Invalid suspension of trial for failure to produce proof of 1940 population exchange deportation under O.G. 105/1999
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, quashed the decision of the Court of Appeal, and remanded the case for continued proceedings, effectively ruling in favor of the individual claimant who challenged a procedural suspension. The dispute concerned the recognition of beneficiary status under Government Emergency Ordinance No. 105/1999 regarding population exchange between Romania and Bulgaria, where the claimant contested the Court of Appeal’s decision to suspend the trial under Article 112(5) of the Code of Civil Procedure, alleging a failure to submit evidence of his parents' deportation. The decisive legal basis was the Court’s finding that the claimant had already fulfilled his obligation to provide civil status documents and proof of deportation by May 2006, rendering the suspension unfounded under Article 1551 and Article 112(5) of the Code of Civil Procedure, while noting under Article 140(1) that newly submitted documents in the appeal must be considered in the remanded proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 112 alin. (5) C. proc. civ, art. 1551 C. proc. civ, art. 242 alin. (2) C. proc. civ, art. 140 alin. (1) C. proc. civ; Invalid suspension of trial for failure to produce proof of 1940 population exchange deportation under O.G. 105/1999: Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii, reluând aspectele invocate prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, argumentează o eventuală soluție de respingere a acțiunii formulate de V.M., susținând că acesta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanță și de art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, întrucât nu era născut în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între România și Bulgaria, iar în anul nașterii sale, 1944, nu a avut loc nici un schimb de populație între cele două state, astfel că nu a fost strămutat din Bulgaria, ci s-a născut după strămutarea părinților săi.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 martie 2006, reclamantul V.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Tulcea, contestând hotărârea nr. 5401 din 31 ianuarie 2006, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.
La termenul de judecată din data de 27 aprilie 2006, curtea de apel a acordat un nou termen de judecată și a dispus citarea reclamantului, cu mențiunea de a completa materialul probator, în sensul de a depune la dosar, dovezi privind strămutarea părinților din Bulgaria, în sensul art. 112 alin. (5) C. proc. civ.
Reținând că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a depune documentele sus-menționate, curtea de apel, în baza art. 1551 C. proc. civ., prin încheierea pronunțată la termenul din 29 mai 2006, a dispus suspendarea judecății.
La data de 9 iunie 2006, reclamantul V.M. a depus la curtea de apel, un set de înscrisuri, solicitând judecarea cauzei în lipsă, iar pe documentul de înaintare a acestor înscrisuri a menționat „Pentru recurs”. Înscrisurile depuse de reclamant sunt copii ale următoarelor documente: încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecății, acte de stare civilă ale reclamantului și ale părinților săi, V.V. și V.I., declarația autentificată a martorilor I.T. și E.I. și „Extras de pe tabloul de evacuați din Cadrilater definitivați în centrul Malcoci, județul Tulcea”, eliberat de Direcția Județeană Tulcea a Arhivelor Statului.
Considerând înscrisul depus de reclamantul V.M., ca cerere de recurs formulată împotriva încheierii de suspendare a judecății, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii, reluând aspectele invocate prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, argumentează o eventuală soluție de respingere a acțiunii formulate de V.M., susținând că acesta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanță și de art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, întrucât nu era născut în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între România și Bulgaria, iar în anul nașterii sale, 1944, nu a avut loc nici un schimb de populație între cele două state, astfel că nu a fost strămutat din Bulgaria, ci s-a născut după strămutarea părinților săi.
Analizând lucrările dosarului, în raport cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin încheierea din 27 aprilie 2006, curtea de apel a dispus citarea reclamantului, cu mențiunea de a depune „actele de stare civilă, certificat de naștere, căsătorie ale reclamantului și ale părinților săi, dovada strămutării din Bulgaria”.
Înalta Curte constată că, așa cum rezultă din dosarul curții de apel, reclamantul a depus în probațiune, la data de 12 mai 2006, copia „Extrasului de pe Tabloul de evacuați din Cadrilater definitivați în centrul Malcoci, județul Tulcea, întocmite de Oficiul de Cadastru Tulcea”, eliberată de Arhivele Statului - Direcția Județeană Tulcea, copii ale certificatelor sale de naștere și de căsătorie, certificatelor de naștere ale mamei sale, V.I. și tatălui său, V.V. și copia certificatului de căsătorie al părinților săi, îndeplinindu-și, astfel, obligația de a depune înscrisurile solicitate de instanță la termenul din 27 aprilie 2006.
Prin încheierea din 29 mai 2006, atacată cu recurs, curtea de apel a suspendat judecata cauzei, în baza art. 1551 C. proc. civ., reținând că reclamantul V.M. nu și-a îndeplinit obligația, dispusă prin încheierea pronunțată în același dosar, la data de 27 aprilie 2006, de a depune dovezi privind strămutarea părinților din Bulgaria, în sensul art. 112 alin. (5) C. proc. civ.
Curtea are în vedere faptul că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat judecarea în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. și constată că, prin depunerea înscrisurilor sus-menționate, reclamantul V.M. și-a îndeplinit obligația de a depune actele de stare civilă solicitate, precum și cele pe care le consideră necesare și suficiente în vederea dovedirii strămutării părinților săi în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
În aceste condiții, Curtea apreciază că instanța de fond, neîntemeiat, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 112 alin. (5) C. proc. civ., reținând, în mod eronat, că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a suplimenta probatoriul administrat inițial, prin cererea de chemare în judecată.
Prin cererea de recurs, reclamantul a depus, încă o dată, copii ale actelor aflate deja la dosarul curții de apel și, în plus, copie a certificatului său de căsătorie și a buletinului său de identitate, copie a certificatului de deces al tatălui său, V.V. și copie a declarației autentificate a martorilor I.T. și E.I., documente pe care instanța de fond este recomandat să le ia în considerare cu ocazia soluționării cauzei, întrucât, potrivit art. 140 alin. (1) C. proc. civ., înscrisurile depuse de părți rămân dobândite judecății.
Față de cele arătate, Curtea va admite recursul declarat de V.M., va casa încheierea atacată și va trimite cauza, pentru continuarea judecății, la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de V.M. împotriva încheierii din 29 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 356/CA/2006.
Casează încheierea atacată și trimite cauza, spre continuarea judecății, la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2006.