Scope of mandatory preliminary administrative appeal in administrative silence actions

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 iunie 2006, reclamantul T.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, instanța să-l oblige a da un răspuns sesizărilor formulate de reclamant, la 7 noiembrie 2005 și 8 decembrie 2005, precum și să-i plătească daune morale în sumă de 160.000 RON.

Reclamantul, în motivarea acțiunii, a precizat că la data de 7 noiembrie 2005 a înaintat Ministerului Finanțelor Publice - Comisia de disciplină, o sesizare referitoare la actele de abuz și corupție existente în cadrul Administrației Finanțelor Publice Dej, sesizare ce a fost ulterior completată la data de 8 decembrie 2005, însă nu a primit nici un răspuns din partea Comisiei de disciplină, datorită presiunilor ce s-au exercitat asupra sa și a neimplicării acestei comisii în cercetarea faptelor semnalate, el fiind nevoit să demisioneze din funcția deținută în cadrul Administrației Finanțelor Publice Dej.

Instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii administrative prealabile, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepție ce a fost admisă și, prin sentința civilă nr. 286 din 26 iunie 2006, a respins acțiunea formulată de reclamant.

A reținut instanța de fond, în considerentele sentinței pronunțate, că, deși cererea reclamantului este o acțiune în contencios administrativ, aflată sub incidența art. 1 din Legea nr. 554/2004, nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, obligatorie față de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, text de lege care prevede ca persoana care se consideră vătămată într-un drept al său într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

A mai reținut instanța de fond că textul art. 21 alin. (4) din Constituția României, care se referă la caracterul facultativ al jurisdicțiilor speciale administrative, nu este aplicabil în speță, textul constituțional menționat desființând condiția prealabilă numai pentru procedura administrativă jurisdicțională, nu și pentru procedura administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, cum este procedura recursului administrativ, grațios sau ierarhic.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, reclamantul T.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că în mod greșit, instanța de fond a considerat că înainte de introducerea acțiunii, trebuie îndeplinită procedura plângerii prealabile, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speță această procedură nefiind necesară pentru că obiectul acțiunii îl constituie „refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a unei cereri”, respectiv refuzul de a răspunde sesizărilor sale.

Recursul este fondat și va fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, reglementează recursul administrativ prealabil obligatoriu, în art. 7 alin. (1), precizând că „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

Din interpretarea textului de lege enunțat, rezultă că obligativitatea recursului administrativ prealabil este dispusă de lege, numai în cazul acțiunilor în „anularea unui act administrativ”, nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației sau pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererii.

În aceste ultime cazuri, este, deci, inutilă formularea recursului prealabil; aceasta, deoarece persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă odată unui refuz din partea administrației, astfel că ea poate intenta direct acțiunea în fața instanței de contencios administrativ.

În speță, reclamantul s-a plâns pentru faptul că nu i s-a dat un răspuns de către pârât la sesizările formulate și adresate acestuia.

Instanța de fond a considerat, astfel în mod eronat, că reclamantul avea obligația de a efectua procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii fiind dată cu încălcarea legii.

Așa fiind, se impune ca în baza art. 312 C. proc. civ., recursul să fie admis, sentința instanței de fond casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru a se analiza cauza pe fondul ei, cu ocazia rejudecării, instanța urmând a avea în vedere și aspectele invocate de recurs cu privire la fondul cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de T.M. împotriva sentinței civile nr. 286 din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2006.