Retrocession of religious property: exclusion of third-party rights and primacy of special expropriation regime over education law

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, la 20 martie 2006, Universitatea L.B. Sibiu a declarat recurs împotriva sentinței nr. 42 din 24 februarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, solicitând casarea hotărârii atacate și anularea deciziei nr. 20 din 10 octombrie 2003, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

În motivarea recursului s-a susținut că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată, cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - art. 309 pct. 9 C. proc. civ. S-au invocat dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., în sensul examinării cauzei sub toate aspectele de către instanța de recurs.

În susținerea recursului, petenta a menționat că nu a fost chemată la soluționarea cererii de către comisie, că prin încheierea nr. 6423/1996, în baza Legii învățământului nr. 84/1995, s-a intabulat dreptul de proprietate asupra construcțiilor în favoarea Universității L.B. Sibiu, Statul român fiind proprietar asupra terenului. S-a mai făcut precizarea că la momentul intabulării dreptului de proprietate, legea învățământului nu prevedea, prin dispozițiile sale, eliberarea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate de către Ministerul Educației și Cercetării, acest lucru fiind prevăzut ca urmare a modificării legii în 2001.

Recurenta a susținut că cea mai potrivită măsură ce ar fi trebuit a fi adoptată de comisie era aceea de acordare a despăgubirii bănești fostului proprietar - Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia.

Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 42 din 24 februarie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei procedurii prealabile, s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Arhiepiscopia Romano-Catolică. Totodată, s-a respins contestația formulată de reclamanta Universitatea L.B., în contradictoriu cu Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Verificându-se actele cauzei, în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este neîntemeiat și va fi respins, întrucât hotărârea atacată este legală și temeinică.

În mod corect, instanța de fond a reținut că din O.U.G. nr. 94/2000, așa cum a fost modificată și completată cu Legea nr. 501/2002, procedura de soluționare a cererilor Cultelor Religioase care au fost proprietarele unor imobile (teren și construcții) și au fost preluate abuziv de Statul român, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru retrocedare, nu este contencioasă. Așa fiind, nu era necesar ca recurenta-reclamantă să fie chemată în fața comisiei. Pe de altă parte [art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000], titularul cererii de retrocedare este cel ce poate opta între restituirea nudei proprietăți și măsuri reparatorii prin echivalent bănesc.

Deci, cererea reclamantei, de a se analiza legalitatea actului contestat prin prisma despăgubirii prin echivalent bănesc, este nerelevantă legal.

Mai este de observat că O.U.G. nr. 94/2000, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 501/2002, reprezintă reglementarea specială, reglementare ce se aplică în raport cu dreptul comun care, în speță, este Legea învățământului nr. 84/1995.

Din actele cauzei se constată că instanța de fond a făcut o evaluare corectă a situației de fapt că s-a procedat la o preluare abuzivă de către stat a proprietății Arhiepiscopiei Romano-Catolice (imobil achiziționat la 29 ianuarie 1948), prin Decretul nr. 176/1948. Se constată că retrocedarea nu este condiționată de „deținător indiferent sub ce titlu a imobilului”, astfel încât, în mod corect comisia a procedat la retrocedare în natură, actul administrativ fiind, astfel, legal, așa cum a constatat instanța de fond.

În raport cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., urmează a se respinge recursul declarat de Universitatea L.B. Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Universitatea L.B. Sibiu împotriva sentinței civile nr. 42 din 24 februarie 2006 a Curții de Apel Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2006.