Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3959/2006 AI generated

Recognition of refugee status for ethnic persecution under Law No. 189/2000 based on witness testimony in absence of official documents

Case Number Decizia nr. 3959/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the appellant's appeal and reversed the appellate court’s decision, ordering the pension house to recognize the claimant as a beneficiary of Law No. 189/2000 and pay monetary benefits for the period of 15 March 1941 to 6 March 1945, with effects from 1 November 2004. The dispute concerned a challenge to an administrative decision denying benefits to a Romanian citizen of Hungarian ethnicity who allegedly fled persecution from her hometown to Cluj in 1941; while the first-instance court had initially granted relief based on witness testimony, the Supreme Court had previously remanded the case for insufficient verification, leading the lower court to dismiss the claim on re-judgment. The final court held that in the absence of official documents, the conditions for eligibility under Article 1 of Government Emergency Ordinance No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000) were sufficiently proven by witness depositions confirming ethnic persecution by local authorities, rendering the lower court’s dismissal unlawful and unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 312 alin. (2) C. proc. civ; Recognition of refugee status for ethnic persecution under Law No. 189/2000 based on witness testimony in absence of official documents: 189/2000 and pay monetary benefits for the period of 15 March 1941 to 6 March 1945, with effects from 1 November 2004. The dispute concerned a challenge to an administrative decision denying benefits to a Romanian citizen of Hungarian ethnicity who allegedly fled persecution from her hometown to Cluj in 1941; while the first-instance court had initially granted relief based on witness testimony, the Supreme Court had previously remanded the case for insufficient verification, leading the lower court to dismiss the claim on re-judgment. The final court held that in the absence of official documents, the conditions for eligibility under Article 1 of Government Emergency Ordinance No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000) were sufficiently proven by witness depositions confirming ethnic persecution by local authorities, rendering the lower court’s dismissal unlawful and unfounded.

Keywords

AI generated
recognition of refugee status ethnic persecution witness testimony status of official legal status status of beneficiary

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (2) C. proc. civ.

Procedural basis cited for modifying the lower court's judgment and admitting the appeal on the merits.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la 15 iulie 2005, reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16261 din 23 februarie 2005, emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia din urmă, la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 565 din 26 septembrie 2005, a admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea hotărârii nr. 16261 din 23 februarie 2005 și obligarea pârâtei să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiat în perioada 15 martie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2004.

Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, iar prin decizia nr. 616, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat hotărârea și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând că instanța de fond a admis acțiunea, doar în baza declarațiilor unor martori, fără ca prin solicitarea de la Arhivele Naționale sau de la alte autorități competente să încerce stabilirea cu claritate a împrejurărilor invocate de reclamantă în susținerea acțiunii.

Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 229 din 16 mai 2006, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.E.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din declarațiile martorilor nu rezultă cu certitudine motivul refugiului reclamantei și a părinților acesteia din localitatea de domiciliu, în sensul că acesta ar fi fost datorat exclusiv persecuțiilor etnice.

Împotriva soluției pronunțată de prima instanță a declarat recurs, reclamanta B.E., criticând-o ca nelegală și netemeinică și invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit, instanța de fond a respins cererea, întrucât din probatoriul administrat rezultă că a fost nevoită să se refugieze din Vlaha, în Cluj, datorită persecuțiilor etnice; fiind de etnie maghiară, au fost bătuți și maltratați de către legionari.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Dovedirea situațiilor prevăzute de art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, din depozițiile martorilor F.A. și C.M. rezultă că reclamanta B.E., împreună cu familia, în luna martie 1941, a fost nevoită să se refugieze din Vlaha, în localitatea Cluj.

În acea perioadă, Vlaha era ținut românesc, iar cum reclamanta și familia sa erau de etnie maghiară, au suferit persecuții etnice din partea autorităților Statului român, exercitate de plutonierul jandarm din localitate de la acea vreme.

Rezultă, așadar, că prin aceste mijloace de probă admise de lege în lipsa înscrisurilor oficiale s-a făcut dovada condiției impusă de textul legal aplicabil, acela al persecuției etnice care a determinat refugiul reclamantei din localitatea de domiciliu.

Se constată, astfel, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se admite recursul, a se modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.E. împotriva sentinței civile nr. 229 din 16 mai 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică în tot sentința atacată și în fond, admite acțiunea reclamantei.

Anulează hotărârea nr. 16261 din 23 februarie 2005 a Casei Județene de Pensii Cluj, pe care o obligă să emită o nouă hotărâre de recunoaștere a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru reclamanta B.E. și să-i acorde acesteia drepturile bănești cuvenite, aferente perioadei 15 martie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2004.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2006.