Police officer early pension: applicability of pre-amendment retirement law to applications filed before legislative change
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Administration and Interior, upholding the appellate court's order that mandated the issuance of a service termination act for early pension and the submission of the pension file to the pension house for a police officer. The dispute concerned the administration's refusal to process the plaintiff's early retirement request based on a legal challenge regarding the applicable conditions for pension entitlement; the key material fact was that the plaintiff had filed the request on November 21, 2005, prior to a subsequent legislative amendment. The court held that the right to early pension arose on the date of the application, making the law in force on that date (Article 17, lit. b) of Law No. 179/2004) applicable rather than the modified provisions introduced by Emergency Government Ordinance No. 185/2005, thereby rejecting the argument that subsequent legislative changes altered the plaintiff's accrued rights.
Legislator headnote
AI generatedart. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004, art. 3041 C. proc. civ; Police officer early pension: applicability of pre-amendment retirement law to applications filed before legislative change: Prin urmare, în speță, corect instanța de fond a apreciat ca fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 179/2004, art. 17 lit. b), restul cererilor depuse după data de 23 decembrie 2005, să fie soluționate conform dispozițiilor O.U.G. nr. 185/2005, pentru modificarea art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 209 din 21 iunie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.A., a obligat pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să emită actul de încetare a raporturilor de serviciu cu reclamantul, pentru pensionare anticipată, în baza art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 și să depună dosarul de pensionare la Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, pentru obținerea pensiei de serviciu anticipate.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamantul a fost încadrat cu gradul profesional de subcomisar de poliție la Brigada de Combatere a Criminalității Organizată din Inspectoratul General al Poliției Române și că în mod corect, la data de 21 noiembrie 2005, reclamantul a solicitat prin adresa nr. 143387, pârâtului, încetarea raporturilor de serviciu și pensionarea anticipată cu pensie de serviciu, deoarece acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004, privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât instanța curții de apel a pronunțat-o cu greșita aplicare a legii.
Acest fapt s-a datorat interpretării eronate a instanței, constând în aceea că momentul formulării cererii nu are relevanță sub aspectul îndeplinirii condițiilor de pensionare. Se apreciază de recurent că nu are importanță faptul că intimata-reclamantă nu avea cum să prevadă că legislația se va schimba, astfel că nu influențează cu nimic hotărârea sa juridică.
De asemenea, se critică hotărârea judecătorească și pentru faptul că la soluționarea cauzei nu s-a ținut cont de incidența dispozițiilor Legii nr. 179/2004, care instituie condițiile pe care trebuie să le îndeplinească polițiștii, pentru a beneficia de pensie anticipată.
Recursul este nefondat și va fi respins.
Examinând actele dosarului și în raport cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
De necontestat este faptul că intimatul-reclamant a depus cererea de pensie anticipată, la 21 noiembrie 2005; prin urmare, dreptul său a luat naștere la această dată.
Condițiile de care se face vorbire în recurs pentru obținerea pensiei anticipate, trebuiau să existe la data depunerii acestei cereri, legea aplicabilă în speță fiind cea în vigoare la acea dată. Din actele depuse rezultă fără putință de tăgadă că intimatul-reclamant îndeplinea aceste condiții la data depunerii cererii sale, faptul că ulterior legislația s-a modificat, neavând relevanță în cauza de față.
Altfel, ar fi însemnat ca intimatul să fie discriminat în raport cu aceste persoane aflate în situații identice și care au beneficiat de dispozițiile legale în vigoare la data depunerii cererilor.
Dreptul intimatului a existat la momentul depunerii cererii, este justificat și prevăzut de lege; prin urmare, data acordării acestuia nu are relevanță juridică.
Prin urmare, în speță, corect instanța de fond a apreciat ca fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 179/2004, art. 17 lit. b), restul cererilor depuse după data de 23 decembrie 2005, să fie soluționate conform dispozițiilor O.U.G. nr. 185/2005, pentru modificarea art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor.
Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 209 din 21 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.