Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4176/2006 AI generated

Refugee pension claim under Law No. 189/2000: evidentiary contradictions requiring remand under Art. 129(5) CPC

Case Number Decizia nr. 4176/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the appeal, quashed the lower court’s dismissal, and remanded the case for retrial, with the appellant prevailing on procedural grounds. The dispute concerned an administrative challenge to a pension authority’s refusal to recognize the applicant as a beneficiary of rights for wartime refugees under Law No. 189/2000, where the court of appeal had rejected the claim due to contradictory evidence regarding the period of refuge and incomplete documentation. The Supreme Court held that the appellate court failed in its duty to investigate the truth and clarify evidentiary contradictions, specifically noting conflicting dates for the refuge period and the absence of cited archival records, thus mandating a retrial to allow for the completion of the evidentiary record under Article 129(5) of the Civil Procedure Code, while dismissing the appellant’s argument that her right to defense was violated by service of process via public notice.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 alin. (5) C. proc. civ; Refugee pension claim under Law No. 189/2000: evidentiary contradictions requiring remand under Art. 129(5) CPC: Din actele și lucrările dosarului rezultă că probele depuse de reclamantă în dovedirea acțiunii sunt contradictorii și incomplete și nu confirmă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Keywords

AI generated
refugee rights pension rights evidentiary grounds judicial review procedural rights challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea, sub nr. 913/CA din 16 martie 2006, reclamanta V.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 12391 din 27 ianuarie 2006, emisă de pârâtă și recunoașterea calității sale de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 82 din 21 aprilie 2006, a respins acțiunea formulată de reclamanta V.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, ca nefondată.

În motivarea soluției s-a reținut că probele administrate în cauză sunt contradictorii, reclamanta nefăcând dovada refugiului său în localitatea Șauaieu, a persecuției etnice la care ar fi fost supusă și a perioadei în care aceasta s-ar fi exercitat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta V.A., criticând-o pentru nelegalitate, susținând că prin soluționarea cauzei în fond, la primul termen de judecată, i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât citarea sa s-a făcut prin afișare. Reclamanta susține, de asemenea, că, din eroare, a solicitat atât în cererea adresată pârâtei, cât și în acțiune, acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, de la data de 6 aprilie 1940, în loc de data de 13 decembrie 1940, precizând că mama sa A.A. este una și aceeași persoană cu A.B.

Examinând sentința atacată, în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, însă pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că probele depuse de reclamantă în dovedirea acțiunii sunt contradictorii și incomplete și nu confirmă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, reclamanta a solicitat, atât prin cererea depusă la pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, cât și prin acțiune, recunoașterea calității sale de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 aprilie 1940 - 23 august 1945, iar în motivele de recurs susține că refugiul său și al mamei a fost în perioada 13 decembrie 1940 - 23 august 1945, iar pe fila 2 a recursului, perioada refugiului este 13 decembrie 1942 - 23 august 1945, perioadă în contradicție și cu declarațiile celor 2 martori.

Din adeverința nr. 321/2005, eliberată de Școala cu clasele I-VIII Haieu rezultă că reclamanta a absolvit clasele I-IV în perioada 1944 - 1948, deci în 1944 era în localitatea Haieu, de unde susține că s-a refugiat, iar adeverința nr. 81/2006, emisă de aceeași unitate de învățământ atestă că în 1944 cursurile au fost suspendate, din cauza războiului.

În dosarul de fond nu se regăsesc înscrisurile la care face referire pârâta în întâmpinare și în decizia contestată, privind refugiul mamei reclamantei, respectiv înscrisurile nr. 2024 din 12 octombrie 2005 și nr. 2025 din 12 octombrie 2005, emise de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Bihor.

În cauză, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța trebuia să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor prin aplicarea corectă a legii, în sensul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, respectiv să dispună completarea materialului probatoriu, în sensul lămuririi sau înlăturării contradicțiilor.

Pentru completarea probatoriului în sensul arătat, este necesară rejudecarea cauzei, instanța urmând a pune în discuția părților administrarea probei cu înscrisuri, precum și a altor probe ce vor fi precizate de părți, dacă acestea sunt în măsură să lămurească aspectele deduse judecății.

În ceea ce privește susținerea reclamantei privind încălcarea dreptului său la apărare, prin soluționarea cauzei la primul termen, citarea sa fiind efectuată prin afișare, aceasta urmează a fi înlăturată, ca nefondată.

Se reține că reclamanta a semnat dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din 21 aprilie 2006, când cauza a fost soluționată în fond, că a fost prezentă la acest termen și a declarat că, în opinia sa, nu este utilă audierea martorilor și că nu are de propus alte probe.

În consecință, recursul fiind întemeiat în sensul arătat, se va admite, dispunând casarea hotărârii și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de V.A. împotriva sentinței nr. 82 din 21 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2006.