Tort liability for unlicensed transport: evidentiary requirement of certain, evaluable prejudice versus actual operational capacity
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's recourse as unfounded, leaving in force the appellate decision that rejected the claim for damages and litigation costs while maintaining the dismissal of the request to cease transport services. The dispute involved a tort action where a transport company sued a competitor for operating on a specific route without a license, alleging material prejudice, but the case centered on whether the plaintiff's claimed damages were certain and evaluable despite the defendant's unlawful operations. The court ruled that civil liability for tort requires a certain prejudice susceptible to evaluation, and the appeal was upheld on the ground that the plaintiff had not proven it operated at maximum approved capacity, rendering the alleged loss indeterminate; the decision relied on Articles 998–999 of the Civil Code regarding delictual responsibility and Articles 304 and 312 of the Code of Civil Procedure for procedural admissibility and dismissal.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 999 C. civ, art. 312 C. proc. civ; Tort liability for unlicensed transport: evidentiary requirement of certain, evaluable prejudice versus actual operational capacity: The dispute involved a tort action where a transport company sued a competitor for operating on a specific route without a license, alleging material prejudice, but the case centered on whether the plaintiff's claimed damages were certain and evaluable despite the defendant's unlawful operations. The court ruled that civil liability for tort requires a certain prejudice susceptible to evaluation, and the appeal was upheld on the ground that the plaintiff had not proven it operated at maximum approved capacity, rendering the alleged loss indeterminate; the decision relied on Articles 998–999 of the Civil Code regarding delictual responsibility and Articles 304 and 312 of the Code of Civil Procedure for procedural admissibility and dismissal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive section to justify the dismissal of the recourse as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC D.R. SRL Constanța, a chemat în judecată pe pârâta R.A.T.C. Constanța solicitând obligarea acesteia să nu mai efectueze cursele pe traseul Constanța – Năvodari, să fie obligată la plata sumei de 1.710.000.000 lei despăgubiri și la cheltuieli de judecată.
Tribunalul Constanța, prin sentința civilă 9666/ Com din 18 decembrie 2003, a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 8.764.465.000 lei prejudiciu cauzat prin efectuarea curselor pe traseul menționat, a respins capătul de cerere privind încetarea efectuării curselor pe traseul Constanța – Năvodari ca rămas fără obiect și a obligat pe pârâtă la 119.739.650 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut, în esență, că fapta ilicită a pârâtei constând în efectuarea transportului de persoane pe traseul Constanța Năvodari fără a deține licență de traseu, a cauzat un prejudiciu estimat de expertiza contabilă la suma de 8.764.465.000 lei, iar pe parcursul soluționării procesului a încetat activitatea.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă 23/ Com din 26 ianuarie 2006, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins și capetele de cerere privind despăgubirile și cheltuielile de judecată, a menținut celelalte dispoziții ale instanței de fond și a obligat pe reclamantă la 173.319.825 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a considerat existența unei fapte ilicite, prin efectuarea de transport de persoane fără licență, însă în privința prejudiciului acesta nu este nici cert nici evaluabil cât timp reclamanta nu a putut acoperi capacitatea maximă de transport aprobată din lipsa în patrimoniul societății a mijloacelor necesare, astfel încât așa cum expertiza contabilă a stabilit, indiferent de fapta ilicită a R.A.T.C., aceasta nu a prejudiciat pe reclamantă întrucât a folosit capacitatea de transport fără a atinge capacitatea autorizată.
Împotriva deciziei astfel pronunțată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susține că prejudiciul este cert iar instanța de apel greșit a interpretat că acesta nu poate fi determinat decât prin raportare la biletele vândute fără scăderea cheltuielilor materiale aferente activității.
Mai consideră reclamanta irelevantă pentru determinarea prejudiciului, motivația potrivit căreia nu a efectuat activitatea de transport la capacitate maximă.
Recursul este nefondat și va fi respins.
Principiul răspunderii civile delictuale este mărginit de dispozițiile legale (art. 998 – 1003 C. civ.) la angajarea răspunderii pentru o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Ea apare astfel o sancțiune civilă în considerarea patrimoniului persoanei, cu funcție reparatorie, a cărui element substanțial îl constituie despăgubirea pentru pierderea suferită prin încălcarea dreptului subiectiv.
Prejudiciul patrimonial pe care-l invocă recurenta, a fost judicios caracterizat de instanța de apel ca fiind incert; iar acesta a rezultat din analiza probelor administrate, expertizele efectuate concluzionând asupra faptului că reclamanta a efectuat cu 71 de curse mai mult decât prevedea caietul de sarcini în temeiul căruia s-a eliberat licența de transport (226 curse în loc de 155 aprobate).
Analiza temeiniciei hotărârii judecătorești nu mai face obiectul recursului astfel încât situațiile de fapt stabilite de instanța de apel capătă autoritate deplină.
Critica deciziei susmenționate referitoare la lipsa temeiului legal a încălcării sau aplicării greșite a legii este neîntemeiată. Acțiunea susținută pe dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ., era supusă condițiilor stabilite de răspundere civilă delictuală între care paguba este izvorul obligației de despăgubire. Prejudiciul trebuie să fie cert adică susceptibil de evaluare, iar simpla posibilitate a producerii sale nu poate întemeia dreptul la reparație.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei civile 23/ Com din 26 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D.R. SRL prin administrator judiciar SC M. SRL Constanța, împotriva deciziei civile nr. 23/ COM din 26 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2007.