Challenge to shareholders' meeting validity dismissed: provisional administrator's authority upheld under Company Law
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, upholding the lower courts’ decisions that rejected the company’s claim and leaving the challenged general shareholders' meeting resolutions in force. The dispute involved a challenge to the validity of resolutions adopted by the opposing company’s extraordinary general assembly, where the appellant argued that the provisional administrator lacked the authority to convene and sign the minutes because the auditors' mandates had not yet been suspended by a prior court order. The High Court ruled that the lower instances correctly applied the Company Law (Law No. 31/1990), specifically Articles 129 and 131, determining that the provisional administrator was legally empowered to conduct the meeting and act as secretary, thereby validating the procedural aspects of the assembly and the notarial documentation, and finding no violation of the specific statutory provisions or misinterpretation of the legal acts by the appellate court.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 304 pct. 8 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Challenge to shareholders' meeting validity dismissed: provisional administrator's authority upheld under Company Law: The dispute involved a challenge to the validity of resolutions adopted by the opposing company’s extraordinary general assembly, where the appellant argued that the provisional administrator lacked the authority to convene and sign the minutes because the auditors' mandates had not yet been suspended by a prior court order. The High Court ruled that the lower instances correctly applied the Company Law (Law No. 31/1990), specifically Articles 129 and 131, determining that the provisional administrator was legally empowered to conduct the meeting and act as secretary, thereby validating the procedural aspects of the assembly and the notarial documentation, and finding no violation of the specific statutory provisions or misinterpretation of the legal acts by the appellate court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for the dismissal of the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 15 iunie 2005, reclamanta SC S.R. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R.S. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța anularea hotărârii A.G.E.A. a pârâtei din data de 7 iunie 2005.
Tribunalul București, secția VI comercială, prin sentința civilă nr. 3672 din 16 septembrie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC S.R. SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că la data semnării de administratorul provizoriu, respectiv a convocării, mandatele cenzorilor nu fuseseră suspendate, măsură dispusă ulterior, conform sentinței 2677 din 6 iunie 2005, cu consecința valabilității actelor efectuate în exercițiul funcției anterior acestor date.
Apelul declarat de reclamanta SC S.R. SRL împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția V comercială, prin decizia nr. 248 din 12 mai 2006, reținând în considerente că la data convocării A.G.E.A. nu au fost încălcate prevederile art. 129 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 republicată.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat reclamanta SC S.R. SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că hotărârea a fost dată cu încălcarea esențială a legii, respectiv a dispozițiilor art. 132 alin. (9) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 republicată, devenind incident motivul de recurs reglementat prin dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
O altă critică se referă la faptul că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, devenind incident motivul de recurs reglementat prin dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea deciziei atacate și pe fond admiterea acțiunii.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel, în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu poate fi casată sau modificată prin recursul declarat de reclamantă.
Criticile formulate de recurentă că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea esențială a legii și interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat înțelesul acestuia, sunt neîntemeiate.
Ambele instanțe au interpretat corect dispozițiile legale incidente cauzei și actul juridic dedus judecății, reținând că nu au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (3) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 republicată, câtă vreme din probatoriul administrat în cauză nu rezultă acest aspect, fiind legitimă conducerea adunării de administratorul provizoriu, supravegherea și respectiv îndeplinirea operațiunilor de ținere a adunării de către un notar public, îndeplinind și funcția de secretar.
Astfel, în aceste condiții, procesul verbal al ședinței conform art. 131 alin. (1) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 a fost semnat de administratorul provizoriu, care a îndeplinit și funcția de secretar al adunării, întocmind și procesul-verbal – drept conferit prin lege, de art. 129 alin. (2) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990.
Referitor la critica că instanța de apel nu a analizat critica referitoare la clauza specială prevăzută de art. 8.1 din statut, se apreciază că este neîntemeiată, întrucât, nefiind analizată de instanța de fond, în mod corect a procedat instanța de apel, altfel s-ar fi eludat un grad de jurisdicție.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S.R. SRL București împotriva deciziei nr. 248 din 12 mai 2006 a Curții de Apel București, secția V comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2007.