Eligibility for World War II ethnic persecution benefits based on witness testimony in absence of official deportation records

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 23 mai 2005, reclamanta H.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1531 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 51 C. proc. civ., Partida Rromilor Social Democrată din România.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta și intervenienta au arătat că, din primăvara anului 1942 și până în toamna anului 1944, reclamanta, împreună cu familia, a fost deportată în Transnistria și, întrucât au făcut demersuri la Direcția Arhivelor Naționale și li s-a comunicat că nu figurează pe lista persoanelor refugiate sau deportate în raionul Transnistria, au făcut dovada situației de fapt invocate, cu declarații autentificate de martori, așa cum prevăd dispozițiile art. I pct. 1 din Legea nr. 319/2002.

Prin sentința civilă nr. 289 din 23 mai 2005, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, reținând incidența prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.

Judecând în fond pricina în primă instanță, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 289 din 7 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a stabilit că reclamanta este beneficiarul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999 și ale art. 1 din H.G. nr. 127/2002.

Recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva acestei sentințe a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 363 din 2 februarie 2006, hotărârea recurată fiind casată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, în vederea suplimentării materialului probator cu privire la faptul generator de drepturi invocat.

În fond după casare, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 139 din 24 mai 2006, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 1531/2005, emisă de pârâtă și a stabilit că reclamanta este beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin declarațiile martorilor audiați nemijlocit în cauză, s-a făcut dovada că reclamanta se încadrează în prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

Împotriva acestei din urmă sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea acestei hotărâri judecătorești, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Recurenta a susținut, în esență, că, în absența unor acte oficiale, care să dovedească împrejurările de fapt invocate de către intimată și numai pe baza declarațiilor unor martori care în perioada respectivă aveau 4 și, respectiv, 6 ani, nu se putea stabili calitatea intimatei, de beneficiară a drepturilor Legii nr. 189/2000.

Criticile formulate sunt neîntemeiate.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. a) a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate .

În mod eronat, recurenta susține că intimata nu a dovedit că s-ar afla în această situație.

Astfel, prin declarațiile judiciare ale martorilor M.M. și D.E., ei înșiși beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944, intimata-reclamantă, împreună cu familia, a fost deportată în Transnistria, ceea ce constituie o modalitate de persecuție etnică în accepțiunea art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000.

În consecință, față de dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică, considerente pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 139 din 24 mai 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2006.