Reparation for Ethnic Persecution: Proof of State-Ordered Transfer vs. Proven Local Relocation
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court’s decision that denied the applicant's claims, thereby confirming that the individual did not qualify for compensation. The dispute concerned an action challenging a decision by a County Pension House that refused to recognize the applicant as a beneficiary of the reparation law for victims of ethnic persecution, specifically involving the claim that his family was forcibly transferred from Mureș to Bihor county in September 1940. The court held that the appellant failed to meet the burden of proof to demonstrate that the relocation was caused by state-ordered ethnic persecution between 1940 and 1945, as witness testimonies only established the move without proving the requisite motive, and the claim lacked support from official documents as required by the governing regulations. The decision rests on Article 1 of Law No. 189/2000 (referencing O.G. No. 105/1999) and Article 4 of H.G. No. 127/2002, which mandate proof of ethnic persecution via official acts or sworn witness declarations to grant benefits.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000; Reparation for Ethnic Persecution: Proof of State-Ordered Transfer vs. Proven Local Relocation: Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 86/CA/2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul F.L., prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 12417/2006 a Casei Județene de pensii Bihor și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că în cauză nu s-a probat persecuția etnică din partea unui regim instaurat în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, întrucât localitatea Gheja, județul Mureș (localitate de domiciliu), de unde s-a refugiat reclamantul, s-a găsit și înainte și după 6 septembrie 1940, în România.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, F.L., susținând că în mod greșit, instanța de fond a respins cererea, întrucât rezultă indubitabil din probele administrate în dosar, că în cursul luni septembrie 1940, împreună cu familia, a fost dislocat din satul Gheja, județul Mureș, în Țiglead, județul Bihor, în cadrul operațiunii transferului de populație conceput interstatal dintre Ungaria și România.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori.
În cauză, prin probatoriile administrate, nu s-a dovedit persecuția etnică motiv al strămutării într-o altă localitate, condiție esențială a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Din declarațiile martorilor F.F., C.A. și J.B. reiese că familia reclamantului a plecat din localitatea Gheja, județul Mureș, însă nu rezultă persecuția etnică pentru care familia petentului ar fi părăsit satul Gheja.
De asemenea, afirmația petentului din cererea depusă la Casa Județeană de Pensii Bihor, precum și din contestație, cum că familia sa a fost obligată să plece din România, nu sunt susținute de către nici un act oficial depus la dosar.
Nu s-a dovedit strămutarea familiei petentului în cadrul unui transfer de populație pe motive etnice conceput la nivel de regim politic statal.
Având în vedere considerentele expuse, rezultă că acțiunea este neîntemeiată, iar hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.L. împotriva sentinței civile nr. 86/CA/2006 din 28 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2006.