Appeal dismissed: Forced 1944 evacuation deemed military necessity rather than ethnic persecution, denying compensation claims

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În fond după casare, cu trimitere spre rejudecare, prin decizia nr. 3054 din 16 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 109 din 16 februarie 2006, a respins acțiunea formulată de L.I.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că evacuarea populației în care a fost cuprinsă și reclamanta, nu a fost consecința unei persecuții etnice, ci s-a datorat necesității desfășurării de operațiuni militare, și anume, retragerea armatei hortyste alungată din teritoriul României ocupate după evenimentele ce au avut loc la 23 august 1944 și că, pentru a se încadra în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, persoana care a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, trebuie să probeze că această situație a fost generată din cauza suferinței datorate persecuțiilor etnice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs. L.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare, recurenta a arătat că a fost evacuată forțat din locuința familiei sale din comuna Ilva Mare, la data de 13 septembrie 1944, de către o patrulă de jandarmi maghiari și a fost obligată să părăsească localitatea de domiciliu, din pricina persecuțiilor din motive etnice manifestate de către armata hortystă.

Analizând motivele de recurs, soluția instanței de fond și probele administrate în cauză, în raport cu dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Din adresa nr. 10976 din 13 ianuarie 2006, eliberată de către U.M. nr. 02405 și adresa nr. C/1474 din 16 ianuarie 2006, eliberată de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Bistrița-Năsăud, rezultă că nu există documente justificative care să ateste evacuarea sau strămutarea populației din comuna Ilva Mare și sat Lunca Ilvei, în perioada septembrie - octombrie 1944, din motive de persecuție etnică.

Într-adevăr, potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, au suferit persecuții materializate sub forma refugiului, expulzării ori strămutării în altă localitate, din motive etnice.

În speță, însă, așa cum rezultă din actele dosarului și este necontestat, intimata-reclamantă s-a mutat, împreună cu familia, dintr-o localitate, în alta, ambele pe teritoriul aflat la acea vreme sub ocupație hortystă, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Or, evacuarea s-a datorat unor măsuri de protecție a populației civile din zona respectivă, regimul de ocupație maghiar adoptând această măsură ca rezultat al conjuncturii politice-istorice, și nu din motive de persecuție etnică.

Pentru considerentele arătate, Curtea constată că instanța de fond a interpretat în mod judicios prevederile legale în materie și în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.I. împotriva sentinței civile nr. 109 din 16 februarie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2006.