Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2642/2003 AI generated

Refugee status of child born during parental ethnic displacement and hierarchy of statute over administrative pension clarifications

Case Number Decizia nr. 2642/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the county pension agency, upholding the appellate court's decision that annulled the administrative refusal and ordered the issuance of a new decision recognizing the claimant’s status as a beneficiary of Law No. 189/2000. The dispute concerned the validity of the agency's denial of benefits to a person born in 1942, whose parents had been forcibly displaced for ethnic reasons prior to her birth, where the claimant argued she acquired refugee status at birth, while the agency contended she did not meet the requirement of being displaced from her place of domicile at the time of the event and relied on administrative clarifications limiting eligibility to children born within 300 days of displacement. The court held that the child’s legal domicile is that of her parents, meaning the parents' loss of stable residence due to ethnic displacement automatically deprived the child of a legal domicile from birth, thereby conferring refugee status for the duration of the displacement period; consequently, the court ruled that the pension agency could not restrict the statutory interpretation of Law No. 189/2000 through internal administrative clarifications, finding the lower court’s application of the law correct and the appeal unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2002, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ; Refugee status of child born during parental ethnic displacement and hierarchy of statute over administrative pension clarifications: Recurenta a susținut că strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu a fost greșit reținută în cazul intimatei care, nefiind născută la data refugierii părinților săi, nu avea domiciliul într-o localitate de unde să fi fost strămutată. De asemenea, recurenta a arătat că hotărârea sa de respingere a cererii intimatei a fost greșit anulată de instanța de fond, fără a se observa conformitatea actului administrativ cu Precizările nr. 3423 din 26 septembrie 2002 ale Casei Naționale de Pensii și potrivit cărora, de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2002 beneficiază numai copiii născuți la un interval de maximum 300 de zile de la data la care a început perioada de strămutare a părinților lor.

Keywords

AI generated
refugee status child benefit eligibility administrative status parents' pension residence requirement parental dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 14 ianuarie 2003, reclamanta B.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 4059 din 9 decembrie 2002 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 45 din 25 februarie 2003, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 4059 din 9 decembrie 2002 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2002.

Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut la 28 iulie 1942, când părinții săi erau refugiați din motive etnice și a dobândit prin naștere statutul de refugiat, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2002 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege, pentru perioada 28 iulie 1942 – 6 martie 1945.

Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu a fost greșit reținută în cazul intimatei care, nefiind născută la data refugierii părinților săi, nu avea domiciliul într-o localitate de unde să fi fost strămutată. De asemenea, recurenta a arătat că hotărârea sa de respingere a cererii intimatei a fost greșit anulată de instanța de fond, fără a se observa conformitatea actului administrativ cu Precizările nr. 3423 din 26 septembrie 2002 ale Casei Naționale de Pensii și potrivit cărora, de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2002 beneficiază numai copiii născuți la un interval de maximum 300 de zile de la data la care a început perioada de strămutare a părinților lor.

Recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele considerente:

Domiciliul legal al minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care locuiește statornic.

Fiind născută după data la care părinții săi au fost strămutați, din motive etnice, din localitatea de domiciliu, în localitatea Iablanița – Severin, intimata a fost lipsită de dreptul său la un domiciliu legal, ca drept personal nepatrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei.

Strămutarea din motive etnice a afectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă cât a durat, până la 6 martie 1945 și pentru toți membrii familiei intimatei, refugiați în altă localitate, în sensul că aceștia nu au mai avut în perioada respectivă o locuință statornică sau principală. În atare situație, instanța de fond a apreciat judicios ca fiind aplicabile, în cauză, dispozițiile Legii nr. 189/2000, pentru că de la data nașterii sale, 28 iulie 1942, intimata a avut, asemenea părinților săi, statutul juridic de refugiat, astfel încât este nefondată critica formulată, sub acest aspect, în recurs.

Susținerile din recurs, întemeiate pe Precizările nr. 3423 din 26 septembrie 2002 ale Casei Naționale de Pensii sunt, de asemenea, nefondate, întrucât acest act administrativ nu poate modifica sau completa legea în baza căreia a fost emis și deci, critica astfel formulată, este lipsită de temei juridic.

Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 45 din 25 februarie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2003.