM din 13 iulie 2006, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel a reținut că potrivit art. 4 C. com., se socotesc fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.
În speță, ambele părți au calitatea de comercianți, iar înțelegerea lor privind închirierea terenului este de natură comercială prin chiar destinația prevăzută la capitolul II, articolul I, respectiv „comerț, alimentație publică”.
Contractul de închiriere ce face obiectul cauzei este un contract comercial, prin natura obligațiilor asumate, destinația dată bunului și calitatea de comercianți a semnatarilor.
Pentru considerentele expuse, în mod corect tribunalul a reținut să soluționeze cauza în primă instanță și a dat o calificare corectă naturii litigiului.
Cât privește fondul, s-a reținut că, soluția este corectă față de actele cauzei din care rezultă că termenul din contractul de închiriere încheiat între părți a expirat, iar reclamanta ca titulară a dreptului de proprietate asupra terenului, în baza legii din 30 aprilie 2002, pronunțată prin Decretul Regal din 1 iunie 1882 este prejudiciată prin faptul deținerii fără titlu a imobilului.
Pârâta a formulat recurs invocând, în drept, dispozițiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ. și a arătat, în esență, că hotărârea este nelegală deoarece contractul de închiriere are natură civilă astfel că soluționarea revenea instanței civile, reclamanta nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului de pe care s-a cerut evacuarea, ci Comuna Dragalina care i-a eliberat autorizația de construcție pentru edificarea clădirii situată pe acest teren, încât aceasta nu are calitate procesuală activă și nu s-a ținut cont de faptul că a fost un constructor de bună credință.
Recursul este nefondat.
Pretențiile reclamantei ce fac obiectul cauzei dedusă judecății își au izvorul în contractul de închiriere necontestat, încheiat între părți, comercianți, cu nr. 330 din 10 septembrie 2002, având ca obiect închirierea suprafeței de teren nr. 273,54 situat în perimetrul stației C.F. Ciulnița, poz. 2, 3, 5, 6 și 10 din schița de amplasament a stației și care a fost reziliat, conform art. 16 II lit. h), Cap. IX, cu destinația comerț, încât, prezumția de comercialitate prevăzută de art. 4 C. com., nefiind răsturnată, instanța a fost legal investită și față de limitele acestei investiri, nu interesează calitatea de proprietar a intimatei reclamante, aceasta fiind în drept în baza, chiar și a unui titlu precar să pretindă evacuarea, urmare încetării acestui contract.
Prin urmare, pentru aceleași argumente juridice nici susținerea că recurenta pârâtă este un constructor de bună credință nu are relevanță juridică față de obiectul acțiunii care îl constituie plata chiriei restante și evacuarea de pe teren, drepturile recurentei pârâte putându-și, eventual, găsi rezolvarea în cadrul unei acțiuni separate.
Așa fiind, recursul care se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.C.D. împotriva deciziei nr. 195 din 13 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2007.