Recognition of forced labor and deportation benefits under Law 189/2000: admissibility of witness declarations and official certificates over contradictory administrative instructions

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, la data de 22 noiembrie 2005, reclamantul H.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Prahova, anularea hotărârii nr. 1411 din 11 octombrie 2005 și recunoașterea calității de beneficiar al Legii 189/2000, cu motivarea că, în perioada 1942 - 1944, a fost strămutat, fiind evreu, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, tatăl său făcând parte dintr-un detașament de muncă forțată.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 68 din 16 martie 2006, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, din probatoriile administrate în cauză, nu rezultă că reclamantul a fost trimis, în perioada iulie 1942 - august 1944, cu domiciliu forțat în lagărul de la Brașov, împreună cu părinții săi, invocându-se, sub aspectul înscrisurilor necesare dovedirii acestei împrejurări, adresa nr. 979/DS/DP/212/GG din 16 mai 2002 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, reclamantul H.G., fără a-l încadra în drept, susținând că a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, a strămutării împreună cu familia, din orașul Ploiești, în orașul Brașov, iar împrejurările relatate de el au fost confirmate și de către martori, prin declarații autentificate.

A susținut, de asemenea, că nu-i este opozabilă adresa emisă de Direcția Generală Politici Asigurări Sociale din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, înregistrată la Casa Județeană de Pensii Prahova sub nr. 24988 din 22 mai 2000, referitoare la actele oficiale necesare pentru recunoașterea calității de refugiat, întrucât aceasta nu are caracter de act normativ și conține prevederi contrare dispozițiilor legii în aplicarea căreia a fost emisă.

Examinând recursul de față, prin prisma motivelor reținute, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar și potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, după cum urmează: d) a făcut parte din detașamente de muncă forțată.

Dovada încadrării în situația prevăzută de lege se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declarații de martori, fiind corectă susținerea recurentului, în sensul că nu îi este opozabilă adresa unei direcții din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale care conține prevederi contrare.

În cauză, din certificatul nr. CT 2819 din 7 aprilie 2005, eliberat de Ministerul Apărării Naționale - U.M. nr. 02405 Pitești, rezultă că tatăl reclamantului, Z.H. a prestat, în perioada iulie 1942 - august 1944, muncă obligatorie în mai multe localități din zona orașului Brașov, fapt confirmat și cu livretul militar al acestuia unde există mențiunea prizonieratului, în țară, lagărul Brașov, iulie 1942 - august 1944. Pe de altă parte, din declarațiile autentificate ale martorilor L.M. și M.M. reiese că acesta a fost însoțit, în lagărul de la Brașov, de către soția și fiul său, G.H., martorii precizând că au cunoscut nemijlocit faptele relatate, fiind, la acea dată, vecini.

În concluzie, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a reglementărilor menționate și cu ignorarea probelor administrate, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul și se va casa sentința atacată, cu consecința admiterii acțiunii în sensul solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de H.G. împotriva sentinței civile nr. 68 din 16 martie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond, admite acțiunea reclamantului H.

Anulează hotărârea nr. 1411 din 11 octombrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Prahova și obligă pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada iulie 1942 - august 1944, cu începere de la 1 septembrie 2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2006.