Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 550/2007 AI generated

Judicial stamp tax requirement and appellate court investment for annulment of company general assembly resolutions

Case Number Decizia nr. 550/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of a company, thereby upholding the Court of Appeal's decision to cancel the lower instance's appeal for non-payment of the judicial stamp tax, leaving the first-instance judgment, which annulled a general assembly resolution, in force. The dispute concerned a challenge to the annulment of a company's shareholders' meeting resolution and its addendum, where the appellant argued invalid service, mischaracterization of the appeal type, and a lack of legal capacity due to the expiration of its operating duration. The Supreme Court ruled that the appellate court was not legally invested to examine any substantive claims or procedural defenses, including requests for postponement or capacity exceptions, without prior payment of the mandatory judicial stamp tax, and confirmed that the correct appellate remedy for a company law action was an appeal rather than a cassation petition.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Judicial stamp tax requirement and appellate court investment for annulment of company general assembly resolutions: The dispute concerned a challenge to the annulment of a company's shareholders' meeting resolution and its addendum, where the appellant argued invalid service, mischaracterization of the appeal type, and a lack of legal capacity due to the expiration of its operating duration. The Supreme Court ruled that the appellate court was not legally invested to examine any substantive claims or procedural defenses, including requests for postponement or capacity exceptions, without prior payment of the mandatory judicial stamp tax, and confirmed that the correct appellate remedy for a company law action was an appeal rather than a cassation petition.

Keywords

AI generated
judicial law action for annulment shareholder general meeting procedural requirement company type

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Provision cited in the dispositive as the legal basis for rejecting the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI a comercială, reclamanții SC S.P. SRL și R.M. au chemat în judecată pe pârâtele SC E. SA și O.R.C.T.B. solicitând anularea hotărârii A.G.A. a SC E. SA, consemnată în procesul verbal din 27 august 2001.

Prin sentința nr. 2727 din 8 iunie 2005 tribunalul a admis acțiunea și a dispus anularea hotărârii A.G.A. a SC E. SA, consemnată în procesul verbal din 27 august 2001 și actul adițional autentificat sub nr. 1883 din 28 august 2001 la B.N.P. R.C.

Apelul declarat de pârâta SC E. SA, împotriva acestei sentințe a fost anulat ca netimbrat de Curtea de Apel București, secția a V a comercială, prin decizia comercială nr. 2 din 5 ianuarie 2006.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a avut în vedere că apelanta, deși legal citată cu mențiunea de a depune o taxă judiciară de timbru de 18,3 lei și un timbru judiciar de 0,15 lei, nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta SC E. SA.

Recurenta a invocat art. 304 pct. 1, 8, 9 și art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta, în susținerea motivelor de recurs invocate, a criticat decizia atacată sub următoarele aspecte:

- nu a fost legal citată pentru termenul la care s-a judecat apelul și nu a avut cunoștință despre taxa de timbru

- apelul trebuia calificat recurs față de dispozițiile imperative ale Legii 219/2005, cu consecința repunerii în termenul de recurs

- deși a depus cerere de amânare pentru angajarea unui avocat, instanța a trecut la judecarea cauzei

- a încetat existența societății reclamante, fiind împlinită durata de funcționare a acesteia, cu consecința lipsei capacității de folosință.

Intimata societatea reclamantă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele avute în vedere de instanța de apel, iar cu privire la durata de funcționare a depus la dosar certificat constatator de la O.R.C. din care rezultă că s-a înființat pe o durată nelimitată.

Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de criticile formulate, va respinge recursul, ca nefondat, și subsumând argumentele recurentei va răspunde printr-un considerent comun:

Decizia atacată a fost pronunțată cu deplina respectarea normelor procedurale referitoare la citare în calea legală de atac a apelului. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 31/1990, iar calea de atac împotriva sentinței prin care se dispune asupra anulării unei hotărâri A.G.A. este apelul.

Instanța de control judiciar, în absența achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar de către apelantă, nu era legal învestită și, în consecință, nu se putea pronunța asupra niciunei cereri din dosar, inclusiv nici asupra aceleia prin care se solicita termen pentru lipsă de apărare.

Cât privește capacitatea de folosință a intimatei reclamante, instanța de apel nu se putea pronunța nici asupra acestei excepții decât în condițiile în care ar fi fost învestită cu un apel legal timbrat.

Pentru aceste motive, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta E. SA București, împotriva deciziei comerciale nr. 2 din ședința din Camera de Consiliu de la 5 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta E. SA București, împotriva deciziei comerciale nr. 2 din ședința din Camera de Consiliu de la 5 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2007.