Eligibility for wartime labor compensation under Law 309/2002 based on military unit's subordination to the General Directorate of the Labor Service
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's rejection of the challenge against the pension office's decision. The dispute concerned the appellant's claim for benefits under Law No. 309/2002, arguing that his military service in 1956–1958 included forced labor; however, the appellant failed to prove that the specific military unit in which he served was part of the General Directorate of the Labor Service, instead belonging to the former Ministry of the Armed Forces. The court held that Law No. 309/2002 cumulatively requires proof of military service in a labor detachment and that said detachment belonged to the General Directorate of the Labor Service, a condition not met here based on the unit's administrative classification.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 309/2002, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; Eligibility for wartime labor compensation under Law 309/2002 based on military unit's subordination to the General Directorate of the Labor Service: The dispute concerned the appellant's claim for benefits under Law No. 309/2002, arguing that his military service in 1956–1958 included forced labor; however, the appellant failed to prove that the specific military unit in which he served was part of the General Directorate of the Labor Service, instead belonging to the former Ministry of the Armed Forces. The court held that Law No. 309/2002 cumulatively requires proof of military service in a labor detachment and that said detachment belonged to the General Directorate of the Labor Service, a condition not met here based on the unit's administrative classification.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 48 din 20 martie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins contestația formulată de R.M., prin care acesta a solicitat anularea hotărârii nr. 10103/2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Mureș, arătând că în perioada 13 noiembrie 1956 - 29 noiembrie 1958 a efectuat stagiul militar la muncă forțată și că este beneficiarul prevederilor Legii nr. 309/2002.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a reținut că determinant pentru integrarea unei persoane în categoria beneficiarilor Legii nr. 309/2002 nu este activitatea pe care a desfășurat-o în unitatea militară, respectiv muncă în construcții, ci apartenența unității la Direcția Generală a Serviciului Muncii, în sistemul căruia s-au constituit detașamentele de muncă forțată, împrejurare pe care reclamantul nu a dovedit-o.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivare, recurentul a arătat că nu există nici un act normativ care să precizeze expres faptul că numai unitățile militare menționate în tabelul unităților militare întocmit de către Serviciul Arhive și Documente din cadrul Ministerului Apărării Naționale pot atrage incidența Legii nr. 309/2002.
Analizând motivele de recurs și soluția instanței de fond, în raport cu probele administrate în cauză și actele normative incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă în perioada 1950 – 1961, iar detașamentul de muncă să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Or, potrivit adresei nr. 9317 din 2 martie 2006, eliberată de U.M. nr. 02405, U.M. nr. 03515 în cadrul căreia recurentul a satisfăcut stagiul militar, nu figurează în tabelul de evidență a detașamentelor de muncă care au aparținut Direcției Generale a Serviciului Muncii, această unitate făcând parte din sistemul fostului Minister al Forțelor Armate.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., l-a respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.M. împotriva sentinței nr. 48 din 20 martie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.