Refugee status denial upheld for lack of direct ethnic persecution evidence
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision that rejected the claim; consequently, the denial of refugee status remains in force. The claimant had sought annulment of a county pensions house decision and recognition of refugee status based on ethnic persecution under Law No. 189/2000, alleging displacement during the Hortyst regime. The court held that the statutory requirements were not met because the evidence did not prove direct ethnic persecution—the claimant failed to show he was recorded as a refugee, witness statements were too vague, and the alleged persecution concerned an employer of Jewish ethnicity rather than the claimant's family, with the family's departure predating the regime's official establishment.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 312 C. proc. civ; Refugee status denial upheld for lack of direct ethnic persecution evidence: The claimant had sought annulment of a county pensions house decision and recognition of refugee status based on ethnic persecution under Law No. 189/2000, alleging displacement during the Hortyst regime. The court held that the statutory requirements were not met because the evidence did not prove direct ethnic persecution—the claimant failed to show he was recorded as a refugee, witness statements were too vague, and the alleged persecution concerned an employer of Jewish ethnicity rather than the claimant's family, with the family's departure predating the regime's official establishment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to dismiss the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, sub dosar nr. 448/33/2006 (nr. vechi 449/2006), reclamantul R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 19203 din 24 noiembrie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de refugiat din motive etnice, cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea contestației, reclamantul a susținut că în august 1940 a plecat, împreună cu mama sa, din localitatea de domiciliu, Iuriu de Câmpie, județul Cluj, în localitatea Cojocna din același județ, de unde s-au refugiat în octombrie 1940, prin punctul de frontieră Tunel, în localitatea Cojocna Nouă și ulterior, în Ceanu Mare și Turda, întorcându-se în aprilie 1945, în localitatea de domiciliu, Iuriu de Câmpie. A mai arătat reclamantul că au fost nevoiți să plece din localitatea Cojocna, deoarece mama sa se angajase la un cetățean de etnie evreiască, asupra căruia regimul hortyst a exercitat presiuni din motive rasiale, fiind chiar omorât la Sărmanu de Câmpie, alături de alți 300 de etnici evrei.
Prin sentința civilă nr. 131 din 2 martie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.V., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză nu reiese cu certitudine că pretinsa strămutare s-a datorat direct și nemijlocit persecuțiilor din motive etnice, declarațiile notariale nefiind convingătoare, martorii neprezentându-se în fața instanței pentru a da lămuriri suplimentare în susținerea pretențiilor reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul R.V., reiterând, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., susținerile exprimate în fața instanței de fond.
Recursul este nefondat.
Analizând motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant, prin prisma ansamblului probatoriu administrat în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în sensul dovedirii persecuțiilor etnice exercitate de regimul hortyst asupra reclamantului.
Astfel, din adeverința nr. 3895 din 14 decembrie 2004, eliberată de Arhivele Naționale, rezultă că reclamantul nu figurează în evidențe ca refugiat, iar declarațiile notariale date de numiții B.I. și B.A. sunt prea vagi, din conținutul lor nerezultând existența vreunui motiv de persecuție etnică exercitată asupra familiei reclamantului, care să fi determinat refugiul din localitatea de domiciliu.
Chiar dacă reclamantul, împreună cu mama sa, a plecat din localitatea de domiciliu, în timpul instaurării regimului hortyst, aceasta nu presupune de drept și existența unor persecuții etnice în sensul Legii nr. 189/2000, mai ales că localitatea Iuriu de Câmpie a fost sub administrarea Statului român, reclamantul plecând în august 1940, înainte de septembrie 1940 - data oficială a instaurării regimului hortyst. De altfel, reclamantul, în cuprinsul acțiunii nu indică exercitarea directă a vreunei persecuții de natură etnică asupra sa, arătând că mama sa a fost angajată pentru o perioadă de aproximativ 1 lună (astfel cum rezultă din datele furnizate de reclamant) la un cetățean etnic evreu, acest fiind de fapt supus persecuțiilor de natură etnică de către autoritățile hortyste.
Față de aspectul că în fața instanței de fond, care și-a manifestat pe deplin rolul activ, reclamantul nu a înțeles să suplimenteze probatoriul în susținerea pretențiilor sale, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică.
Pentru argumentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.V. împotriva sentinței civile nr. 131 din 2 martie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2006.